Potrivit cântecului: doar o mamă poate ști ce e dorul de copii sau…orice mamă își înțelege copilul, pentru că e din sângele ei…față în față cu realitatea lucrurile stau altfel.

Știm foarte bine că există Maica Domnului, Sfânta Emilia a Sfântului Vasile cel Mare, Sfânta Monica a Sfântului Augustin, dar și multe mame de Sfinți și de nesfinți care…n-au simțit deloc ce vor copiii lor, cum să te comporți cu ei, ce le trebuie…sau le-au făcut vânt pe canalizare…

De aceea generalizările sunt truisme,  iar truismele viciază percepția realității.

Nu există mame extrabune în serie, tați ultraamabili, frați, surori, fii și fiice…așa, la grămadă…ci fiecare mamă are povestea ei despre fiu…și fiecare fiu are povestea lui despre mamă. Când se îmbucă povestea mamei despre fiu cu povestea fiului despre mamă atunci e…mare binecuvântare!

Însă, cel mai adesea, poveștile nu se îmbucă…și ori mama e vai de capul ei și fiul e geniu sau fiul e vai de el și mama e o inimă de aur, care se roagă lui Dumnezeu tot timpul, ca nu cumva să își facă de petrecanie cine știe pe unde.

Cum arăta mama lui Shakespeare…e doar titlu. Nici nu știu cum o chema…și nu asta e problema de acum. Ci problema de acum e de principiu. Și principiul e întotdeauna particular (paradoxal) și nu general.

Pentru că, dacă principiul mamei, cum e mama, cel de aici, ar fi general…ajungem la truismul: toate mamele sunt bune și toți copiii le iubesc  și sunt entuziasmați de ele indiferent de cum se comportă față de ei. Însă, ca să fii în ton cu realitatea…trebuie să accepți că nu toate mamele sunt mame, nu toți preoții sunt preoți, nu toți președinții de stat sunt președinți de stat și nu toți academicienii sunt…academicieni.

Și sunt sigur că ați înțeles nuanța. Nuanța e așa cum este…

Pentru că realitatea e așa cum e realitatea…și, dacă vrem să aflăm realitatea…trebuie să fim gata să ne schimbăm preconcepțiile…cu adevărurile evidente, cu durerea evidenței.

Tocmai de aceea eu nu judec pe om după…distanță…ci de la apropiere. Mă interesează cum arată pe dinăuntru…nu ce zice lumea. Și eu discut cu cel care se vorbește pe sine…ca să aflu adevărul lui. Dacă nu îl înțeleg…atunci sunt un prost. Dacă îl înțeleg…atunci acela acceptă că prietenia cu mine e un câștig pentru el…și mai mă vrea. Va reveni în viața mea…

Și, când eu îl înțeleg…acela consimte că așa e, prin aceea că simte că mă comport cu el cumva…pentru că înțeleg cine e el.

Omul vine la mine, spune cine e, vorbim, nu sunt bădăran cu el, îl menajez, îi arăt toată deschiderea, vorbim, vorbim, vorbim, ne înțelegem din cuvinte, din răsuflări, din subcuvinte, din ocheade, din bucuria privirii, din metacuvinte, hipercuvinte, hipertăceri…

Mie îmi place de el (dacă îmi place), lui îi place de mine (dacă îi place).

Și ne placem reciproc…dacă ne înțelegem, dacă avem idei, simțăminte, viziuni comune sau care se întrepătrund în unele lucruri.

Cum stă treaba cu mama?

Mama ne întâlnește tatăl. Se plac. Nu se căsătoresc (foarte rău!) sau da (foarte bine!) și apărem noi…în uterul ei. Stăm acolo până spre nouă luni, ne naște, ne dă să sugem sau ne dă cu biberonul, ne crește…Ne vede făcându-ne mari…și, poc, când ai treabă cu ea…nu știe cum să se comporte față de tine!

Ce nu e clar?!

Ce nu înțelege?!!

Ce e atât de greu…cu mine, de nu mă înțelege, de nu mă vrea, de nu face eforturi să se apropie de mine?!!!

Și copilul, sărmanul, are dreptate!

Mama există înainte de a fi existat copilul.

Acum cât de inconștientă, de nătângă e mama asta sau de egoistă…de nu înțelege cum să se comporte cu unul, ieșit din ea…dacă tot are așa, sângele în vene, ca și el?

Ce e mama: un incubator din care ne naștem sau o ființă profundă, care ne poate ajuta să ne explicăm și care ne adoră pas cu pas?

Pentru unii e doar incubatorul unde sperma tatălui s-a întâlnit cu ovulul mamei…pentru alții ea e o zee, o minune, un înger, o inexplicabilă (de ce?!), pentru că a făcut tot posibilul (subliniez), tot posibilul să îl ajute, să îl prețuiască, să îl urmărească cu inima…și, așa, păstrând proporțiile, ca Maica Domnului, să păstreze totul în inima ei.

Însă, ca să te păstreze în inimă…nu înseamnă să te cunoască?! Și te cunoaște cineva dacă te iubește, dacă te asumă, dacă te vrea, dacă și-ar da și viața pentru tine. Tocmai de aceea unele mame au sânge rece, ca de șarpe și unii tați, la fel, și unele mame și alți tați sânge foarte cald, foarte frumos, cu intenții dumnezeiești.

Fapt pentru care, când judecați copiii fără părinți și părinții fără copii greșiți enorm. Adică trebuie să judecați un copil uitându-vă la părinții lui și pe părinții lui uitându-vă la el. Pentru că atunci când judecați trebuie să fiți imparțiali.

Judecătorul trebuie să se uite în realitate și nu în legi, mai întâi de toate! Când îl judeci pe cel care a violat o bătrână de 80 de ani…trebuie să o întrebi pe reporterița, care dă știrea, cum arată părinții și mediul în care, un tânăr de 20 de ani îi vine de viol cu una de 80 de ani?

Când copilul îi scoate ochiul prietenului său de joacă, nu e de vină numai copilul, ci și părinții lui. Au acolo, știu ei, vina lor…

Când un tânăr o lasă borțoasă pe altă tânără și nu o ia de nevastă, când altul își înșală nevasta cu alta sau cu două (dacă îl duc brăcinarele)…e vină, e de vină toți…nu numai cel care comite…

Legea cu conștiința e greu de făcut, pentru că trebuie să tragi la răspundere tot clanul, tot neamul, tot mapamondul.

Așa, cu localizarea vinei numai la făptaș…totul pare curat, freș, legal de la cap la coadă. Însă lacrimile din jurul făptașului nu sunt numai pentru el…ci și pentru ei.

Cine e mama noastră?!!!!

Ne-a spus-o vreodată? Ne-a învățat să o iubim, să o respectăm, să o urmăm, să intrăm în pământ în fața ei?

Unde se nasc mamele? Unde se formează? Dar tații?…

Nu există o… școală de părinți?

Uneori Shakespeare se naște pentru o lume…fără ca mama lui să știe…ce îl duce capul.

Uneori o localitate, o țară sau chiar o mare parte din lume…nu știe, nu pipăie adevărul că…s-a născut alt Shakespeare.

Nici mama…nici tata…nici bunica…nici țara…nici globul?

Cum ajungi, totuși, să fii mama lui Shakespeare…și când auzi o punere în scenă a unei piese a lui…să nu ai nicio tresărire?

Did you like this? Share it: