Mi-a plăcut gestul ursului…și până la urmă am luat și poezia…
De la Alexandru Vakulovski, 14 februarie 2010.
Zi: 21 februarie 2010
Tocmai când trăgeam speranțe de puritate…
s-a dus și puritatea, din ultimul loc de pe fața pământului…unde n-a fost niciodată.
Cred că bate vânt dinspre America…sau originile se răzbună pe urmași…
Blogăre, lasă-l pe Google să ne arate ce suflet mare ai!
Bagabontul de online e cel care vrea să ne ia ochii cu referințe. Despre mine a scris Maria Gabriela și artistul Gică Spirtosu’, ne spune el. Am publicat nu știu câte cărți, sunt membru nu știu unde, am călătorit în toată lumea…Însă nu știe să scrie, nu scrie mult, nu scrie nici bine, nici nu știe să atragă publicul în jurul lui, nu știe să facă mai nimic. Proba practică îl torpilează…
Pentru că el crede că în online poți să minți poporul cu cartea, cum e la intratul în librărie. Ca să ajungi în librărie trebuie să te ducă unul la editură și să spună: da, e de nota 10 absolut, publicați-l pe ăsta! Și, cum între scriitori, traducători, corectori, machetatori, editori e o întreagă prietenie de profit…cartea ta, aplaudată de toți, zici că e a doua Sfântă Scriptură.
Însă onlineul, dacă îl faci tu, de unul singur, te dă de gol, chiar dacă te numești Kant, Patapievici sau Dolănescu. Pentru că trebuie să știi să scrii, să editezi, să te publicitezi, să ai umanitate, să ai dăruire, să pierzi timpul cu alții și pentru ei, să fii un real om pentru oameni și nu doar în slogan…
De aceea, pentru creatorul de online, referința forte e Google, adică motorul de căutare. Când dai search pe Google sau pe ce mai vrei și cauți Teologie pentru azi sau pr. dorin picioruș mă găsești de mii, de zeci de mii de ori. Găsești sutele, miile de articole scrise sau editate de către mine, oricare aș fi eu, cel care creez online.
Articolele acelea și comentariile mele și diverse interacțiuni reale ale mele cu alții sunt cartea mea de vizită. De aceea eu nu pot să fiu trucat ca prezență de spirit…pentru că pot fi urmărit și citit pas cu pas. Eu sunt real. Pot fi citit, admirat, înțeles, iubit în mod real…pentru că oamenii mă văd zilnic, clipă de clipă, și știu ceea ce fac…
De aceea cine pe cine va învinge? Eu cred că, în viitorul proxim, de nici 10 ani de aici încolo, creatorul de online va fi realul și adevăratul scriitor contemporan. Și cel care mă vrea sau va auzi despre mine, mă va găsi gratuit, rapid și fascinant, pentru că va găsi tot ce am făcut eu de 1 an, 2, 3, 4, 5, 6…
Scriitorul bagabont, care stă și ticluiește îndelung, care fură, compilează, dilatentează…va muri, inevitabil…Pentru că datele pe care le scrii, dacă vor fi căutate, vor fi găsite…și plagiatul și compilatul tău vor fi explicite, pentru mulți, imediat. Dacă nu citezi, dacă nu ești onest, dacă furi…ești un nimeni în online.
Onlineul curat nu iubește…curbarea. De aceea nu mulți se vor aventura, pe mai târziu, la modul solid, în online, pentru că arăți ca o carmangerie fără carne, dacă nu faci zilnic lucruri de incredibil, de notă zece, ci doar…pe alocuri…averse de ploaie…măruntă…și decolorată…
Așa că: blogăre…lasă-ne să te citim la suflet!
Legitimează-te cu ce faci, nu cu ce spun alții despre tine!
Nu te lăsa căzut în autoadmirație!
Rămân aici doar cei care au onestitatea să fie ei înșiși și să lucreze…cu timp și fără de timp…
Între oameni cu dragoste curbă
Onlineul e plin de oameni cu dragoste curb(b se citește v în grecește)ă, adică care se curbează după cum bate vântul. Și, spre exemplu, doi oameni curbi, la greu, sunt Dr. Marius Cruceru și Dr. Mihail Neamțu. Doi teologi curbi…
Cruceru l-a primit pe Crin Antonescu la el la facultate și i-a dat o Biblie, de-a lor. Apoi i-a dat o Biblie, tot de-a lor, și lui Mircea Geoană. Mai înainte însă de votare nu a spus că se love cu Traian Băsescu, dar spune alaltăieri: 19 februarie 2010. Dar, mai alaltăieri…unul scria și asta…ca în poza de dedesubt…
Cultul lui Cruceru…acu’ numai e comunism nu, nu mai e colaboraționism…ci e curbare cu politica vremii, nu?!!! E curvărăsie din aia de care nu îți place ție, dar o practici, pentru că e bănoasă, e profitabilă…
Nu-i așa că love + Cruceru = TB, pentru că avem nevoie de fonduri și de privilegii pe pământ românesc ale baptiștilor?!!!!
