Vor să vorbească, să îți spună ce s-a petrecut cu ei, ce au văzut…și nu pot să îți explice. Nu își găsesc cuvintele, nu știu să fie coerenți, pentru că nu mai citesc, nu mai scriu, nu mai gândesc în mod continuu.

Cum, domnule, nu mai gândesc?! Nu mai gândesc, pentru că nu mai știu să se exprime. Gândirea e o vorbire cu tine însuți, un solilocviu, ceva legat…Te gândești la ceva anume și îl dezbați în mintea ta, mergând pe stradă, stând în pat, făcând altceva…sau scriind la masă.

Ca să dezbați trebuie să zici cu cuvinte, nu? Ei, dacă nu mai zic cu cuvinte la ei în cap, dacă nu își mai explică, adică, mai  sincer cu adevărul: dacă nu mai gândesc, nu se mai problematizează, nu știu să își formuleze trăirile.

Și îi vezi, atunci când vor să dea un interviu, când vor să îți spună ceva…că nu au cuvinte, că nu se simt bine în limba română, pentru că nu au o cultură a scrisului și a lecturii. Pentru că scrisul și lectura de orice te îmbogățesc în exprimare și te fac fluent.

De unde însă debit verbal, limbariță (la figurat), dacă omul nu vorbește, e taciturn?

Dacă nu vorbește și nici nu gândește…nu se poate exprima.

Acum e logic?!…

Did you like this? Share it: