Sturza, BAC-ul și cu tracul

Mă refer la trac și nu la traci…Adică la emoție, stare de bine, consolare…vâscozitate sentimentală…

D-l Cătălin Sturza a scris un articol pe blogul său…adică acesta și l-a prins tracul, adică emoția, când s-a văzut subiect de BAC. Adică articolul său a ajuns subiect de oral la Limba și Literatura Română, pentru liceeni, la BAC…atât de ușor…și atât de clasic…

Eu zic că e cea mai mare glorie, din neatenție, pe care autorul a primit-o și ar trebui să se autofelicite pentru ea. Asta, dacă nu se crede…un mic guru al literaturii de BAC.

Însă, pe de altă parte, să faci școală cu texte din online, e și asta o problemă, nu mică și nici seacă de conținut…cum e o problemă și să iei o filă din You Tube, tu, televiziune românească să fii și să nu îl citezi pe cel care a făcut și a pus fila…

Că You Tubul o ține, dar nu a făcut-o el!

Vom deveni cu toții clasici?!!!!

Poate doar cu trac…

Problema e că școala nu mai știe spre ce se îndreaptă…pentru că, legislativ vorbind, e pusă pe roate.

O vom desființa?

Vom desființa școala românească, că nu dă prea puține genii?

Poate că da…pentru că nu elita contează…ci vulgul…chiar pornografia intelectului…

Admirația mă fascinează

Am încercat, spre seară, un sincron sinucigaș (adică: i-am ascultat odată): Blogatu și Marian Vanghelie. Și am aflat, de la d-l Blogatu și prietenul lui, că plantele etno-botanice (adică plante plante etnice) s-au dus pe apa gârlei și că el e…doctor de oameni. La particular sau la fără frecvență?…Adică cum și unde a făcut facultatea…

Iar d-l Marian Vanghelie, care a făcut o glumă în cele 31 de secunde…a ținut frate, la Romexpo, pe OTV, o ditamai spiciuirea…de mi-a ridicat admirația pentru dumnealui la cote de neegalat. În spatele sălii: aplauze viguroase, frenetice, îndelunge…

Deci, de azi, sunt fan Blogatu și Marian Vanghelie, pentru că oamenii vorbesc până crapă și nu tac, precum mâțele cochete, ligăvoase, cum ar vrea, unii și alții, ca să fie membrii PSD-ului. E citat, bineînțeles, din al doilea…

Țineți departe!…

A 4-a Cateheză

Iubiții mei,

În România, adică aici, în țara noastră, se fac plăcinte bune, extraordinar de bune…Te ung pe suflet…Plăcinte cu mere, cu brânză, cu dovleac…La magazin costă 2-3 lei…Ce înseamnă însă 2-3 lei, pe lângă o muncă de…două ore?

Acasă, la fel, faci cocă, o dospești, pui un strat jos…și?! Trebuie să ai conținut!…Adică mere rase, dovleac ras, cu miroase, cu de toate…după care pui a doua țiplă, filă, de cocă.

Două straturi: naștere și…clipa morții și: conținut.

De unde iei conținut? De unde iei apa vieții? De unde ei…nemurire?

Mai întâi de toate de unde iei prima țiplă? Copilul mai întâi se zămislește în uter…apoi se naște la maternitate sau în drum spre maternitate…și e mort pentru Împărăția lui Dumnezeu.

– Cum, Părinte, e mort?!!!!

-Doamnă, la fel s-a întrebat și Sfântul Nicodim, la In. 3, 4: „Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale și să se nască?” (folosesc ed. BOR 1988, ca să fie pentru toți…).

Însă Domnul stăruie: „De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu” (In. 3, 5). Aici, par criptice, sunt criptice…cuvintele Domnului. Dar, mai apoi, Ucenicii Lui, fiind plini de harul Treimii, au înțeles că omul trebuie să se boteze, să devină mădular al lui Hristos întru Duhul, pentru ca să existe…prima țiplă a plăcintei cu mere.

Însă, creștinii, când se formează Biserica, în primii ani ai secolului 1 după Hristos Domnul, se botezau in integrum, adică cu toată casa lor, cf. F. Ap. 2, 41 ; 4, 31-32 și altele…Cum să se boteze tatăl, mama, bunica, bunicul, sora, fratele mai mare…și să nu se boteze și pruncii? Ba da, cu atât mai mult ei, pentru că moartea, moartea, a doua filă a plăcintei vine repede…și dacă nu ești fiu al Împărăției…atunci al cui ești?

Creștinii și-au botezat pruncii și copiii de la început, adică i-au făcut mădulare ale lui Hristos, din mădulare ale necurăției păcatului. Și păcatul, ca poluarea, se extinde imediat și adânc…în ființa noastră.

Însă Botezul ne face plini de harul Prea Sfintei Treimi. El îi scoate pe demoni din noi și ne umple de Duhul Sfânt, după cum puteți asculta, atunci când asistați la un Botez. Și, mulți dintre dv., ați asistat sau ați fost chiar nași…sau preoții săvârșitori ai Botezului…Și știți că Botezul are exorcizări și, în vechime, înainte de exorcizări sau împreună cu ele…existau catehezele, adică aceste stări jos, pe scaun…și ascultau învățura dumnezeiască a Bisericii propovăduită de episcop și preot.

Cei care se pregăteau pentru Botez…învățau adevărurile de bază, fundamentale ale dreptei credințe. Noi, prin aceste cateheze  / predici explicative în fața dv. încercăm să recuperăm ce se mai poate recupera…din sfințenia și înălțimea acelor învățături sfinte și momente de altă dată.

Pentru că acum e nevoie de cunoaștere…pentru ca să existe practică. Nu poți mai întâi cu practica și apoi cu cunoașterea. Ci, pe primul loc, e cunoașterea. Și noi predăm aici cunoaștere pentru frățiile voastre.

Nu poți să faci plăcintă…fără să știi cum să o faci. Ca să faci…trebuie să știi. Și, ca să știi, trebuie să asculți. Pentru că trebuie să afli, de la cei care au cuvânt plin de putere sfântă, de la Dumnezeu, care sunt fundamentele credinței. Tocmai de aceea, Dumnezeieștii Pavel și Timotei, „treceau prin cetăți [și-i] învățau să păzească învățăturile rânduite de Apostoli și de preoții din Ierusalim” (F. Ap. 16, 4).

Sfinții Apostoli și Ierarhii Sfinți ai Bisericii au scris și au explicat cultul Bisericii, care vine de la Hristos Dumnezeu prin Apostoli și au precizat pe cele neexplicate și folositoare mântuirii. Pentru că noi nu suntem singuri, ci suntem cu El, Care e cu noi, acum și pentru toți vecii (Mt. 28, 20). Și El a pus ierarhie dumnezeiască prin Apostoli: episcopi, preoți și diaconi și acestea nu sunt de la oameni, ci de la Dumnezeu (F. Ap. 20, 28).

Tatăl, prin Fiul, întru Duhul, Dumnezeul nostru treimic, ne dă nouă, robilor Săi, la unii să fim episcopi, la alții preoți, la alții diaconi și la alții ascultători de ierarhia care conduce turma sfântă, rațională, a Bisericii, adică drept credincioși / ortodocși : care să îl slăvim pe Dumnezeu drept, trăind drept.

Și, ca să gândești drept, trebuie să fii învățat cu dreptatea lui Dumnezeu care e mai logică decât orice logică umană.

Crezi și faci. Faci și crezi. Crezi și faci în același timp.

Ce faci? Poruncile lui Dumnezeu în viața ta. După măsura ta. După înțelegerea ta. În locul tău, acolo, unde te-a pus Dumnezeu pe tine, că nu te-a pus greșit nicidecum.

Și poruncile lui Dumnezeu, împlinirea lor, asceza ta împreună cu El, lupta ta pentru a te despătimi, potrivit Scripturii, Sinoadelor și Părinților e conținutul…plăcintei. Da, plăcinta e bună, e gustoasă, te lingi pe degete când o mănânci…dar ea are un preț.

Nu ajungi să stai zile în șir, pe piatră și să te rogi, ca Sfântul Serafim din Sarov sau să levitezi ca Sfânta Maria Egipteanca…dacă trăiești confortabil, manierat și cu de toate! Nu! Plăcinta cere efort! Plăcinta e gustoasă dacă e făcută cum trebuie…și cu ce trebuie. Dacă nu se face cu cap și cu ce trebuie…nu o mănâncă nici câinii de bună ce e.

Și toată viața facem conținutul plăcintei…Și ne rugăm, mereu, ca Domnul să ne dea sfârșit creștinesc (spovediți, împărtășiți, împăcați cu toți, fără dureri prea mari la darea sufletului). Ne rugăm: „Vino, Doamne Iisuse!” (Apoc. 22, 20). Doamne miluiește-le continuu al Bisericii sau rugăciunea isihastă sunt o cere de venire a lui Dumnezeu la noi. În noi. Ca să fie cu noi.

Noi ne rugăm…și El ciocăne la ușa inimii noastre (Apoc. 3, 20). Pe cât ne rugăm, pe atât El ciocăne mai cu dragoste, pentru că și El ne dorește, pe noi, miresele Sale. Și…când se deschide ușa extazului…ce vedem?

Vedem  și auzim „cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască” (II Cor. 12, 4), pentru că întotdeauna va spune puțin despre cele văzute în slava Lui și oamenii vor înțelege tot așa, într-o ureche, după mintea lor, cele văzute și confesate de Sfinți în preasfintele lor scrieri.