Fu ales Victor Ponta, dar e în partidul cu roșu, nu cu portocaliu. Dacă era în partidul cu portocaliu, puneam rămășag, că Dr. Mihail Neamțu scria 3 articole despre congres, 2 d-l Tismăneanu, 3 d-l Traian Ungureanu, încă 2 d-na Pora și unul, în Evenimentul zilei, d-l Patapievici, așa, doar din spirit de concretețe a vocii publice a societății civile.
Însă nimeni nu ia și nici nu dă…de/spre la putere! Toate articolele sunt din pură generozitate și dragoste pentru democrație…dar se bifează la CV. Iar cu CV-ul bifat să dă posturi după merit. Care are meritul mai lat la pagini…acela ia mai multă vată pe băț…
Și, după ce ne joacă ipocrizia iubirii civice pentru partidul aflat la putere, uită că au fost și cu PSD-ul și cu PNL-ul și cu PDL-ul în love, cum au fost, unii dintre ei și cu PCR-ul. Tocmai de aceea dosarul de partid…poate fi remaniat, repus pe tapet…sau, în loc de jucat la 3 capete (securitate românească, engleză sau americană) poți să joci și la 5 capete, dacă te duce inteligența.
Faceți love…nu money!
Măcar din love mai ies și copii…sau bune intenții…
Ce citeau și cu ce se mai îndeletniceau unii Sfinți, mai recenți…
De exemplu, în casa în care s-a închis Sfântul Teofan Zăvorâtul timp de 28 de ani, se aflau și „nenumărate cărți… Găseai acolo Istoria Rusiei, de S. Soloviov, Istoria lumii de Schlosser, opere de Hegel, Fichte, Jacobi în limba germană și o mulțime de scrieri ale Sfinților Părinți și nevoitori, în limba greacă.
Apoi, cărți științifice, teologice, în franceză, engleză și germană, cărți din domeniul mediciei și anatomiei, opere geografice și atlasuri anatomice și geografice.
Mai departe, obiecte cu întrebuințarea cea mai diferită, ca: telescop, microscop, un aparat de fotografiat, un strung, culori și pensule, ca și diferite obiecte de pictură. Pe pereți atârnau icoane și tablouri, pe care le pictase călugărul zăvorât…”.
Cf. Igor Smolici, Din viața și învățătura stareților, Ed. Anastasia, 1997, p. 219.
Cum e să fii pus ca nuca în perete
D-na Lucia Verona (scriitor) a făcut un concurs (încă în desfășurare), în cadrul căruia, d-l Constantin Stănoiu (scriitor) din Târgu Jiu m-a propus ca cel mai bun blogger dintre scriitori pe 2009.
Acum eu am vreo 80 și ceva de volume ca scriitor esențialist (o specie unică în postmodernitate)…ceea ce nu mai sunt acum…și, la nivel online, din cărțile teologice, pe partea dreapta, jos, am 23 de cărți editate la nivel online (unele și ale soției mele), pentru ca altele să apară tot acolo…iar, pe întreaga platformă Teologie pentru azi vreo 8000 de articole în 4 ani de zile: unele la vedere, altele doar pentru unii și altele încă private…
După cum se vede lista e cu bărbați…adică cu d-alde sexul tare…și suntem luați ca bloggeri, adică ca creatori de online. Numai că nu toți suntem creatori de online pe cât suntem de scriitori sau de publicați și nu toți suntem scriitori de literatură, pentru că eu, preot și părintele Ioan Usca (pe el îl cunosc ca preot de acolo) scriem/ am scris și teologie și literatură.
Însă, dacă secțiunea la care sunt înscris se referă la faptul, că eu, scriitorul, mai fac și online, atunci să ne numărăm la articole, oricare ar fi ele, pe 2009!
Ale mele:
decembrie 2009 (101)
noiembrie 2009 (103)
octombrie 2009 (149)
septembrie 2009 (137)
august 2009 (96)
iulie 2009 (84)
iunie 2009 (92)
mai 2009 (71)
aprilie 2009 (82)
martie 2009 (100)
februarie 2009 (89)
ianuarie 2009 (86)
*
Constantin Stan are doar 49 articole.
Flavius Obeadă = 25+ 18+ 20+ 16+17+18 + 25 articole etc…
Horia Gârbea = 4608 vizite. Câte articole poate să aibă pe 2009?
Adrian Voicu = 4+ 15 + 14+ 12+ 14 articole…
Pr. Ioan Usca = 25+ 35+ 45 + 14+ 49+ 27 articole…
Emil Brumaru = iese din calcul…
Cristian = n-am timp să îi număr articolele, care nu apar specificate ca număr de articole pe lună…
Sebastian = aceeași problemă ca supra…
Varanus = 267 articole tot 2009…
Andrei Păunescu = 5+ 3+ 8+ 3 articole…
Alexandru Petria = 96 articole pe tot 2009…
Schizofrenie vizuală = apare în februarie 2009 și scrie doar în… 4 luni din an?
Dan Iancu = 14+7+21+44 articole…
Paul Gabor = activitate pe 2009 ne pusă la vedere…
Bogdan Bărbieru = doar 3 pe 2009, în decembrie…și e nominalizat aici?!!!!!!!!!
Nora Iuga nu are ce căuta în 2009…pentru că a apărut blogul în 2010.
*
Oare e greu de înțeles cine, în afară de autorul acestui articol, pe drept și nu pe pile, e cel mai bun scriitor dintre creatorii de online pe 2009? Însă eu la nivel online am creat aproape 2000 de articole pe toate blogurile platformei Teologie pentru azi și am editat 19 cărți pe 2009.
Și am spus toate aceste lucruri nu pentru a fi scos în evidență…ci pentru a le dori celor care, pe 2010, doresc să fie cei mai buni scriitori dintre creatorii de online românesc, să performeze zilnic, mult și bine, pentru ca să avem ce citi…mai înainte de a dori premii.
Și refuz să cred că pot să fiu pus în rândul celor care scriu doar poezie pornografică sau nuvele telenovelistice…când eu creez, deopotrivă, teologie și literatură la nivel online de înaltă ținută academică și artistică.
Nunta mută (2008): o parabolă de geniu
Îl puteți downloada de aici.
Căutătorii de senzații tari din prezent…se duc în satul misterios…și de aici filmul coboară în timp, până la dragostea celor doi tineri din lanul cu grâu. Începutul comunismului în România e ridiculizat, caricaturizat, tranziția de la burghezie la comunism fiind una plină de umor greu, marca Horațiu Mălăele.
Nu lipsesc însă nici blasfemiile…nici sărăcia…nici beția…nici grosolănia…nici obscenitatea…și nici drama. Mai ales drama…Însă drama e sprijinită de istorie. E o dramă istorică, reală, în care nunții unui cuplu tânăr i se taie sunetul…din cauza morții tovarășului Stalin.
Și întreaga scenă, de până la intrarea tancului în casă, în casa nunții, e parabola principală a filmului: teroarea unui sistem social, care se face și acționează împotriva propriilor săi cetățeni.
Smaranda moare și stafia ei se plimbă prin sat, țiganul pitic se însoțește cu pitica de la circ, circul apare pe fondul filmului de culturalizare comunistă, niciun om al satului nu este discriminat, tacâmurile sunt ridicate și paharele sunt învelite, ca să nu se audă sunetul lor, până și cucul ceasului e oprit, banii miresei sunt puși sub fund, telefonul fără fir distorsionează mesajul…și moartea…îl face pe tânărul visător să zboare în apropierea Bisericii și apoi spre cer…
Viața acestui sat este contextualizată și decontextualizată…până devine sinonimă cu viața tuturor românilor de sub comuniști.
Preotul bătrân, cu barbă sură, slujește frumos slujba de înmormântare, preotul e cu enoriașii săi la nuntă, nunta nu mai are petrecere din cauza doliului impus cu armă rusească…și, după omorârea socrului mare și a ginerelui…în final…ajungem să vedem pe fosta mireasă în alb…devenită o bătrână surdă, îmbrăcată complet în negru.
Am fost izbit de atmosfera parabolică a filmului de la un capăt la altul și cred că d-l Horațiu Mălăele a creat o capodoperă, ceva atât de rar și de unic, încât nu poate fi, în niciun caz, o rescriere a evenimentului petrecut în 1953…ci o transformare a lui într-un cifru al înțelegerii unei epoci, care se confundă cu regimul comunist în România.
Filmul trebuie văzut…pentru că e mai mult decât se poate povesti. Are un inefabil al său…care se înțelege doar văzându-l.
***
Încercăm să vi-l explicăm și mai mult prin intermediul fotografiilor scoase din el.
Veceul ecologic din câmp: profund românesc. De aici începe presimțirea aspectului dramatic al filmului. Apar femeile în negru, cu lumânări în mâini…care vor reapărea la sfârșit de film…ca singurele supraviețuitoare ale satului ras de pe suprafața hărții de către comuniști.
Trecem pe lângă slangul românesc al curvei ajunsă la ramolire…
După scena amorului din lanul de grâu…tânărul viitor mire trece pe lângă cimitirul satului. Decupările de imagine ale autorului sunt foarte sugestive…și implică treceri de la un nivel la altul al narațiunii filmice.
4 comuniști zemzeci…care fac propagandă pentru înscrierea oamenilor la colectiv. Doamna Marinela, curva satului…e cea cu slangul, pe care l-am evitat…Atmosfera din crâșmă e foarte sugestivă…ea subliniind atmosfera internă a bărbaților, care sunt slobozi la gură la beție…și sar la încăiereală, la bătaie, din orice.
Zâna de aici…Smaranda, moare în mod suspect. De fapt e violată și ucisă de ofițerul rus, care va apărea spre final. Cei doi socri se îmbrățișează împreună cu toți bețivanii din crâșmă. De ce? Tânărul o ia de nevastă pe tânăra cu care curvise în lanul de grâu…Se pune nunta într-o zi de joi…pentru că duminica vine circul și e și zi de film…comunistic…
Mireasa filmului spală…și el o sărută prin cearșaf…
Niște copii, șugubeți, fac să răsară steagul tocmai dintr-o…realitate foarte populară…în vorbirea curentă…
După scene de film mut, a la Stan și Bran…filmul de dragoste…cu accente dramatice…adus de partid…Vine circul în timpul filmului, merg la circ, acolo se întâmplă lucruri non-cotidiene…și familia își face o poză pentru viitor.
Mirii văd…jocul purității la circ. Smaranda e îngropată…pe când circul pleacă…Pomana ei…și stafia ei se întoarce acasă. O dezgroapă și o găsesc cu picioarele murdare de vinul, care îi căzuse mamei din mână…la vederea stafiei ei, îmbrăcată în mireasă…pentru că murise nemăritată…
Autorul filmului a surprins foarte bine atmosfera nunții și a înmormântării la români și, nespus de bine, atmosfera terorii comuniste…
Mireasa își pune voalul…În curte, masa pusă, de nuntă, își așteaptă mesenii, care se întorc de la Biserică, de la Cununie. Alaiul foarte fericit vine spre curte, spre casa mirelui.
Și…vine teroarea: a murit tovarășul Stalin, părintele popoarelor, și toată lumea trebuie să țină doliu. Nunta nu mai are loc! Dacă nu: represiune!
Nunta se împrăștie pe zi…dar revine noaptea…Nu se aude decât musca…care se pune pe chelie…Copiii sunt legați la gură ca să nu se audă râsul lor…tacâmurile sunt ridicate…se cântă pe mutește…se vorbește în șoaptă…Ce trebuie mai mult ca să configurezi starea de spirit a ceea ce a însemnat demonicul comunism depersonalizant românesc?
Telefonul fără fir al zvonurilor…ficționalizează realitatea. Și când socrul mare nu mai rezistă, ca revoluționarii din decembrie 1989, atunci începe chef, muzică, zbânțuială…și tancul intră în peretele casei…sar soldații ruși…moare socrul mare rănit de glonț, care se ștergea (absolut memorabil) de sânge, ca de o pată de apă…
Inventatorul satului moare răpus de glonț…și sufletul lui zboară, în sfârșit, cu aripi spirituale…pentru că cele de lemn…nu îl ridicaseră deloc de la sol…Doar o fărâmă de Biserică și crucea din turlă transcend comunismul până în democrație…unde drama profundă a acestui sat…devin subiect comic, pentru niște nătăfleți de reporteri…
Bătrâna surdă de lângă reporter e fosta…mireasă…Chipul ei, de aproape…pentru că toți ne ducem, toți îmbătrânim…și bătrânețea și moartea fac parte din normalitatea noastră: dură și realistă.
Final…cu stafia Samarandei…și, la o oră, 19 minute și 14 secunde aflăm că tot filmul e o istorie reală…și crudă…și uitată, în cele din urmă…
Nunta mută = România mută
Și ori de câte ori vom amuți și nu ni se va auzi glasul, adică vom pactiza cu starea de fapt…nunta mută se va repeta, ne va lovi crunt, pentru că nu i ne împotrivim nicidecum. Ca să i te împotrivești trebuie să faci ceea ce simți că trebuie să faci și e drept să faci…