Moto: Orice întâlnire cu realitatea…e o pură ficțiune. Nu ne-am referit decât la persoane imaginare, nu la cineva din proximitate.

*

Sunt postmodern: asta e! M-am născut în această epocă și nu pot să fac abstracție de ea, pentru că e singura lume posibilă pentru mine, unde pot să mă mântui. Dacă văd Avatar și vreau să îmi închipui că pământul e ca acolo sau că viața e ca într-un film porno, unde doar gâfâiturile contează și pierderea timpului…mă înșel. Rămân de căruță. Trece timpul pe lângă mine…și eu pe lângă el…

Însă postmodernitatea e o lume a concurenței. Ia postul meu cine are pile. Adică e pe concurență loaială, pe egalitate de șanse. Unii aleargă după regulile jocului iar alții, tot după regulile jocului își văd interesul, îmi dau un par în cap la cotitură, îmi iau banii, casa, locul, viața…și concură legal cu mine.

A concura e la noi…A concura…și a lua din trei ca la ciocoi (expresie a bunicii mele pentru: muncești toată viața și te alegi cu praful de pe tobă). Însă la ăia de peste ocean e conquest, adică cucerire.

Postmodernitatea nu e smerenie ci cucerire!

Merge pe calapodul:

Vreau să îți iau casa…am avocați, ți-o iau.

Vreau să îți arăt că nu vei găsi deloc un loc de muncă, dacă eu nu vreau: mori de foame cu toate facultățile și doctoratele tale.

Dacă interesele mi-o dictează (ca și cum interesele ar fi o supra-conștiință): te torn, te vând, te torturez, te omor, te tranșez ca pe puiul de găină și te fac șnițel. Șnițel de pui.

Cam asta înseamnă conquest!

Nu înseamnă sinceritate, caritate, delicatețe, principialitate, ci: care pe care.

Tocmai de aceea e un zâmbet să ceri moralitate în politică, jurnalism, facerea meseriei…Doar niște înapoiați, de secol 21, ortodocși, mai cer moralitate, conștiință, de la o lume care se…cu toată lumea, care se vinde și se pupă în același timp.

Mi-o cer interesele să vorbesc cu Picioruș? Nu, pentru că nu am ce să câștig de la el…și ăsta mai mă dă și în vileag pe blog…Însă, pentru că sunt mihail neamțu mă duc la domnul pleșu și la domnul liiceanu și la domnul patapievici, pentru că de la ei e ceva de muls. Și, nu mă pun rău nici cu tradiționaliștii, cu fanaticii lui pește de confrați, pentru că nu mi se mai vând cărțile. Eu trebuie să fac toate acestea cu eleganță, cu oxfordianism în mine, să se vadă că nu sunt pervers, că sunt integru, că sunt cu cei care dictează astăzi direcția…și nu cu d-alde noneimi.

Istorii, bineînțeles, aprocrife. Apocrife la fel ca apocrifele traduse de bădiliță. Nici nu încape îndoiala, că mihail neamțu vrea un învățământ particular, nu de stat, unde excelența să dicteze și nu interesele de doi lei, comuniste, și unde numai noi și ai noștri să fie singurele guri, care mănâncă o pâine albă pe un timp negru.

Dacă însă aș fi cazaban, ce am dat un interviu, după 5 ani de stat pe lângă un anume președinte, care nu știe dacă ar putea să existe…un cărtărescu sau dacă nu cărtărescu e, de fapt, cărturești? Da, el a fost recomandat de domnul pleșu, cam așa, din întâmplare. Mă mir că întâmplarea nu a mai dat peste nimeni. Și că întâmplările se țin lanț, numai acolo, unde întâmplarea e cusută cu ață albă…sau violet.

Interesele nu mi-o dictează să am prieteni serioși, cinstiți. Trebuie să îmi fac prieteni tot la fel de mânjiți ca și mine. Cine mi-ar putea da o listă de prieteni, în așa fel încât, după ce vine alt președinte după acesta de acum, eu, un umil preot, să pot să devin consilier al viitorului președinte,  pe probleme de…flacără roșie sau galbenă…în locul domnului cazaban, care e născut tot în 1977, ca și mine?

Cine mi-ar putea da o atare listă? Păi două grupări late: ori mafia, care nu există în România, ci numai în Italia, ca în filme, ori vreun serviciu secret din cele 7 sau 9 existente.

