Greutatea frigului
e greutatea singurătății.

Când nu ai pe nimeni
care să-ți aline frigul,
atunci mușcă din tine,
neconsolator,
singurătatea
fără sațiu.

Zăpada cade fără
astâmpăr.

Ți-e ți-e frig
fără limită,
un frig
de tăcere,
de șoapte,
de nevorbire,
de reamintiri
părăsite,
pentru că
prezentul e
dureros.

Da, prezentul
e dureros
în nedreptatea lui
mântuitoare!

E nedrept pentru
că e dur
și e mântuitor
pentru că te transformă,
clipă de clipă,
în mijlocul nedreptății
cu ochi ipocriți.

…Și simți zăpada
ca pe o tortură
și frigul ca pe
un martiriu,
care te închide
într-un țipăt
neauzit
datorită profunzimii
lui abisale.

Did you like this? Share it: