Articolul de după 20 de ani…
N-am putut să las deoparte, nevalorificat așa cum trebuie (adică neadmirat)…articolul de astăzi al d-lui Cristian Tudor Popescu la retragerea d-lui președinte Ion Iliescu din PSD. E un articol al unui adevăr sincer de crud, mestecat timp de 20 de ani: unul scrie de 20 de ani despre…un om, care are principii de nedestructurat, împământenite bine, anacronic de bine.
Însă, regretul după 20 de ani de dorință de altfel e acesta, din finalul articolului: pleacă liderul comunist cu principii înguste…și vin cei fără niciun principiu mare, mic, de dreapta, de stânga, de careu, de centrare…de nothing…
Restul e admirare…a articolului, a acestui articol prea rar ca să fie pe toate drumurile și prea puțin…pentru un prea mult de 20 de ani…
Pierdem prea mult timp pentru ca să convingem pe cineva de…adevăruri evidente, zdrobitor de enervant de evidente…
***
Ion Iliescu se retrage…Nu pot să nu fiu melancolic. În 20 de ani, am scris sute de pagini şi am vorbit zeci de ore despre acest om. Face parte din viaţa mea lăuntrică, aşa cum a făcut şi Nicolae Ceauşescu. Despre Ceauşescu n-am scris niciun rând înainte de Revoluţie: dacă aş fi avut ocazia, l-aş fi împuşcat respectuos.
Covârşitoarea majoritate a articolelor mele despre Ion Iliescu sunt horror; i-am analizat rictusul, rânjetul, ochii care nu zâmbesc niciodată, în vreme ce gura se duce spre urechi. I-am prevestit dispariţia de pe scena politică în 1996, comparându-l cu un soare mort, pentru ca în 2000 să ajung să fac de-a dreptul lobby public în turul 2 pentru realegerea lui. Apoi, în 2004, l-am asemuit cu Diavolul.
Şi totuşi, nu pot să trag acum concluzia că retragerea lui Iliescu, care înseamnă sfârşitul unei epoci, înseamnă şi un fapt benefic pentru PSD, o victorie a noului împotriva vechiului, a reformei împotriva stagnării. În ceea ce priveşte imaginea exterioară a partidului, ieşirea din prim-plan a lui Ion Iliescu poate însemna un câştig. Şi când n-a candidat, Iliescu a fost o ţintă electorală cu punctele lui vulnerabile legate de mineriade şi Revoluţie.
În acelaşi timp, este şi o pierdere: chiar şi la vârsta lui matusalemică, bătrânul comunist mai are un electorat al său. Aici se poate trage linie şi face socoteala. În plan intern însă, pierderea pentru PSD este netă.
Ion Iliescu este singurul politician din PSD care are şi convingeri. Nu spun principii, pentru că nu uit replica pe care mi-a dat-o când l-am întrebat dacă politica nu înseamnă, în primul rând, nişte principii neschimbătoare în funcţie de conjuncturi: „Nu, politica înseamnă să găseşti principiile cu care să poţi rezolva o anume conjunctură”.
Ceilalţi n-au convingeri, au doar interese. În ultima vreme, Iliescu a fost, paradoxal şi trist, la cei 80 de ani ai săi, cea mai raţională, consecventă şi democratică voce din PSD. A susţinut tot timpul neintrarea PSD la guvernare, a primit sobru şi rezervat rezultatul exit poll-urilor din seara de 6 decembrie, a fost singurul pesedist care a tratat aşa cum merita explicaţia flăcării violete pentru înfrângerea lui M. Geoană la prezidenţiale, respinge hotărât procedura nedemocratică a votului de gaşcă.
Reporteri TV m-au întrebat dacă retragerea d-lui Iliescu nu e cumva un joc, o stratagemă? Sunt suficient de bătrân ca să ştiu că Iliescu nu s-a jucat niciodată cu cuvântul demisie. E un om serios, dacă a spus-o, o va face. Poziţia pe care o deţinea în partid, fără să aibă gaşcă, clientelă, baroni, îi permitea să intervină critic fără reţineri, aşa cum a făcut-o şi la recentul Consiliu Naţional.
Cu limba lui de rumeguş vechi, cu ticurile de activist, dl. Iliescu făcea să se mai audă şi adevăruri supărătoare despre starea partidului dincolo de plasticul discursurilor ipocrite ale mult mai tinerilor săi colegi.
Fără Ion Iliescu, asistăm acum la privatizarea PSD. De-a lungul anilor, partidul lui Ion Iliescu a privatizat cum a privatizat hălci din economia românească. Acum, pentru că nu mai e la putere, i-a mai rămas să se privatizeze pe sine. Echipa Vanghelie-Geoană (în această ordine) doreşte pur şi simplu să ia în posesie PSD. Şi are cele mai multe şanse să reuşească.
Indiferent însă de cine va câştiga sâmbătă, PSD nu va reuşi să scape de imaginea de burghezie roşie care îi împiedică pe atâţia oameni cu vederi de stânga să-l voteze. Zisa lui Ion Iliescu a fost: sărac şi cinstit. Am ironizat-o de nenumărate ori. Acum însă, odată cu plecarea lui, Partidul îşi va pune pe burtă deviza pe care o ţinea în buzunar: Decât sărac şi cinstit, mai bine şmecher şi bogat.
Comentariile anterioare 