Discovery confirmă Molitfelnicul

P. P. Panaitescu vorbeşte de existența unui manuscris al unui Molitvenic slavon aflat la Sibiu, în biblioteca Institutului Teologic (ataşat unui exemplar din Liturghierul lui Coresi – din 1570), şi care are „două pagini şi jumătate în româneşte” (pe care le socoteşte a fi tot o traducere precoresiană):

Au lăsat legea svenţi părinţi de la acel săbor de la Neochesariia, cum acesta om ce-ş va mărturisi elu de bună voe păcatul şi greşealele, de svinta liturghie să să părăsească, să nu mai căute nici dănăori în viaţa lui, iară alte lucruri preoţii toate să le ştie.

Pentru să le ştie neştene, pentru ce să face lyturghie, după ce moare omul, a treia zi şi a nooa dzi şi la 40: Nechifor patriarhu de Ţarigrad: Daca moare omul şi-l îngroapă în maica lui, în pământu, pentru că-i dein pământu au fostu zidit, de a treia zi înainte începe faţa lui dintru lumina şi frămseţea ei cea cuvioasă a sea strica şi să topi şi să paingineşte. Dereptu ceia facem liturghie într-această vreme, de a treia dzi.

Iar a nooa dzi înciepe trupul a să deşcheia den toate încheeturile şi a să părţi, numai inema ce stă întreagă. Pentru acesti lucru să face liturghie a nooa dzi. Iară la 40 de zile şi aceasta inima să topeşte. Dereptu aceia, să face într-ace dzi liturghie.

Într-acesta chipu să face şi naşterea omului în zgăulu maica sa, după ce să împreună bărbatulu cu fămeia: a treia zi să schizmeşte inima, iar a noao dzi să încheagă trupul, iar cându să împlu 40 de dzile, iaste desăvârşit închipuită toată faţa lui, ce să dzice pruncului.[1]

Informațiile de mai sus îmi par foarte avansate, din punct de vedere științific, pentru secolul XVI (de fapt, manuscrisul nostru românesc este din secolul XVI, în timp ce informația în sine poate fi mult mai veche). Faptul că a treia zi se formează inima fătului (inform încă), a noua zi începe să se formeze trupul, iar la 40 de zile trupul uman este deplin format în pântece, eu am aflat de pe…Discovery, unde am și văzut evoluția aceasta intrauterină datorită unei camere de luat vederi și, bineînțeles, a unei mame-voluntar. Nu mă așteptam să o găsesc într-un Molitfelnic medieval… dar se pare că roata s-a inventat mai înainte de a ne naște noi, postmodernii.

În afar de acestea, ce șanse evoluționiste sunt ca descompunerea omului să se petreacă în sens exact invers față de alcătuirea sa ca ființă umană în pântece și exact în tot atâtea zile?


[1] Cf. P. P. Panaitescu, Începuturile şi biruinţa scrisului în limba română, Ed. Academiei RPR, Bucureşti, 1965, p. 130.

Și exilații au balada lor

E poemul d-lui Alasdair Sclater, prietenul nostru din Facebook.

Ballad of the exile

Rajko was an exile
In the times of fifteen years ago
So much to rebel against
So much that spoke
Of Serbia now sitting in the dust

Milosevic to be blamed
And so in it must he flee
To London’s fair city
The city of freedom and rights
Where he could see a new future
Away from the country of wrong

A new place to await the new dawn
That would surely appear
In the ending of the days of sanctions
That his world had bound

So he set himself in London
In the new land so far
Foundation a new place to be

In the European home
A new life to live
In the beauty and the pleasure
In the sorrow and the measure
Of another land and another life

But in the time and in the knowing
Stood a difference of the world
Gone were the familiar faces
The familiar places
The joys of family and home
The joys of friendship and belonging

Now was all but a strange land
To live with passion among the passionless
To seek what was not there
to live life as an anonymity
In the city of so many souls

So much did brood
These stresses and strains upon his mind
The loneliness of exile
That spoke of nothing kind
No kindness of the stranger
No solidarity of the society

Only the relentless anonymity
Of a life that was now hell.

So much to prey upon his mind

And in the end
The train was there he jumped
The driver could not stop

Gone was he forever
In the gloom

Medii online din epoca de piatră a editării

Doar două exemple surori…

Dr. Mihail Neamțu nu face linie pe dreapta, nici paragrafe pentru citire ca lumea, scrie titluri, adesea, cu litere mari și pune lincul unei trimiteri, uneori, pe 15 rânduri.

Prof. Vladimir Tismăneanu nu face, ca și prietenul său, linie pe dreapta, ci doar pe stânga (?!), pasajele sunt și mai mari și mai enervante,  nu înțelege logica paragrafării din punctul de vedere al cititorului…și mai scrie și cu roșu, că tot nu era prezentarea îndeajuns de carcalete / de anapoda.

Concluzie, din partea autorilor:

Nu ne mai citiți!

(să îmi fie iertat excesul de literă mare)

O, Roxana, nu uita…cine ești, Roxana!

Eu vă propun ceva, dragi teologi eterodocși, care vă uitați numele…și sunteți ba femei într-o zi, ba bărbați toată viața: o schimbare de sex, ca la Naomi! Cu tot oribilul propunerii, cred că înțelegeți că vreau să vă spun (celor care tot se bagă în seamă cu mine, nu la toți)…că trebuie să optați pentru ceea ce sunteți.

Eu stau de vorbă cu tot omul, indiferent de origine, sex, rasă, țară, preocupare, dacă îmi spune cinstit cine e și ce vrea.

Ai opinii: asumă-ți-le!

Și eu ce trebuie să fac acum…să îi răspund Roxanei, care nu e de sex feminin, ci de masculin?!!!