Piticu: adevăratul ambasador al României în Rusia
Piticu (care încă nu ne-a pus în temă cu cât l-a plătit virusul Kaspersky, ca să îi ia interviu) a fost în Rusia, pe ninsoare și pe vânt, chiar și pe ger, ca să ne transmită în direct, ca odinioară reporterul cu cască în cap din Irak, de pe frontul de foc.
Cristian Dorombach, alias Piticu, din Pitești venit la București, având o soție, și anume pe Anca Dorombach, zisă și InnOcente și un pisic arhifotografiat, pe care nu îl mai arăt și îl țin doar pentru mine, a fost în Moscova și ne-a transmis, de la fața locului, tot ce ne interesează pe noi și tot ce nu ne interesează, așa, în devălmășie.
Mai întâi de toate: 45 de secunde de zăpadă. Apoi și-a pus camera în dinți, chiar în ochelari…și ne-a arătat cum nino-nino mașinile în Rusia, a filmat la minus 20 și ceva de grade, cu capul gol, pentru că nu îi trebuie capul prea mult…„și orașul este…impunător”.
Casa unde se fac ziarele la noi…e ca casa ziarelor de la ei. Și ne-a arătat-o: cu multe lumini, înaltă și impunătoare. Acum i-am văzut mânușile lui Piticu (adevărat: impunătoare), strungăreața meșteșugită, chiar și când a clipit, pentru o secundă, două, din ochi, i-am admirat nasul prelung și bine făcut, rama ochelarilor…dar și traficul din spatele său.
Deși îi bătea soarele în ochi…ne-a arătat foarte marea catedrală reconstruită recent și statuia…despre care nu știe nimic…dar o remarcă, adică nu trece nepăsător pe lângă ea.
Cristian Dorombach (adică se trage din Bach) îl uluiește cu delicatețea sa de creator de online românesc pe Eugene Kaspersky și ăsta spune tot în două file video.
Restul e doar…ipocrizie. Tot ce s-a spus rămâne bătut în cuie: ambasadorul creatorilor de online din România, Piticu, dus la Moscova, nu s-a pierdut cu firea în fața scutului anti-rachetă, ceea ce înseamnă că între Rusia și România sunt raporturi cordiale, deschise, fără supărare.
Dragă, Kaspersky Lab doar invita jurnalistii si le acopera cheltuielile de deplasare si cazare, nu plateste altceva si nu cere articole.
Blogareala lui Piticu mi s-a parut cu atat mai interesanta cat a acoperit si Moscova ca oras, iarna 🙂
E din Piteşti, nu din Ploieşti… mai pune şi „tu mâna” pe google înainte 😛
Adevărat a înviat, doamnă Anca și multă împlinire în tot ceea ce faceți!
Cu siguranță că înțelegeți faptul, că era vorba de o greșeală involuntară (scrii una și citești alta)…și nu de „o neștiință”.
Cu Gogălul stăm mai mult decât bine și mi-ar plăcea ca mulți să stea la acest capitol „foarte bine”, pentru că am avea cu cine comunica.
Am apreciat trezirea în zori, a soțului, cu „Taxi” la scara blocului…și nu ne sunteți indiferenți…chiar dacă nu suntem noi, sută la sută, pe aceeași lungime de undă.
Țineți-o tot în dragoste, doamnă! Numai bine.
Shi shine-o mai fi si cu Piticu pitishel?
Am shitit (moldovenescu” shitit”, de la Otilia citire, nu de la americanesu blogosfiire) ceva cu Postu’ Mare si taaaaare pe care l-a potcovit pitishelul prin blogosfera sa iluminanada de transformari pitishesti.
Shi mi-am dat cu seama ca m-oi tot sfii sa mai shitesc din sfatuirile pravoslovnice d-lui.
Nu de alta, da’ poate ca s-o muia din argateala sufletului si fara de postiire/postavire irationala…
Hihihi!