Dați-i o mână de umor!

Gramo, filosoful academic, se deplânge că nu le are cu umorul, că umorul nu se naște și în dânsul, ci se naște…așa, în toate părțile lăturalnice. A se vedea disertația cogitativă a filosofului sau filozofului:

Însă, prea respectatul Gramo, confundă bătăile de joc lălâi, fără scop didactic și pedagogic, ale lui Arhi, ale Lorenei, ale lui Jeg și Suzi cu umorul care moralizează, care educă...

Umorul de calitate foarte, foarte, foarte înaltă, dragă domnule universitar, vine din iubirea de Dumnezeu și de oameni. Adică trebuie să îți pese, să îți pese de ei la modul foarte, foarte, foarte mult, ca să îi mustri/înveți/didacticești galant…cu câte un umor fin, de două replici sau de 3 pagini.

Dacă umorul e Vacanța Mare sau Bendeac…atunci trebuie să desființăm fabula, să alungăm retorica și oratoria fină din show, să nu avem scopuri soteriologice, mântuitoare pentru alții în râsul nostru și să păstrăm numai jegul sufletesc, marasmul nostru, care nu ne face decât să rânjim și nu să râdem fără dinți, fără mușcături neprincipiale.

Deci, în concluzione, părerea mea de nespecialist în râs, e aceasta, domnule Ștefanov: dacă râzi trebuie să râzi cu semnificații perene, eterne chiar…Adică râzi pentru eternitate, dându-le celor care râd să se și întrebe, întrebări întrebătoare, clare și mari, dure, despre mântuirea lor, despre viața lor de aici și de dincolo, din veșnicia pe care dumneavoastră, foarte galant, o teoretizați adesea sub forma incertitudinii, a bășcăliei sau a enfazei epistemologice.

Nu aveți umor…pentru că nu sunteți întreg la minte și la inimă, adică cu acea raționalitate duhovnicească a omului, lăsat de Dumnezeu, care folosește viața și ființa lui, în folosul lui veșnic.