Alte noi 5 Sfinte Icoane pictate de Ovidiu Stanciu

Primele 3 creații iconografice ale sale publicitate de către noi se găsesc aici. Îi mulțumim încă odată autorului.

*

Temele iconografice prezente aici, prezentate de sus în jos: 1. Intrarea Domnului în Ierusalim; 2. Sfântul Ioan Botezătorul; 3. Sfântul Arhanghel Rafail; 4. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe; 5. Sfântul Mare Mucenic Mina.

Fabulă pentru grăbiți

Frumusețea cartonului
de ouă…
e o frumusețe
de poveste,
doar pentru cei care încă
mai cred că sărăcia e atât
de plină de fericiri
mărunte,
încât nu se poate gândi la
decapotabile sau vile la mare.

Numai când ai bani să
cumperi un carton de ouă,
cu 30 de ouă,
crescute în casoletă,
atunci simți că fericirea e
la ea acasă.

Și după această fericire
vine fericirea colțului de pâine,
cu 150 gr. salam,
de proastă calitate,
pentru 5 zile…
pentru că pensia de la C.A.P.
s-ar putea să îți fie greșită la 100 de lei,
de la d-l Iliescu încoace,
pentru tot ce te face să mori…

Drăguțule cu bani
în exces,
eu, bătrânul sau bătrâna
cu copii nerecunoscători,
care trăim pe lângă tine
ca bălăriile pe lângă mausoleu,
nu vrem decât foarte,
foarte,
foarte puțin…

Nu mai avem demnitatea
de a ne bucura de bani
puși în mână!

Îi luăm și pe cei aruncați,
și toate mărunțișurile,
câte o rufă veche de-a voastră,
câte ceva…
care să ne intre din măselele
cariate
și puține,
la noi în stomacul mic,
chiorăind mereu
și care a uitat,
de mult,
desfătările culinare…

Dacă ai ochi să ne vezi…
aruncă-ne din galopul vieții
tale ceva, și nouă,
care ne trăim viața cu puțin
și ne așteptăm…
mutarea pe celălalt țărm.

Dincolo vom fi, drăguțule,
în altă stare de lucruri.

Anatomia fricii și sufletul ei

De la anatomia lui…Grey…unde frica e stabilitatea celor care nu știu ce vor mânca mâine sau unde vor fi…

România lui 2010 are anatomia fricii sub piele. Sau frica e stabilitatea ei, stabilitatea locului ei de muncă, a pensiei ei sau a alocației ei.

Pentru că statul român, de curând, nu mai …ci ia, ia de la toți…autodistrugându-se. Și România senectuții sau cea a copilăriei e prinsă cu ușa, eliminată din context, de parcă poți să faci o politică de stat fără cetățenii ei.

Am auzit că Grecia, țara ortodoxă soră, cea atât de opulentă acum câțiva ani (în mentalul românesc) e acum în faliment…și că suntem puși,la fel ca și în cazul Serbiei, de Paști…să privim în altă parte, că tot suntem noi țări ortodoxe surori

De unde să vă dăm bani…dacă murim de foame?!!!!!

Auzim că se moare, că se pierd locuri de muncă…și ne punem mâna pe portofel…Ne dăm seama că noi mai avem…că nu suntem în locul lor…că doar ei suferă…pe când noi ne așteptăm…scandeța.

Faliment, scadență, teamă, groază…toate tot acolo duc: no money, no hapiness…și vâltoarea dură a vieții îți suprimă toate visele.

Mi-a luat casa apele!…Tot ce am strâns o viață…

Nouă, cutremurul, ne-a distrus tot viitorul…Pentru ce mai trăim de acum încolo?!!!!!

Până la a-ți pune capăt zilelor…și, odată cu capătul tău…și capetele altora…nu mai e decât o zvâcnire a mâinii, un gest, o firimitură de timp…

Ni se pare că sinuciderea, crima, violul, apostazia, avortul…se fac în timpi mulți…Nu, în foarte puțini!

Secunda lovește viața…Ne trebuie doar câteva secunde ca să ne reciclăm anatomia zâmbetului cu cea…a fricii.

Reprezentați-vă (e un exercițiu foarte dur, nu?!) propria dv. persoană în postura în care nu mai are serviciu, nici sănătate…și nici prieteni…și vă simțiți colosal de singuri.

Nu-i așa că atunci ați începe să filosofați despre viață, singurătate, boală, neputință umană? De ce nu putem să gândim filosofic și mai înainte de nevoia care ne bate la fund? De ce să gândim doar în spațiul fricii proxime?

Dar, dacă ne e frică să ne gândim la anatomia fricii, adică la cum arată frica pe afară…ce ne facem dacă privim la sufletul fricii, adică Iadul?

Păcat → indiferență = Iad început acum…și permanentizat veșnic…

Pentru că ăsta e sufletul fricii = păcatul. Anatomia fricii a lui Grey e aluviunea păcatului…umoarea păcatului sau trupul fricii…Dar păcatul, oricum s-ar numi el, e sufletul fricii…

Și nu putem traversa frica pentru ca să prindem în ambele mâini pacea lui Dumnezeu, dacă nu ne recunoaștem sursa fricii, păcatul, oricare ar fi el…și oricând și unde l-am fi făcut noi…

Cu păcatele noastre pocăite și mărturisite putem privi frica în ochi cu calmitatea harului lui Dumnzeu. E cea mai frumoasă parte de putere divino-umană bucuria dumnezeiască în fața fricii, oricum s-ar numi ea și oricum ar arăta la față.

Am absolvit și Universitatea de Răstălmăciri

Da, de foarte curând…sunt licențiat și în teologia răstălmăcirii, universitate pe care am făcut-o la zi, ba pe la catolici, ba pe la protestanți, neoprotestanți, păgâni și atei…cu cărțile în mână sau online…

Am absolvit-o cu 10 și, din acest motiv, am calificarea să împart firul în 49 de franjuri, să neg toate evidențele, să fac dintr-o erezie un adevăr și dintr-un adevăr o erezie sfidătoare.

Adesea îi dau exemple doamnei preotese, de cum se fac, in live, răstălmăcirile, adică cum se pun 5689 de întrebări la un text scriptural sau patristic, pentru ca, în cele din urmă, să fie înțeles tot prost (desigur…).

Spre exemplu: mergând învățați toate neamurile…numai 4 cuvinte din acest verset, în răstălmăcire neoprotestantă, suportă următoarele întrebări:

1.  Cu ce mergem la propovăduire: cu mașina, cu trenul, cu bicicleta, pe jos, cu sandale cu tocul jos, cu pantofi cu găuri, cu cravată, fără cravată, cu soția sau fără, cu barbă sau doar cu mustață, cu pieptul dezgolit sau în tricou etc.?

2.  Putem să mergem și pe net ca să propovăduim sau pe lună?

3. Dar de ce mergând e la gerunziu? Afectează asta propovăduirea noastră?

4. Ce fel de putere motrică trebuie să degaj pentru ca mergerea mea să fie considerată o mergere cu Dumnezeu?

5. Putem să învățăm dintr-o Biblie de culoare violet sau trebuie să avem doar din cele cu copertă neagră?

6. Să îi învățăm pe de rost sau în scris, în limbaj mimico-gestual sau în pictograme?

7. Până când să îi învățăm: până la 14, 34, 98 de ani și 3 zile?

8. Ce înseamnă însă neamuri: neamurile noastre sau ale lor?

9. Toate are un rol intensiv, extensiv, corelativ, metaforic, metonimic, hiperbolic?

10. Se întâmplă ceva dacă nu propovăduim chiar la toate neamurile? Spre exemplu la soacră…

Și așa facem praf toate lucrurile, ne problematizăm continuu…și până ajungem să botezăm copilul…acesta ajunge să aibă 80 de ani.

Dacă doriți să primiți meditații, scrieți la comentarii că aveți nevoie…de răstălmăciri în viața dv.

Vă vom învăța cum să citiți sursele în mod paranoic, cum să găsiți nod în papură la cei mai mari Sfinți ai Bisericii, cum să comentați ceea ce nici dv. nu înțelegeți, cum să mixați cuvintele Sfinților cu ale ereticilor pentru studii teologice de înaltă și nebuloasă coerență, cum să ajungeți în Iad la clasa 1, nu cu personalul

Dacă nu veți ajunge acolo unde am spus supra…vă vom returna întreaga sumă cheltuită pe meditații.

Despre cărturari și cărturărie

În România de azi sunt două feluri de intelectuali: unii care studiază și scriu ca să afle adevărul și alții care fac aceleași pentru bani și/sau glorie nepieritoare. S-ar părea că ultimilor nu le-a ajuns deloc la urechi vechiul principiu după care se călăuzeau cărturarii noștri mai înainte vreme: vanitas vanitatum, omnia vanitas. Gloria nepieritoare nu e decât în capul celor care, dacă se văd elogiați și luminați de reflectoare la rampă, cred că posteritatea și mileniile care vor urma vor conserva această atitudine ca pe musca din chihlimbar.

Adevărata experiență istorică este însă amară pentru aceste iluzii: cine nu adună cu adevărul risipește. Cei care s-au luptat pentru el se poate să fi fost batjocoriți în viață, insultați, renegați, criticați, desconsiderați, predestinați, de contemporanii lor, uitării în negura istoriei. Numai că Dumnezeu face să cadă în uitare și în renegare pe cei care și-au lustruit scrisul și cărțile, care s-au crezut invincibili în fața timpului și a erodării lor raționale și nemitarnice, și descoperă după decenii, secole sau milenii cărți și scriitori pe care alții i-au îngropat de vii sub dărâmăturile insensibilității și orbiei lor.

Despre scrisul ca jertfă, vedeți mai departe o pildă de la Dimitrie Cantemir, o rugăciune în capul cărții, cu care începe Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor:

„Lui Dumnădzău unuia, în Troiță /Treime/ închinatului și slăvitului, Λατρεíαν /Slavă/, în veci!

Lucrurile vechi și a annilor bătrânețe, altuia nu așe cu cuviință să cad, fără numai Unuia carile iaste Παλαιòς τῶν ἡμερῶν /Vechi de zile/. Adeverința cuvântului, nu alt mai gata scutitoriu sau mai înțelept otcârmuitoriu a afla poate, fără numai pre cel vecinic Cuvânt, carile singur iaste adevărul, cu Părintele născătoriul Său de o ființă.

Dragostea cătră cel de aproape nu să poate plini, fără numai în temeliia și izvorul dragostii Duhului, carile ne învață toată adeverința și toată dreptatea, carile de la Părintele vecinicește purcede și pre Fiiul mai denainte și după toată vremea să odihnește.

Pentru aceasta dară Ție, cerescule Părinte, căruiia anii nu să scad, Ție a anarhului /neîmbătrânitului/ Părinte Fiiu, a căruia naștere iaste mai denainte și preste toți vecii, și Ție, Svântule Duh, a căruia purcedere covârșește toate vremile trecute și viitoare, și încă Ție unuia, Svântului și marelui Dumnedzău, sudorile ostenințelor mele <cartea, adică> în loc de jirtvă /jertfă/ de laudă aduc și închin.

Supt scutul nebiruitelor Tale puteri, slabe și lâncede osirdiile mele aciuedz și să le scutesc alerg. Pre Tine, bunule Doamne, pricina cea dintăi și pricinuitoriul a tuturor bunătăților credzind și cunoscând, în binele fratelui și în folosul aproapelui (pentru care tare poruncindu-ne, după Tine, în dragostea lui, toată legea și prorociia să cuprinde și voia Ta a să împle, arăți), lucrușorul acesta cu Tine l-am început și, cu nenumărate și nemăsurate milostivirile Tale, iată că l-am și săvârșit.

Pentru carea Ție, α și ω, începutului și sfârșitului, cu umilit suflet și cu inimă înfrântă, plecându-l și supplecându-l, rogu-mă nu-l lepăda, nu-l trece, ce ca un bun și milostiv ce ești, de ochiul zavistnic și de limba simceloasă /ascuțită/ păzindu-l și ocrotindu-l, Ție unuia să cuvine toată slava și închinăciunea, mărire dă, de acmu și pănă în veci, amin”.