Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică, că Dumnezeu este cu neamul drepților, zice Psalmistul (Ps. 13, 5).

Frica, foamea, frigul… cei trei f din psihologie. Pe vremea comunismului aveam un numitor comun al urii, al disprețului. Simțeam toți aceeași repulsie față de infama putere care ne inducea acești factori. Acum, cel puțin teoretic, ar fi trebuit să depășim aceste sechele, să lăsăm în urmă cele ce au fost. Mai ales cei mai tineri dintre noi, care n-am suportat prăvălirea întregului val de teroare al infernului comunist.

Remarc însă cu stupoare perpetuarea cu succes a șobolanismului, recuperarea lui ca stil de viață, ca atitudine de supraviețuire. Frica și foamea dictează și în capitalism și coloanele vertebrale se înmoaie ca seul de lumânare.

Tinerii patriei noastre ies la lumină după ce au fost clociți pe șantierele muncitorești. Ei știu una și bună, trebuie să preîntâmpine tot ce se poate preîntâmpina: șomajul, sărăcia, boala, dezastrul…  Pentru asta trebuie să se înconvoaie, să se târască, să implore, să se gudure, să lovească unde și când trebuie, să plece, să fugă, să caute un trai mai bun, oriunde în lume, în comos.

Comunismul n-a omorât atât generațiile vechi, cât pe cele noi, pe cele de acum și pe cele care se vor naște, dacă ceva minunat nu se va întâmpla repede.

Lumea românească a capitalismului de azi e o parafrază morală a comunismului exterminat cu douăzeci de ani în urmă. Generațiile de azi sunt o paranteză prelungită la eșecul comunist. Ele se nasc pe lume cu gândul de a scăpa de zile negre fără a avea nicio perspectivă a fericirii, a luminii, a zilelor bune.

Teroarea de necunoscut a înlocuit teroarea de regim. De la un regim totalitar am trecut la un regim liber purtând în inimă pecetea conformismului. Cel mai comod mijloc de acomodare este conformarea, masca, repersonalizarea după calibrul uman al noii epoci, care e neutru, astigmatic, fragmentar, flegmatic și indigest la spiritualitate și cultură autentice.

Tânărul generațiilor noastre e cel mai adesea un spoliator de cultură, un imitator de cărturar, care n-are parte de dezbateri interioare, nici de procese de conștiință, domol și servil, umil funcționar al spiritului și ministru al resignațiunii publice, inamovibil patentat.

Cariera ultrarapidă îl fixează insomniac în stele. Personificat în vertebra a opta dintr-un mastodont proclamat cu aere și susținut cu vocale, virtutea lui e ștampila, nu ingenuitatea. Toată virilitatea intelectuală și-o consumă în artefacte și în ura parapetată față de toți care nu-l susțin în propulsarea pe orbite.

Dacă recunoașteți CV-ul, nu-i mai solicitați inteligența. Oricum va ajunge la adânci bătrâneți, cum se întâmplă de obicei, să-și plângă etanolul tinereții. Acum e încă tânărul serpentinar, care vrea să muște din soare ca dintr-o omletă. Chiar și fără să vrea să sară mai departe de trunchi. Cu cât mai mediocru, cu atât mai bine.

Și totuși, acolo s-au temut de frică, unde nu era frică, că Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor (Ps. 52, 6-7).

Did you like this? Share it: