Cum m-a făcut bulevardul beptorazzi

Bulevardul, unul, mare și lat, dintr-un oraș frumos, mare și genial…numit București. Sub ora 12 ziua. Eu, pe bulevard, cu căciulă de miel negru în cap, că nu sunt sonat să merg cu capul gol și nici nu confund vara cu iarna…și cu mâinile în pozânare/ buzunare.

Când (daia e bine să înveți pozele, tot felul de poze!) mi se încrucișă existența minimalistă cu…Dorin Dobrincu, vorba unui „prieten”: „un baptist din ăsta cu ochelari de cal, care are fobie la ortodocși” (citat aproximativ ad litteram).

Înalt, măreț, metru cub, mantou negru, cap gol, mare istoric, om cu poziție socială pe merit, baptist de renume mondial, om de încredere al președintelui…care dorea să mănânce și gura lui o bănănioară, o portocaliță…din colț, de la o tarabă ieșită în stradă…și nu știa ce să aleagă.

Pare-se că statul român…le dă bani, nu glumă la arhivarii ăștia (am devenit paparazzi convins, că ăia se iau de faptul că vedeta avea hainele urâte, era nemachiată, avea vergeturi la picioare etc.) sau domnul Dorin Dobrincu și-i păstrează pentru studii ulterioare.

Când eram la doi metrii de dumnealui am avut tendința obraznic-civilizată să mă opresc și să îi spun: Domnule Dobrincu, v-am citit toate cărțile, sunt un fan al dv., știți… v-am mai încondeiat la mine pe blog (dv. ați venit, ați citit și ați plecat)…dar eu nu mă  supăr că existați.

Aștept, cu nerăbare, clipa, ceasul, minutul, secunda, când Dumnezeu, soarta, întâmplarea, fericirea mă va întâlni la București cu maestrul Marius Cruceru,

pe care îl voi opri,

oricât de bulversat aș fi…

și îl voi îmbrățișa, îl voi pupa pe toate părțile…și voi bea cu el…un țap, doi, trei, patru de bere…dacă nu de suc, povestindu-ne d-ale vieții, ale blogului și ale mântuirii, trei zile și trei nopți, așa, cum se întâlneau marii filosofi din vechime.

Până atunci acesta e primul articol beptorazzi (adică paparazii de baptiști) cu care am graduat.

Amabilități cu gheață

Spațiul mic…gheață pe jos, ei să iasă…eu să intru. Domnișorul o ținea pe domnișoara de mână, iubire, tinerețe…și eu m-am lipit de perete…ca ei să treacă…Domnișorul ridică ochii uimit (și-a dat seama că i-am respectat și, în special, pe el, că el era bărbatul care ținea de mână, poate, pe viitoarea soție) și imediat: Să trăiți!

Să trăiți!…și eu…și te bucuri că a învățat ceva de la mama lui, de la alții, în viața asta și că a fost pe fază: imediat.

La trei pași și-o săritură de cei doi îndrăgostiți, aceeași poveste xeroxată: spațiul mic, multă gheață pe dreapta și, pe stânga, o firimitură de drum decopertat de gheață. Acum o mare doamnă în viață…la cinci metri de mine și eu o văd că vrea pe uscat…Mă urc pe buduroiul de gheață, mă îndrept spre ea, ca la garda de onoare, pentru onor prezzzzzentați aaaarm! și…o aștept să treacă.

La 4 metrii doamna a ridicat cornul până în lună (pe românește se zice parașută, atitudinal vorbind), la 3 s-a mișcat ca Pantera rozy, cu mișcări feline, la metrul 2 s-a uitat cu sictir la mine, la metrul 1 a tras o ocheadă spre mine…și, o mare doamnă în viață, de la care viața n-a învățat încă nimic…a trecut pe lângă mine.

Simțiți diferența de preț!

Dacă găsiți un produs mai ieftin cu 30% ca gestul doamnei în viață…vă dăm comision…și vă returnăm povestea!

Panica din metrou

Cobor acum 2 ore la metrou (Unirii)…și când să bag cartela…panică, cetățene! De dincolo de rândul de cititoare de carduri metroriste sta un mare aparat de scanare a cetățenilor cu interese obscure, adică maximum de securitate, pe care se făcea reclamă la Explore 8 (cine o mai umbla și cu ăsta?!).

