A 4-a Cateheză

Iubiții mei,

În România, adică aici, în țara noastră, se fac plăcinte bune, extraordinar de bune…Te ung pe suflet…Plăcinte cu mere, cu brânză, cu dovleac…La magazin costă 2-3 lei…Ce înseamnă însă 2-3 lei, pe lângă o muncă de…două ore?

Acasă, la fel, faci cocă, o dospești, pui un strat jos…și?! Trebuie să ai conținut!…Adică mere rase, dovleac ras, cu miroase, cu de toate…după care pui a doua țiplă, filă, de cocă.

Două straturi: naștere și…clipa morții și: conținut.

De unde iei conținut? De unde iei apa vieții? De unde ei…nemurire?

Mai întâi de toate de unde iei prima țiplă? Copilul mai întâi se zămislește în uter…apoi se naște la maternitate sau în drum spre maternitate…și e mort pentru Împărăția lui Dumnezeu.

– Cum, Părinte, e mort?!!!!

-Doamnă, la fel s-a întrebat și Sfântul Nicodim, la In. 3, 4: „Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale și să se nască?” (folosesc ed. BOR 1988, ca să fie pentru toți…).

Însă Domnul stăruie: „De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu” (In. 3, 5). Aici, par criptice, sunt criptice…cuvintele Domnului. Dar, mai apoi, Ucenicii Lui, fiind plini de harul Treimii, au înțeles că omul trebuie să se boteze, să devină mădular al lui Hristos întru Duhul, pentru ca să existe…prima țiplă a plăcintei cu mere.

Însă, creștinii, când se formează Biserica, în primii ani ai secolului 1 după Hristos Domnul, se botezau in integrum, adică cu toată casa lor, cf. F. Ap. 2, 41 ; 4, 31-32 și altele…Cum să se boteze tatăl, mama, bunica, bunicul, sora, fratele mai mare…și să nu se boteze și pruncii? Ba da, cu atât mai mult ei, pentru că moartea, moartea, a doua filă a plăcintei vine repede…și dacă nu ești fiu al Împărăției…atunci al cui ești?

Creștinii și-au botezat pruncii și copiii de la început, adică i-au făcut mădulare ale lui Hristos, din mădulare ale necurăției păcatului. Și păcatul, ca poluarea, se extinde imediat și adânc…în ființa noastră.

Însă Botezul ne face plini de harul Prea Sfintei Treimi. El îi scoate pe demoni din noi și ne umple de Duhul Sfânt, după cum puteți asculta, atunci când asistați la un Botez. Și, mulți dintre dv., ați asistat sau ați fost chiar nași…sau preoții săvârșitori ai Botezului…Și știți că Botezul are exorcizări și, în vechime, înainte de exorcizări sau împreună cu ele…existau catehezele, adică aceste stări jos, pe scaun…și ascultau învățura dumnezeiască a Bisericii propovăduită de episcop și preot.

Cei care se pregăteau pentru Botez…învățau adevărurile de bază, fundamentale ale dreptei credințe. Noi, prin aceste cateheze  / predici explicative în fața dv. încercăm să recuperăm ce se mai poate recupera…din sfințenia și înălțimea acelor învățături sfinte și momente de altă dată.

Pentru că acum e nevoie de cunoaștere…pentru ca să existe practică. Nu poți mai întâi cu practica și apoi cu cunoașterea. Ci, pe primul loc, e cunoașterea. Și noi predăm aici cunoaștere pentru frățiile voastre.

Nu poți să faci plăcintă…fără să știi cum să o faci. Ca să faci…trebuie să știi. Și, ca să știi, trebuie să asculți. Pentru că trebuie să afli, de la cei care au cuvânt plin de putere sfântă, de la Dumnezeu, care sunt fundamentele credinței. Tocmai de aceea, Dumnezeieștii Pavel și Timotei, „treceau prin cetăți [și-i] învățau să păzească învățăturile rânduite de Apostoli și de preoții din Ierusalim” (F. Ap. 16, 4).

Sfinții Apostoli și Ierarhii Sfinți ai Bisericii au scris și au explicat cultul Bisericii, care vine de la Hristos Dumnezeu prin Apostoli și au precizat pe cele neexplicate și folositoare mântuirii. Pentru că noi nu suntem singuri, ci suntem cu El, Care e cu noi, acum și pentru toți vecii (Mt. 28, 20). Și El a pus ierarhie dumnezeiască prin Apostoli: episcopi, preoți și diaconi și acestea nu sunt de la oameni, ci de la Dumnezeu (F. Ap. 20, 28).

Tatăl, prin Fiul, întru Duhul, Dumnezeul nostru treimic, ne dă nouă, robilor Săi, la unii să fim episcopi, la alții preoți, la alții diaconi și la alții ascultători de ierarhia care conduce turma sfântă, rațională, a Bisericii, adică drept credincioși / ortodocși : care să îl slăvim pe Dumnezeu drept, trăind drept.

Și, ca să gândești drept, trebuie să fii învățat cu dreptatea lui Dumnezeu care e mai logică decât orice logică umană.

Crezi și faci. Faci și crezi. Crezi și faci în același timp.

Ce faci? Poruncile lui Dumnezeu în viața ta. După măsura ta. După înțelegerea ta. În locul tău, acolo, unde te-a pus Dumnezeu pe tine, că nu te-a pus greșit nicidecum.

Și poruncile lui Dumnezeu, împlinirea lor, asceza ta împreună cu El, lupta ta pentru a te despătimi, potrivit Scripturii, Sinoadelor și Părinților e conținutul…plăcintei. Da, plăcinta e bună, e gustoasă, te lingi pe degete când o mănânci…dar ea are un preț.

Nu ajungi să stai zile în șir, pe piatră și să te rogi, ca Sfântul Serafim din Sarov sau să levitezi ca Sfânta Maria Egipteanca…dacă trăiești confortabil, manierat și cu de toate! Nu! Plăcinta cere efort! Plăcinta e gustoasă dacă e făcută cum trebuie…și cu ce trebuie. Dacă nu se face cu cap și cu ce trebuie…nu o mănâncă nici câinii de bună ce e.

Și toată viața facem conținutul plăcintei…Și ne rugăm, mereu, ca Domnul să ne dea sfârșit creștinesc (spovediți, împărtășiți, împăcați cu toți, fără dureri prea mari la darea sufletului). Ne rugăm: „Vino, Doamne Iisuse!” (Apoc. 22, 20). Doamne miluiește-le continuu al Bisericii sau rugăciunea isihastă sunt o cere de venire a lui Dumnezeu la noi. În noi. Ca să fie cu noi.

Noi ne rugăm…și El ciocăne la ușa inimii noastre (Apoc. 3, 20). Pe cât ne rugăm, pe atât El ciocăne mai cu dragoste, pentru că și El ne dorește, pe noi, miresele Sale. Și…când se deschide ușa extazului…ce vedem?

Vedem  și auzim „cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască” (II Cor. 12, 4), pentru că întotdeauna va spune puțin despre cele văzute în slava Lui și oamenii vor înțelege tot așa, într-o ureche, după mintea lor, cele văzute și confesate de Sfinți în preasfintele lor scrieri.

Dar cele văzute extatic…se întâmplă când torni conținut în plăcinta vieții tale. Acum și aici e posibil să Îl vezi pe Dumnezeul slavei, pentru că și Pavel și toți Sfinții au început să Îl vadă încă de aici și nu după moarte…cum aștepta ereticul Luther și frații lui…până azi…

– Și cum ne dăm seama, Părinte, că avem conținut în noi, ce trebuie?

-Simplu, dragul meu: simți că în tine curge „izvor de apă curgătoare spre viață veșnică” (In. 4, 14). Pentru cel care nu trăiește simțirea harului în persoana lui, da, știu, Evanghelia nu are niciun sens. Însă vestea cea prea bună a Sfintei Evanghelii are un sens prea mare…care nu încape în minți înguste.

Ca să fii larg…trebuie să te smerești. Trebuie să accepți că nu știi cum funcționează lumea, viața ta, persoana ta și nu știi cine a făcut minunea asta de îți stă înainte. Nici când devii credincios, ca dv. și ca mine, nu cunoașteți toate…ci doar în parte, pe măsura noastră, a fiecăruia. Dar lucrurile încep să se lege.

Și o să se lege din ce în ce mai mult…pentru că logica lui Dumnezeu, supralogica Lui e fără fisură…O să vedem în catehezele următoare…

Vă doresc numai bine! Amin!