Moto:

Pentru cei care trebuie să mintă ca să se arânească în viață.

Domnilor și doamnelor, în articolul de față, vă vom prezenta, cel mai tare laudatio, laudatio la modul absolut, după care tânjesc toți oamenii care se cred importanți, magnifici, hiperunici pe fața acestui pământ.

Toți și-l doresc, toți îl vor, toți îl caută, ceea ce trebuie e ca, dv., făcându-vă mici și servili, smeriți din cale afară, trebuie să îl plagiați de la noi și să puneți numele dumnealor, de foarte multe ori, în textul lui ca atare.

Preaserenisime și Pregenialule Domn al minții și al inimii mele,

Cărțile dv. atât de încântătoare, ca Îngerii din ceruri, m-au exaltat până la o emoție aproape ucigătoare! Dumnevoastră și numai dumneavoastră, mintea cea mai încăpătoare din câte au existat vreodată, sensibilitatea cea mai extaziantă, ochiul cel mai febril în a prinde tot adevărul spus și nespus în întreaga istorie a oamenirii, mi-ați fost mie, celui mai umil dintre toți câți au existat și vor exista  vreodată, un adevărat iluminator, un soare călăuzitor, o cupă de adâncă  și îmbătătoare fericire, fapt pentru care nu vă pot compara decât cu Dumnezeu, și, dacă ar mai exista cineva, și mai presus de Dumnezeu, nu m-aș da înapoi, și v-aș aduce și acest prim omagiu, pe care numai dumneavoastră îl meritați din plin!

(…) Acum, după necesități, mergeți pe acest tipar discursiv și exagerați la maximum și dincolo de maximum toate calitățile lui inexistente, toate micile virtuți ale sale, pentru ca discursul dv. să devină un adevărat jet de apă caldă, în care să se lăfăie cel al cărui orgoliu e mai mare decât Dumnezeu sau și mai presus de El, dacă ar exista cineva mai presus de El.

Și, nu uitați, numele său! De mai multe ori, de vreo 40-50 de ori în trei pagini, numele său, scris citeț, cu aldine, adică într-o parte, trebuie rescris și cărțile, invențiile, titlurile, ce mai are pe-acasă și cu care îi place să se împăuneze.

Did you like this? Share it: