Laura Driha pune fotografia: „Un pet dispare în 800 de ani. Nesimțiții niciodată! Deși sunt biodegradabili”.

Deși PET înseamnă Positron emission tomography, adică te scanează la cap sau la organele interne…pe românește, pet (cu mică și nu cu mare) înseamnă sticlele de plastic, de la sucuri și tot ce nu se degradează, ce nu moare, repede, în natură.

Sofismul, la fel, e un raționament, o judecată, un gând, corect din punct de vedere formal, adică așa, pe-afară, însă când îl iei la bani mărunți, afli că el, gândul e gol, e greșit, e nașparliu în realitate. Adică pe afară e frumos, însă în casă e ca în cocină sau ca la balamuc.

Sticla de plastic (nu suport cum sună…pet) e un sofism. Sofismul e bun în aparență, dar dispare, ipotetic, peste 800 de ani, dacă îl arunci undeva, în pădure, pentru că niciunul dintre noi nu vom trăi 800 de ani, ca să o vedem, pe sticla de plastic, murind…

O sticlă de plastic moare în 800 de ani, poate în 800.000 de mii de ani (n-avem de unde ști)…dar noi o facem în continuare, chiar dacă moare în sute de mii de milioane de ani.

Noi o facem…și e mai vie decât noi, care o să putrezim rău de tot până ne moare sticla. Deci sticla de plastic e un fel de piramidă egipteană, un fel de a 10-a minune a lumii, care rezistă, și când a murit, de foarte mult timp, făcătorul ei.

Nesimțiții mor…și ei, pentru că sunt biodegradabili…dar nu moare sticla.

Sticla rămâne, mor și nesimțiții care au băut-o și au aruncat-o în Dunăre sau în parcul Cișmigiu…și rămâne sticla și nesimțirea.

Sticla vs nesimțirea.

Însă, pentru că nesimțirea e cea care dăunează grav sănătății…și sticla e o creație a nesimțirii (pentru că rezistă…chiar și când nesimțitul care a făcut-o moare)…rezultă, omorând sofismul, că: nesimțire vs nesimțire.

Deci, înainte de a lupta cu biodegradabilii nesimțiți…și cu efectul de seră…și cu poluarea exagerată…trebuie să luptăm, să le dăm peste bot, la nesimțiții aceia, din marile state nesimțite foarte dezvoltate, care în ciuda faptului că fac nesimțite creații antiumane, antinaționale, antiplanetare, premeditat și nu inconștient, se fac că plouă…pe când nesimțirea e la ei și nu la noi.

Nu nesimțirea e de vină!

Ci cei care o cultivă…cu atâta nonșalanță, cu atâta eleganță, cu atâta echidistanță față de tot ceea ce e firesc, normal, dumnezeiesc, încât nu trebuie să ne mire…că nesimțiții, deși biodegradabili…fac nesimțiri din ce în ce mai mari, în așa fel încât…după noi potopul sau vacuumul.

Did you like this? Share it: