Bagabontul de online e cel care vrea să ne ia ochii cu referințe. Despre mine a scris Maria Gabriela și artistul Gică Spirtosu’, ne spune el. Am publicat nu știu câte cărți, sunt membru nu știu unde, am călătorit în toată lumea…Însă nu știe să scrie, nu scrie mult, nu scrie nici bine, nici nu știe să atragă publicul în jurul lui, nu știe să facă mai nimic. Proba practică îl torpilează…

Pentru că el crede că în online poți să minți poporul cu cartea, cum e la intratul în librărie. Ca să ajungi în librărie trebuie să te ducă unul la editură și să spună: da, e de nota 10 absolut, publicați-l pe ăsta! Și, cum între scriitori, traducători, corectori, machetatori, editori e o întreagă prietenie de profit…cartea ta, aplaudată de toți, zici că e a doua Sfântă Scriptură.

Însă onlineul, dacă îl faci tu, de unul singur, te dă de gol, chiar dacă te numești Kant, Patapievici sau Dolănescu. Pentru că trebuie să știi să scrii, să editezi, să te publicitezi, să ai umanitate, să ai dăruire, să pierzi timpul cu alții și pentru ei, să fii un real om pentru oameni și nu doar în slogan…

De aceea, pentru creatorul de online, referința forte e Google, adică motorul de căutare. Când dai search pe Google sau pe ce mai vrei și cauți Teologie pentru azi sau pr. dorin picioruș mă găsești de mii, de zeci de mii de ori. Găsești sutele, miile de articole scrise sau editate de către mine, oricare aș fi eu, cel care creez online.

Articolele acelea și comentariile mele și diverse interacțiuni reale ale mele cu alții sunt cartea mea de vizită. De aceea eu nu pot să fiu trucat ca prezență de spirit…pentru că pot fi urmărit și citit pas cu pas. Eu sunt real. Pot fi citit, admirat, înțeles, iubit în mod real…pentru că oamenii mă văd zilnic, clipă de clipă,  și știu ceea ce fac…

De aceea cine pe cine va învinge? Eu cred că, în viitorul proxim, de nici 10 ani de aici încolo, creatorul de online va fi realul și adevăratul scriitor contemporan. Și cel care mă vrea sau va auzi despre mine, mă va găsi gratuit, rapid și fascinant, pentru că va găsi tot ce am făcut eu de 1 an, 2, 3, 4, 5, 6…

Scriitorul bagabont, care stă și ticluiește îndelung, care fură, compilează, dilatentează…va muri, inevitabil…Pentru că datele pe care le scrii, dacă vor fi căutate, vor fi găsite…și plagiatul și compilatul tău vor fi explicite, pentru mulți, imediat. Dacă nu citezi, dacă nu ești onest, dacă furi…ești un nimeni în online.

Onlineul curat nu iubește…curbarea. De aceea nu mulți se vor aventura, pe mai târziu, la modul solid, în online, pentru că arăți ca o carmangerie fără carne, dacă nu faci zilnic lucruri de incredibil, de notă zece, ci doar…pe alocuri…averse de ploaie…măruntă…și decolorată…

Așa că: blogăre…lasă-ne să te citim la suflet!

Legitimează-te cu ce faci, nu cu ce spun alții despre tine!

Nu te lăsa căzut în autoadmirație!

Rămân aici doar cei care au onestitatea să fie ei înșiși și să lucreze…cu timp și fără de timp…

Did you like this? Share it: