Într-un context banal am avut parte de o discuție specială.

Un țigan românizat (după propria lui expresie) mi-a dat o lecție rară de multilingvism aplicat, pentru că mi-a demonstrat că înțelege câteva dialecte țigănești în afară de al lui, indiană (30%), engleză, franceză, italiană, ungară, chiar somaleză sau ebraică.

De unde a început dorința lui de performanțe lingvistice? De la o bibliotecară pensionară, fostă profesor de limbă română, care l-a pus să o ajute cu fișele de împrumut și, în același timp, care l-a pus să citească.

Și avea o stimă enormă pentru ea și familia ei, pentru că l-a ajutat să aibă o vastă cultură.

Avea vreo 40 și ceva de ani, cu liceul terminat, cu grad inferior în armată (școală de subofițeri), cu doi copii buni la școală, și care vorbea la telefon în mai multe limbi în acelaști imp.

Cuvinte din dialectul lui, pe care le-am reținut: Del = Dumnezeu; Rașai = preot (într-un alt dialect țigănesc zicându-se: Urașai), ciricliu = vrabie, însă în argoul țigănesc (pentru că există și așa ceva) ciriclo = polițist.

Avea un prieten din Congo, care s-a aclimatizat pe la noi în mod deplin (are 3 copii cu o româncă, după ce a terminat o facultate în România) și pe care l-a  auzit într-o zi spunând: Moghila, Moghila! și l-a întrebat dacă îl doare inima, pentru că într-un dialect țigănesc expresia are sensul de: inima mea, inima mea.

Însă pentru congolez Moghila, Moghila! însemna: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu!

Toată admirația pentru un astfel de om, care i-a învățat pe doi colegi unguri de armată, timp de 6 luni, dialectul lui de bază iar pe un prieten român din copilărie l-a învățat țigănește și o folosesc amândoi, într-un context unde se vorbește numai română, ca pe o limbă de cod.

Did you like this? Share it: