Sunt un împătimit de drame de doi lei, de jocuri genial de oxidante, de platitudini, de învârteli, de scotoceli, de smiorcăieli, de păruieli, de porcăiri, de ascunzișuri și fofilări, de mitocănii și abraziuni ideatice…pentru că sunt un fan, nedeclarat, al telenovelelor românești.

Îmi place prostia, în forma ei nudă, grohotismul, porcăreala, curvia lumii mele, supa ei de ridicol și de pesticid, cum își dă ea, toată, dar toată demonizarea pe față…și eu sunt plin de lacrimi, de doruri și de așteptări…

Mă uit, ca un nebun, ore întregi, zile întregi, decenii întregi la telenovele, la toate telenovelele. De aceea…le pierd pe toate, ca un făcut…Și asta pentru că îmi place actorul român mustind de sexualism febril, coital, aroganța lui, superbia lui, bădărănia lui, atotștiința lui…și a ei, a primadonei de parmezan, a asfixiantei, prin delicatețea ei perversă, actriță superbă ca o cratiță cu sarmale, cu piftie, cu borș, cu tocăniță apetisantă…

Eu…privitorul…stau cu răsuflarea răsturnată, agitată, abia mijindă…pentru ca să văd ce se mai întâmplă?!!!!!

Și ore…

Și nopți…

Și zile…de așteptare și de stres sentimental, de înalte sentimente duhovnicești și familiale văd la telenovele românești, turcești, americane, persane, spaniole…acum, pe TVR 1…și chinezești…

Mă topesc de dorul lor…

Mor după ele…și ele după mine.

De aceea, mă gândeam, că de ce nu sunt ele de…două minute episodul?! Adică nu se mai citește, nu se mai scrie, nu se mai fac studii, oamenii nu mai gândesc și telenovela, singura care nu se dă în rând cu capitalismul ține o oră, două, nouă, un an, 30 de ani, 40…chiar 90 de ani?

Însă, pe de altă parte, eu, care mă droghez telenovelistic și acum și realitișoistic (adică văd în live, cum se drăcuie, înjură, înșală iubita la TV, ca să iau și eu exemplu, bun de urmat) ce mai fac…dacă nu mai am la ce să îmi clatin ochii?

Nu e o decepție pentru viața mea?!

Dacă nu mai am telenovelă de execrabilă calitate scenică la TV ce ar trebui să fac: să citesc Sfânta Scriptură?!!!! Să mă fac om cu cap?!!!! Dar de ce să te faci om cu cap…când România are nevoie doar de șoferi, vânzători de fier vechi și de făcut pâine?

Sunt într-o altă dilemă…de care scap, bineînțeles, fumând melodramatic telenovele, drogându-mă cu șoisme bune de tot, din România, țara unde niciodată nu se întâmplă la fel și unde niciodată nu știi ce ți se poate întâmpla, nu oriunde, ci tocmai în mijlocul statului de drept.

Did you like this? Share it: