O leapșă de la Sigismund al Norvegiei

Domnul Sigismund Offenbach Pravatelli Ficus Marian de Norvegia mi-a dat…o leapșă…ca să răspund la ea. Cum mie nu îmi plac lepșele…m-am gândit, totuși, să îi dau curs…spre rezolvare.

– Ce vă credeți a fi?

R: O țigancă împuțită, un găozar, un mason, un satanist, un ecumenist, un tradiționalist, un băiat de mingi, un farsor, un tâmpit, o feministă redutabilă, o minge de hochei, un mic pixeli într-o mare de nevăzut, un român, un preot, un doctor în Teologie, un scriitor redutabil, un mare neisprăvit…un băiat sexy (!!!!!!).

– Ca cine ați vrea să fiți la inteligență și bun simț?

R: Ca marius cruceru, ca frizeru’ baptistu’, ca pavel coruț, ca lorin fortuna, ca mama lu’ mama omida, ca ăia care fac sex la două noaptea (la etaj) de parcă ar fi în insulele galapagos, ca nesimțirea de România, ca mircea badea când compune teoreme de geografie subatomică, ca președinții României mai de aproape de noi (niște oameni care m-au inspirat tot timpul), ca victor ciutacu când vede câte feluri și specii de iiii se pune după a vorbiiiii, a mințiiiiiii și a nădușiiiiiiiiii.

– Ce carte ați citit ultima oară?

R: Eu nu îi citesc pe alții, ci îmi citesc doar pleoapele mele…când mă privesc în oglindă. Mă cred o tipă de treabă, totuși!…

– Ce părere aveți despre cultura din România?

R: Cultura din România, ca și culturismul de fapt, un cuvânt din aceeași familie de cuvinte, se face prin asociații de interese. Dacă cartea e proastă și ultaproastă sau sculptura sau traducerea, cei care sunt interesați, ca și mine, să ne vindem jigodia noastră de artă, ne adunăm, formăm front comun, ne facem unii altora recenziile…și cartea noastră…e cea mai bună. Nu ne interesează că nu ne citește nimeni! Dacă ne citim noi între noi…acesta e, până la urmă, scopul, sensul carierei artistice.

– De ce nu vă sinucideți?

R: Pentru că viața e un dar prea mare de la Dumnezeu ca să o sfârșești prost.

– Ce veți lăsa dv. în urmă…când o să dați ortul popii?

R: Câteva zeci de cărți, opere de artă și prietenii uluitoare…și multe rugăciuni…

– Sunteți un tip insensibil sau un drac albastru?

R: Sunt sensibil numai când interesele pragmatice mi-o cer, pentru că sunt un nimfoman.

– Cum vă comportați față de oamenii în suferință sau față de mediul ambiant care e supus unui atroce discreționarism antropocentric?

R: Bunăoară (ca să îl citez pe mihail neamțu), eu cred că nimeni nu e mai important ca mine, fapt pentru care eu mă închin la mine tot timpul, mi-am făcut un altar al meu, o să îmi fac și un mausoleu, alături de marii mei guri (gururi?!!!) oreste și bivolaru, de la care am învățat cele mai prospere lucruri în viață.

– Lumea zice că v-ați luat doctoratul cu mită și că, de fapt, blogul dv. nu vă aparține…

R: Da, lumea are dreptate! Întotdeauna are dreptate și cred că toți trebuie să ne avem ca frații, fără discriminare, să ne pupăm unii pe alții, fără limitări de duzină, ca să fie bine, cum să zic… și să nu fie rău…Adică să facem dragoste, multă dragoste și mai puțin război!

În ceea ce privește chestiunea plagiatului meu ordinar, care reprezintă teza mea doctorală, cum spuneam și mai ieri, e, de fapt, o plagiere după o emisiune de la OTV, pe care ProTV-ul, gelos din fire, i-a furat patentul…sau șurubelnița…Eu am luat bucăți imense din acea emisiune…și mi-am încropit o amărâtă de teză…fapt pentru care sunt foarte mulțumit…cum să zic, că sunt un prost cu diplomă.

Și în ceea ce privește blogul, cred că aveți mare dreptate…nespusă dreptate. De fapt o pisică inteligentă, numită Pizzzzi (da, cu patru de z) creează toată această platformă Teologie pentru azi, pe care numai un securist ordinar, un travestit poate să o scrie, pentru că e o infecție în Țara Românească. Și eu, după ce pisica mea inteligentă face toată chestia asta…îmi pun doar numele sub ea…și am audiență copleșitoare.

– Ce părere aveți despre comentatorii și prietenii lui marius cruceru, prietenul și iubitul dv. coleg de blogăreală?

R: Cum să nu, ținând cont de faptul că magnificul meu prieten, marius cruceu, are o producție literară pe blog de 1 articol la 1000 de comentarii, cred că comentatorii lui cruceru sunt mai zmei decât cruceru, pentru că la un articol imberb (adică fără barbă…ci doar cu mustață și cravată)…le trece prin cap intenția să scrie o mie de comentarii.

E o performanță! De fapt, cred că e aceeași performanță prin care Cristofor Columbaru a găsit cartoful în alte Indii iar Arhimede și-a dat seama că un pietroi, dacă e aruncat într-o apă, lină sau stătătoare, dacă nu mai iese la suprafață, înseamnă că stă ca pietroiul la fund…

– Cum vă caracterizați?

R: Deși, cum să nu (citat din prof. adrian năstase), v-am răspuns și la prima întrebare, mai mă repet, dacă e nevoie, pentru că, după cum v-am mai spus la o altă întrebare, mă iubesc pe mine însumi conform cântecului:  să fac dragoste cu marea, să fac dragoste cu cerul…(melodia nu îmi aparține și nici măcar…versurile).

Mă cred un om așezat la casa mea, familist, cu studii excedentare, care are cinci degete la mâna dreaptă și cinci degete la piciorul stâng, cu barbă și mustață și părul lung (fără să fiu roacher…ci doar preot), care simte limba română cum simte pisica șoarecele, care scrie mai inteligent de o mie de ori decât cruceru cântă la mandolină, trapez și fluier oltenesc, care nu știe nimic pe lumea asta, care nu are școala vieții, care e vai de mama lui…și de steaua lor.

– Ce doriți blogărilor de pretutindeni, așa, ca pentru final?

R: Majoritatea, să scrie la fel de prost și în 3456 după Hristos. Cei foarte puțini, care fac asta cu toată viața și conștiința lor, să nu se lase de ea, pentru că eu sunt fanul lor cel mai fidel. Fanul fidelul care vă așteaptă creația. Vă doresc succes și eleganță pe toate liniile mediane!