Dar cele văzute extatic…se întâmplă când torni conținut în plăcinta vieții tale. Acum și aici e posibil să Îl vezi pe Dumnezeul slavei, pentru că și Pavel și toți Sfinții au început să Îl vadă încă de aici și nu după moarte…cum aștepta ereticul Luther și frații lui…până azi…

– Și cum ne dăm seama, Părinte, că avem conținut în noi, ce trebuie?

-Simplu, dragul meu: simți că în tine curge „izvor de apă curgătoare spre viață veșnică” (In. 4, 14). Pentru cel care nu trăiește simțirea harului în persoana lui, da, știu, Evanghelia nu are niciun sens. Însă vestea cea prea bună a Sfintei Evanghelii are un sens prea mare…care nu încape în minți înguste.

Ca să fii larg…trebuie să te smerești. Trebuie să accepți că nu știi cum funcționează lumea, viața ta, persoana ta și nu știi cine a făcut minunea asta de îți stă înainte. Nici când devii credincios, ca dv. și ca mine, nu cunoașteți toate…ci doar în parte, pe măsura noastră, a fiecăruia. Dar lucrurile încep să se lege.

Și o să se lege din ce în ce mai mult…pentru că logica lui Dumnezeu, supralogica Lui e fără fisură…O să vedem în catehezele următoare…

Vă doresc numai bine! Amin!

Nu pot să rezist telenovelelor românești

Sunt un împătimit de drame de doi lei, de jocuri genial de oxidante, de platitudini, de învârteli, de scotoceli, de smiorcăieli, de păruieli, de porcăiri, de ascunzișuri și fofilări, de mitocănii și abraziuni ideatice…pentru că sunt un fan, nedeclarat, al telenovelelor românești.

Îmi place prostia, în forma ei nudă, grohotismul, porcăreala, curvia lumii mele, supa ei de ridicol și de pesticid, cum își dă ea, toată, dar toată demonizarea pe față…și eu sunt plin de lacrimi, de doruri și de așteptări…

Mă uit, ca un nebun, ore întregi, zile întregi, decenii întregi la telenovele, la toate telenovelele. De aceea…le pierd pe toate, ca un făcut…Și asta pentru că îmi place actorul român mustind de sexualism febril, coital, aroganța lui, superbia lui, bădărănia lui, atotștiința lui…și a ei, a primadonei de parmezan, a asfixiantei, prin delicatețea ei perversă, actriță superbă ca o cratiță cu sarmale, cu piftie, cu borș, cu tocăniță apetisantă…

Eu…privitorul…stau cu răsuflarea răsturnată, agitată, abia mijindă…pentru ca să văd ce se mai întâmplă?!!!!!

Și ore…

Și nopți…

Și zile…de așteptare și de stres sentimental, de înalte sentimente duhovnicești și familiale văd la telenovele românești, turcești, americane, persane, spaniole…acum, pe TVR 1…și chinezești…

Mă topesc de dorul lor…

Mor după ele…și ele după mine.

De aceea, mă gândeam, că de ce nu sunt ele de…două minute episodul?! Adică nu se mai citește, nu se mai scrie, nu se mai fac studii, oamenii nu mai gândesc și telenovela, singura care nu se dă în rând cu capitalismul ține o oră, două, nouă, un an, 30 de ani, 40…chiar 90 de ani?

Însă, pe de altă parte, eu, care mă droghez telenovelistic și acum și realitișoistic (adică văd în live, cum se drăcuie, înjură, înșală iubita la TV, ca să iau și eu exemplu, bun de urmat) ce mai fac…dacă nu mai am la ce să îmi clatin ochii?

Nu e o decepție pentru viața mea?!

Dacă nu mai am telenovelă de execrabilă calitate scenică la TV ce ar trebui să fac: să citesc Sfânta Scriptură?!!!! Să mă fac om cu cap?!!!! Dar de ce să te faci om cu cap…când România are nevoie doar de șoferi, vânzători de fier vechi și de făcut pâine?

Sunt într-o altă dilemă…de care scap, bineînțeles, fumând melodramatic telenovele, drogându-mă cu șoisme bune de tot, din România, țara unde niciodată nu se întâmplă la fel și unde niciodată nu știi ce ți se poate întâmpla, nu oriunde, ci tocmai în mijlocul statului de drept.

Acela…are comentatori pe măsură

Adică curenți…și nu de ocazie

Numai că Narcis22 = Narcis Tașcă, colaborator la Idei…și acesta…ne-a vizitat și pe noi cu comentarii jegoase, fapt pentru care i-am dedicat un articol, două…iar Heraaskuortodox e o femeie, Adriana, care ne-a vizitat și ea, și căreia i-am dedicat și un articol…

Adică, ca să zic așa, sunt slobozi la gură…dar fără să îi vezi la față.

De fapt…nici acela, posesorul de Antiteze, nu are față: adică nu îi știi gașcatoată gașca, dar, dacă îl urmărești…îi înțelegi interesele. Îl umărești pe blog…nu în altă parte!

1 2 3