Cum m-a făcut bulevardul beptorazzi
Bulevardul, unul, mare și lat, dintr-un oraș frumos, mare și genial…numit București. Sub ora 12 ziua. Eu, pe bulevard, cu căciulă de miel negru în cap, că nu sunt sonat să merg cu capul gol și nici nu confund vara cu iarna…și cu mâinile în pozânare/ buzunare.
Când (daia e bine să înveți pozele, tot felul de poze!) mi se încrucișă existența minimalistă cu…Dorin Dobrincu, vorba unui „prieten”: „un baptist din ăsta cu ochelari de cal, care are fobie la ortodocși” (citat aproximativ ad litteram).
Înalt, măreț, metru cub, mantou negru, cap gol, mare istoric, om cu poziție socială pe merit, baptist de renume mondial, om de încredere al președintelui…care dorea să mănânce și gura lui o bănănioară, o portocaliță…din colț, de la o tarabă ieșită în stradă…și nu știa ce să aleagă.
Pare-se că statul român…le dă bani, nu glumă la arhivarii ăștia (am devenit paparazzi convins, că ăia se iau de faptul că vedeta avea hainele urâte, era nemachiată, avea vergeturi la picioare etc.) sau domnul Dorin Dobrincu și-i păstrează pentru studii ulterioare.
Când eram la doi metrii de dumnealui am avut tendința obraznic-civilizată să mă opresc și să îi spun: Domnule Dobrincu, v-am citit toate cărțile, sunt un fan al dv., știți… v-am mai încondeiat la mine pe blog (dv. ați venit, ați citit și ați plecat)…dar eu nu mă supăr că existați.
Aștept, cu nerăbare, clipa, ceasul, minutul, secunda, când Dumnezeu, soarta, întâmplarea, fericirea mă va întâlni la București cu maestrul Marius Cruceru,
pe care îl voi opri,
oricât de bulversat aș fi…
și îl voi îmbrățișa, îl voi pupa pe toate părțile…și voi bea cu el…un țap, doi, trei, patru de bere…dacă nu de suc, povestindu-ne d-ale vieții, ale blogului și ale mântuirii, trei zile și trei nopți, așa, cum se întâlneau marii filosofi din vechime.
Până atunci acesta e primul articol beptorazzi (adică paparazii de baptiști) cu care am graduat.