Am înghețat instantaneu!…

M-am gândit imediat: Dacă am o armă la mine, așa, din greșeală? Dacă mă prind cu droguri…sau cu un mic explozibil atomic?

M-am uitat în stânga…m-am uitat în dreapta…Toată lumea calmă și pe fugă…și am îndrăznit, cu greu, să bag cartela în aparat. A zis că da, am carteala bună și…și…și…am trecut pe sub aparatul de maximă protecție, așa, ca la avion…și…nimic?!!!!

Aveam o batistă, albastră, cu dungi, într-un buzunar (cu care se șterge omul la nas)…și în celălalt aveam un telefon, cu poze în el…și multe secrete…cosmice. De ce nu m-au prins?!!! Cum de am scăpat, ca ăla de mai alaltăieri, care a plecat cu explozibilul artizanal la el (un experiment secret; nici el nu a știut de  explozibil)…și l-au găsit în Anglia?!!!

Dacă aveți nelămuriri sau eventuale atacuri de panică sunați la 112…și veți fi transportați în spații de lumină și liniște, unde teroriștii nu au barbă și nici explozibil la ei, ci doar…hapiness.

Marea reconciliere?!

Într-o bună dimineață (ar fi putut să fie chiar noapte), Părintele Savatie Baștovoi s-a trezit dintr-un vis tulburător. Se făcea că dușmanul de dincolo de Prut, adică mia persona, acela care i-a insultat până peste poate pe tradiționaliști chiar în mândria lor ecumenistă, avea o față veselă spre Prea Cuvioșia sa și nu tărcată, ca până acum.

Și eu, în visul său, îi zâmbeam, eram călduros cu el, chiar îl îmbrățișam…pentru că, chiar dacă am învățat eu teologie ortodoxă în România și nu în Bangladesh, am apucături din astea, sonate, de făcător de pace, de amiabil, cu oamenii adânci și duhovnciești.

Și, ca prin minune, a înțeles: că dușmanul de clasă, teologul cu aere de geniu de carton, încrezutul de peste Prut, Volga și Missssssipppiii nu e chiar drac gol, ci, dimpotrivă: are și față veselă. Fapt pentru care și-a adus aminte de Fericitul său Părinte, orb și harismat, de cuvinte lui…și a zis: stai vere, că și ăsta e din stirpea mea și nu e mason, ecumenist, fascist, încrezut, răzbunător, cum se preconiza a fi…ci un om care cunoaște ceva din adâncurile Duhului, din vederea gândurilor, din experiența cu dracii și Sfinții, că de aia tot scrie despre ele. Că de nu ar fi….nu s-ar povesti, nu?!

Fapt pentru care, bunăoară (citat din Mihail Neamțu), m-a pus la gazeta de perete a Sfintei sale Mănăstiri Înălțarea Domnului Noul Neamț, cu o predică, în care îmi lăudam și eu Părintele, la al cărui prim volum lucrez…și o să fie cât mai curând la nivel online, cu mila lui Dumnezeu. Și pe gratis, moca…nu pe bani!

Acum ce a vrut să spună prin acest gest?

Variante de răspuns:

1. Am vrut să îl băgăm în seamă pe fraier…ca să vedem cum reacționează.

2. Am făcut o glumă bună.

3. Ne pare rău pentru că te-am înțeles prost și te-am judecat așijderea.

4. Îți dăm un loc de misionar alături de Danion Vasile, pentru că pleacă o rachetă pe Marte, rusească, și avem nevoie de doi inși, predicatori forte, pentru evanghelizare.

5. Vine Sfântul și Marele Post și facem un act de clemență, reducere 20% pentru preoți cu barbă…la iertare.

6. Noi, în Republica Moldova, așa facem: ne iubim ca frații, înainte de post și în post…iar după Paști îi dăm un șut în moalele capului.

7. Nu s-a întâmplat nimic serios. Totul intră în parametri normali. A fost numai o halucinație. Vom scoate mâine articolul de pe noul nostru sait…și o să te liniștești.

Ufffff…

Vorba cântecului: Nu contează cât de lung ai părul…ci contează cât de mult visezi.

Se pare că și eu am avut o mică buruiere/ bruiere de altitudine.

Avionul va ateriza peste cinci…minute.

Vă rugăm să fiți calmi!

1 2