Ce mai m-a învățat onlineul

1. Oamenii sunt prea egoiști și prea plini de ei. Vor toți să scrii despre ei…fără ca cineva să îți și mulțumească pentru asta. Când văd cum unul, doi, trei, o sută se caută de un număr nesfârșit de ori pe ei înșiși…pentru că am scris despre ei, mă întreb: Oare atât de înnebuniți sunt după ei înșiși?

2. E prea multă prostie și nesimțire la nivel online…

3. Onlineul e încă populat de copii și de tineri și de maturi dezorientați, dezaxați…fapt pentru care simt, de multe ori, că dau orzul pe gâște.

4. Singurul lucru care mă mai ține în online e conștiința responsabilității pentru viitorime. Scriu, creez și mă nevoiesc mai degrabă pentru ei, decât pentru prezent…Da, e o constatare dureroasă!…

Memorii întrerupte

Ochii lui prea pătrunzători…alături de tremurul mâinilor și de vocea caldă…și ochii mei avizi de sufletul lui. Fiecare amintire e o amintirea plină…chiar dacă, parcă, nu mai îmi aduc nimic aminte. Nimic serios. Unde s-a dus toată această memorie? Însă ceva e cert: sunt liniștit cu tot ce-am uitat și, smerit, cu tot ceea ce îmi aduc aminte. Îl port în mine. Îl duc mai departe. Și, pe fiecare zi, văd delicatețea acestei purtări a Părintelui tău.

*

Multe caiete, pagini scrise de către mine. Însemnări peste însemnări. Toate m-au limpezit. Toate dramele și bucuriile și-au adus aportul lor. Mă uitam astăzi la zăpada din jur…și îmi dădeam seama că zăpada e și ea o…uitare. O uitare care îți face bine. Iar frigul e o regenerare a plămânilor. Frigul rece…

*

Mă încearcă, de multe ori, un dezgust vizavi de oamenii care nu știu să fie recunoscători. Care nu percep bucuria ce le-o faci intrând în viața lor. De ce atâta ingratitudine?!…

*

Uneori nu mai vreau să scriu…ci vreau să tac. Și tăcerea e o vorbire…Și rugăciunea e o tăcere…În cea mai mare parte rugăciunea e tăcere. Ne fandosim prea mult pentru câte păcate avem și face…Mereu facem…Păcatele noastre au și ele nevoie de tăcere ca să se cauterizeze…să se destrame…

*

Fragilitatea noastră e înfiorătoare…în primă fază. Apoi înțelegem că toate au un rost…mai mare decât propria noastră minte.

*

Bătrânețea e delicatețe pe cât e și amărăciune.

*

Oamenii scriu prost…până nu devin autentici. Când autenticitatea înseamnă dramă…fiecare începe să aibă străfulgerări de măreție.

*

Ereticul e un elev ratat. Un elev care nu a învățat măreția smereniei.

*

Cărțile nu mai au prea mulți cititori, pentru că, din ce în ce mai mult…oamenii nu mai gândesc. Oamenii care gândesc…au nevoie de confirmări. Cei care nu gândesc…nu au nevoie decât de afundarea în uitarea clipei. De aceea nu se mai citește: pentru că nu se trăiește serios, responsabil.

*

Bucuria înseamnă surâs.

***

Dreptatea și mila lui Dumnezeu

Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae

Teologia Dogmatică Ortodoxă,

vol.1, ed. a II-a,  Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1996.

II

Fiinţa şi atributele lui Dumnezeu

p. 171-177.

C. Atributele lui Dumnezeu legate de spiritualitatea Lui și participarea creaturii la ele.

2. Dreptatea și mila lui Dumnezeu

a) Dumnezeu cel drept în raporturile personale treimice nu poate să nu fie drept și în raportul cu creaturile Sale.

b) Dacă în ordinea socială nedreptatea se datorează altora, în cea spirituală ea se învinge prin lupta cu sine însuși.

c) Dreptatea desăvârșită înfăptuită în Hristos.

Aici, pentru a asculta și a downloada (49. 46 minute). 

Comentariile anterioare

Fericitul Tadei de la Vitovnița (un film cu subtitrare în română)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tv4tNqRIMl8]

Partea a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a și a 6-a a documentarului.

Mai multe date despre sine