Însă interesele nu mi-o cer să fiu Sfânt. Dacă te dai de sfânt…nu mai primești marfă. Da, cultura e o marfă…dar a spiritului. Iar spiritul, duhul nostru, cea mai profundă parte a sufletului nostru e pentru vederea lui Dumnezeu și nu pentru…luat ochii publicului.

Pentru că publicul vede, știe, cunoaște…

Poate fi confundat jurnalul de la păltiniș cu Faust?

Poate fi confundată cumva omul recent cu un tom al lui Augustin al Hipponei?

Întrebările, vorba cântecului, mă chinuiesc, întrebările mă răscolesc…ooooh…

Vedeți, pentru intelectualii subțiri ai României, e foarte tare ce zice Nietzsche. Domnul patapievici are, ca și mine, o aplecare, o admirație față de Nietzsche. Numai că, dacă unul, cu tupeu de Nietzsche sau de Dali, așa, împrumutat, spune că, patapievici, liiceanu, pleșu, neamțu, bădiliță  etc. nu sunt nicio mare genialitate, ci doar făcători de cărți care vor fi uitate…e o adevărată isterie.

O calamitate…deși te-ai fi așteptat să fie niceeni sau dalileeni, dacă le tot place.

Cine nu suportă contestarea ca scriitor sau ca om de minte și de spirit?

Cel care are toată fala nu în el…ci în ce zice lumea. Și lumea azi te vorbește de bine, mâine te înjură, apoi iar te alintă, apoi iar te uită…până devi colb, frate, de nu te mai vede și nici nu te mai uită…nici nu mai știe, cineva, că ai existat vreodată.

Însă intersele nu mi-o dictează. Interesele îmi spun că trebuie să am gașca mea, să mă pun bine cu cei care au pâinea și cuțitul, pentru că ei sunt dumnezeii mei, ei sunt cei care m-au făcut pe mine mare, ei sunt cei care o să mă salveze de la Iad sau or să îmi de-a un picior, adânc, ca să rămân pe veci acolo.

Interesele nu mi-o dictează…dar eu trebuie să îmi urmăresc interesul. Și interesul meu e singurul care contează și nu am nevoie de nimeni…pentru că numai eu sunt important. Eu sunt important, humanitasul, pdl-ul, casa poporului, naomi, cătălin botezatu, gașca mea, scara blocului meu, noi și-ai noștri…

Și interesul nostru…sau nu e în interesul nostru…să avem un astfel de om cu noi, fapt pentru care spunem…că nu l-am văzut niciodată, tocmai pentru că nu ne dă interesul ghies să o spunem.

În volumul 1 din operele Sfântului Grigorie Palama, marele nostru traducător, căruia mulți îi datorează foarte mult, părintele profesor Ioan I. Ică jr. (nu sunt plătit să spun asta, ci e adevărul gol-goluț), abatele Migne a pus o prescripție, la ediția din PG a operei lui, spunând că l-a pus aici și pe ereticul de Grigorie Palama…pentru ca să arătăm că nebunia lui, cu lumina necreată, nu o cred nici curcile.

Și așa, îl avem pe Dumnezeiescul Grigorie, de la catolici, pentru că era un eretic…iar Dumnezeiescul Dumitru Stăniloae, la început de secol 20…își începea cariera de geniu al teologiei românești…tocmai cu ereticul Grigorie Palama. Adică nu toată lumea, de pe glob, e tâmpită…când se minte bine și genii sunt cei care nu sunt.

Mai pe scurt: nu îmi plac geniile care scriu puțin…și vor monument chiar din timpul vieții. Stăniloae avea, uneori, unghiile netăiate sau Einstein era, uneori, nespălat pe cap și nu îl interesa de ce haină poartă…pentru că pe ei îi interesa ce pun în spirit. Dacă vrei genialitate sau sfințenie nu trebuie să te intereseze câți nu te văd…ci ce fel de oameni de geniu și de sfințenie te văd…și cu cine te aduni, ca să te simți prieten.

Acum e doar glumă, fabulă…Gluma, peste ceva ani, se va îngroșa. Va face  o tot mai mare erodare a statutului de farsor în spațiul public. Eu zic că trebuie să facem ceva…cu noi…ca să fie bine și să nu fie rău

Însă, la urma urmei, interesele nu mi-o dictează…și, ceea ce contează, e ca să ne avem ca frații, fără nicio ierarhie, fără nicio valoare, fără nicio siguranță…pentru că noi nu suntem geniali (spunea Nichita ironizând) ci tribulinzi…

Did you like this? Share it: