Poveste cu Mihai Bendeac

Suntem…în conexiune directă în Facebook și îl văd astăzi că intră la mine ca să vadă ce am mai pus. Îl văd…și, cât el era la mine pe pagină, merg imediat și îi scriu pe peretele lui…că, da, vreau să fac un interviu cu el…unde să îmi spună tot, tot ce vrea el. Vede că i-am scris, fuge (adică pleacă…), nu scrie  nimic…dar mâine va veni din nou să vadă ce am mai scris.

Eu cred că vrea să îmi dea un interviu la nivel online…dar e timid. Îl aștept!

Ps: Aș vrea să îmi explice…cum de nu contează religia, doctrina, credința…dar credință înseamnă numai să fii bun cu altul, să faci bine altuia…și doar atât.

Cine poate să vadă…vede repede

Domnul Constantin Stănoiu din Târgu Jiu îmi răspunde astăzi-dimineață la remarca mea de aseară și, după vreo două ore…mă nominalizează aici.  Scurt pe doi.

Nu ne cunoaștem, nu e niciun aranjament…ci e doar la contactul direct cu munca noastră. Adică unul care nu ne vede…și, deodată, intră la noi pe platformă, dă un astfel de verdict (având, după cum se observă, citiri la nivel online…și nu mergând la plezneală)…iar cei care se inspiră de la noi tot timpul…nu ne văd.

De ce? Pentru că d-l Stănoiu a fost un om onest cu conștiința sa și cu noi, cum și eu am fost un om onest cu dicționarul său. Tot la fel, pe nevăzute…îl remarc și asta e tot. Nu mă fac că nu-l văd!

Deci chestiunea vederii ține de…coloană vertebrală și nu de ochelari!

Cunoscuți de-o clipă, de-o zi, de-o săptămână

La ora 13. 55, astăzi: 22. 01. 2010, Realitatea TV da o istorie, în imagini, a insulei Haiti. De ce? Pentru că Dumnezeu i-a lovit cu vreo câteva cutremure, pentru un anumit scop, întotdeauna: bun, pe locuitorii de acolo. Dumnezeu nu greșește niciodată și, așa, cei din Haiti, de care nu se interesau decât turiștii exotici, înainte de cutremure, sunt sub ochii mapamondului.

A murit Gheorghe Stăvărache din Urlați, călcat de accident. A murit Michael Jackson…cade Twitterul, se blochează netul…și la revedere! A murit…și sunt în ochii noștri o secundă, o zi, două… După care ne doare în…uitare de ei! Morții cu morții, cum spune zicala cam păgână, viii cu viii.

Persoanele spectaculare…trec ca fulgul de zăpadă…Cele care lasă ceva, vor rămâne doar pentru unii, mai cu aplecare spre trecut. Restul: vis și amnezie.

De aceea nu trebuie să fim penibili cu excesul de sentimentalism pentru cineva anume, pe care îl uităm după o zi, două…Rămân probleme vii numai cele pe care nu le uităm niciodată. Iar cum ne iubim pe noi, mai mult decât pe oricine altcineva…singurii idoli pe care îi tămâiem zilnic suntem doar…noi înșine.

Eu zic că sunt…insignifiant de proaste

Așa, după măsura aroganței baptiste, Marius Cruceru, eu cred că sunt insignifiant de proaste, niște bagatele, niște însăilări umorale, care nici nu ar putea să fie scrise de un profesor universitar, de un doctor în teologie baptistă sau de un decan de facultate baptistă românească…dacă s-ar simți că e penibil.

Dar cum, dragul meu, dv. nu vă simțiți penibilitatea extremă…ele au cititori, care trebuie să fie foarte speciali…încât să nu își dea seama de penibilul lor.

Motto: Nu trebuie să fii Einstein, poți fi și… Marius Cruceru!

Înțelegerea după ureche vs. înțelegerea din cercetare personală

Unul dintre principiile educațional-pedagogice prin care suntem formați de la grădiniță și până la facultate (sau și mai încolo) e acela al învățării după auz. Punem urechea la contribuție și învățăm cântecelul cutare, la grădiniță sau cum se spune la un lucru sau la altul, pentru ca, predarea din gimnaziu sau din liceu sau facultate să fie tot la fel, după auz…și după scris, mai puțin, pe tablă.

La televizor suntem informați tot cu auzul și cu văzutul. Suntem puși să receptăm, să înmagazinăm. Un film sau o carte ne pun în față o înțelegere,  o realitate anume, cu diverse trepte de înțelegere, care se lasă la latitudinea înțelegerii noastre.

Numai că în fața oralității sau a imaginalului sau a digitalizării informației noi suntem privitori pasivi. Noi luăm prăjitura și o mâncăm…fără să știm din ce e făcută prăjitura, cât timp nu se stă locului pentru prăjitură.

De aceea nu mulți știu să fie mulțumitori pentru prăjitură, pentru informație, pentru film, carte, lucru…pentru că nu știu cât costă. Ca să știi cât mă costă ca să îți fac o carte, ca tu să îți bagi trei secunde ochii în ea și să spui că e proastă…trebuie să asculți cum arată truda mea la carte.

Și acum trecem de la urechism sau videoism sau citism la înțelegerea venită în urma cercetării personale.

Ce înseamnă și chestia asta?! Imediat…

Se pune întrebarea: Cine este Sfânta Maria Egipteanca? După cum vedeți e o întrebare mică, cu 5 elemente semantice încheiate în semnul întrebării. Însă, ca să răspunzi documentat la întrebarea asta micuță și venită din mintea unuia, care nu cam cunoaște chinul studiului, se răspunde foarte greu.

De ce? Pentru că trebuie să știi cine a scris primul despre Sfânta noastră, unde putem citit documentele, în ce limbă, trebuie să le găsim și să le citim, să vedem cum arată cultul ei, icoanele ei, ce fel de cărți s-a scris de-a lungul vremii despre ea și…te prind 5 ani (pe puțin), până răspunzi la o singură întrebare, micuță, ca asta.

Dacă vă trece un fior gândindu-vă la asta, la munca asta pentru o mică întrebare, atunci vă rog să cumpărați, când aveți bani și găsiți, orice lucrare în domeniul dv., care s-a scris cu sârg, în ani de cercetare și să respingeți orice compilație ușoară, făcută din plagiat și din copy paste.

Astfel elogiați munca cercetătorului autentic și dați cu pa! celui care vrea să vă fure banii pe nimic.

Pentru că cel care ne luminează mintea e cel care studiază o problemă, care ne-o explică pas cu pas și care ne dă să avem minte. Pentru că mintea se câștigă, când strângi, tu însuși, bob cu bob, de oriunde, știință și experiență, pentru ca să dai și la alții, așa după cum se strânge averea cinstită: o strângi toată viața și o lași la alții.

Predica duminicii a 33-a după Rusalii (2010)

Aici pentru a asculta și a downloada.

Are 29. 38 minute.

Adevăratul ortodox e o mixtură dintre fariseu și vameș: trebuie să le facă pe toate fără să considere că a făcut totul și, când cade în păcate, să admită imediat că păcatul, el, păcatul…e al lui și numai al lui. Să nu arunce vina pe alții, ci să și-l asume, pentru ca să se îndrepteze, adică să se liniștească, să se umple de smerenie, să se umple de sfială, de atenție, de bun simț în relație cu păcatele altora.

Dacă ne-am vedea păcatele noastre înaintea noastră pururea, adică grămada de gunoi de care ne-a scăpat Domnul, iadul din care ne-a scos, am ști cum să vorbim cu alții, cu ce smerenie, cu ce simplitate, cu ce conștiință și nu i-am mai judeca pe alții cu toporul, cu sabia în mână…ci  i-am mângâia cu mâini frățești, cu cuvinte de înțelegere, cu atenție binevoitoare.

Începe Triodul, adică începe asceza, în numele Prea Sfintei Treimi, perioada de cântare a sufletului și a trupului nostru, de primenire, pentru ca Domnul să învie în noi și să ne mute de la moartea noastră la viața Lui, de la nepăsarea noastră la slava Sa, de la prostia noastră, la cunoștința Lui cea prea dumnezeiască și iluminatoare.

Dumnezeu să ne întărească pe toți și să ne ierte!