Apusul de februarie

Fotografia e  acea memorie nealterată, care trece…dincolo de singurătatea momentului, pentru a vorbi deschis și clar despre…cât de insensibili suntem cu viața, cu noi, cu tot ce există…

Când doamna preoteasă s-a întors, acum vreo două ore, de la bibliotecă (pentru că unele preotese…mai și studiază)  ne-a adus mai multe fotografii, pe care le vom edita imediat.

Când isterizezi o Românie întreagă cu cipurile e…ca și când te-ai împărtășit cu romano-catolicii

Da, ne-am izolat unii de alții…ne izolăm continuu…pentru că unora le place să aibă dreptate întotdeauna…iar altora le place să aibă renume foarte mare. Numai că izolarea…e făcută de sus în jos și nu de jos în sus.

Când am atras atenția în 2009 (mi-am reamintit predica la ziua de azi, de anul trecut), că masele alea de extremiști, cu cipuri, cu Biserica care ni se vinde, cu hărmălaie…sunt dirijate de mentori, de anumiți Părinți din mănăstiri sau din mirenism, a părut o ofensă.

O, nu e o ofensă… ci e o realitate!

Dacă faci răzmelițe…pe urmă trebuie să îi aduci pe răzmelițați la liman, la liniște.

Dar, ca să fim ca frații, să ne iubim, să ne vedem, să ne pupăm…trebuie ca nimeni dintre noi, de sus sau de jos…să nu învețe: Dă cu huoooo! Zi de el! Zi fără nicio motivație! ci să ne învățăm oamenii să fim mai…ortodocși decât până acum, adică cu mai mult bun simț, cu mai multă minte, cu mai multă privire spre viitor, când scot cuvinte pe gură.

Calea cea mai dreaptă era…ca să nu instigi la zvârcoliri…ca să nu le ai!

Iar în situația de față…Părintele Iustin Pârvu își asumă prea puțin sau deloc starea pe care a creat-o învățând la atitudini…ca și mitropolitul, care a ezitat…

Adică e 1-1.

1 2