Bruno Almeida ne traduce temerea, uneori certitudinea, că marele domn, magnatul, potentatul, puternicul zilei, sub frac, costum armani și trabuc poate fi un pește, un mafiot, un descreierat, un amoral…

Moralitatea stă, adeseori, departe de bani și de putere. Puterea nu e un viciu, după cum nici banii nu sunt ochii dracului…atâta timp cât milosteniile pot hrăni mii, sute de mii de guri flămânde.

Aparent familist,

aparent impecabil,

aparent educat,

aparent patriot,

aparent…bun pentru acolo, unde stă fundul lui.

Și, într-o zi, înainte sau după moarte, auzim că magnatul avea niște copii din flori sau că era homosexual, era satanist, era mason, avea o viață  la duplicat…dar spunea că e creștin ortodox, că e un om onest, că e un om principial.

Fostul securist e un domn onorabil.

Fostul călău e un tată ireproșabil.

O mamă iubitoare și avortonă în același timp.

Un mare caracter și o canalie.

Un drac și un înger…în același timp?

Realitatea bate filmul. Filmul e o chestie înceată…Realitatea e o chestie care îți intră în stomac…ca un șuriu bine, foarte bine…ascuțit…

Parcă a fost…

Se vorbește despre tine la timpul trecut extrem, extrem, extrem de ușor, de candid…

Cine?!!! El?! A…Săracu’…Părea tânăr…

O, iubit mafiot! O, om exemplar! O, cel care ne omori cu delicatețe, care ne furi cu frenezie, care ne lași…la morgă cu abnegație.

O, cel care ne iei casa!

O, cel care faci legi împotriva noastră!

O, cel în fața căruia suntem niște gângăni ale dracu’ și tu un dumnezeu de staniol!

O, tu, care îți pregătești un iad confortabil…și veșnic!

Vine și vremea ta, dragul meu!

Vine și vremea ta, draga mea!

Vine vremea noastră, a tuturora…de nici nu ne dăm seama…

Au existat vreodată?

Timpul e un cavou cu locuri pentru fiecare.

Did you like this? Share it: