Boabele de cafea…care, sub formă de inimă, spun că noi…iubim, mai degrabă spus, nouă ne place cafeaua. Dacă nu am fi băut niciodată cafea sau dacă nu am fi știut importanța cafelei pentru trezirea noastră…inima de cafea ar mai fi însemnat: am nevoie de o cafea bună?

Adică de ce are nevoie un simbol ca să ne transmită ceva anume?

Are nevoie de experiența noastră, pe de o parte și de deschiderea noastră spre a învăța, pe de altă parte. Dăruim un mărțișor peste câteva zile sau aducem un cadou cuiva, care să intre în semnificațiile cunoscute de persoana vizată. Imaginea sau cadoul spun ceva cunoscut și ceva necunoscut în același timp, dar care se comunică deodată.

Constantin Codreanu scria pe 22 februarie 2010 despre o afirmație a lui Ion Cristoiu, cum că nu îi place să scrie gratuit, pe un blog, pentru că el scrie pentru bani. Adică publică contra cost sau trăiește din scrisul la ziare. Ce idei ies în prim-plan de aici? Două și anume: ideea banilor…și cea a non-gratuității, care au legătură interioară.

Vrea bani și nu vrea să dăruie, să se dăruie…Gratuitatea cere dăruire. Dăruirea, darul e o ieșire spre altul…unde împlinirea nu vine din bani în primul rând, ci din bucurie…Și banii produc tot bucurie…Dar banii aceștia, fără gratuități, sunt o bucurie care nu respiră și spre alții.

Însă e un lucru comun să fii plătit…și e unul anormal…să muncești degeaba…în capitalism. Adică darul, ca expresie a gratuității inimii, nu e ceva specific capitalismului…unde totul costă. Numai că viața ortodoxă e viața dăruirii…tocmai de aceea nu se poate mula pe avariția sistemului capitalist, pe duritatea limbajului și a luptelor intestine capitaliste.

Darul ortodox iese din schemă. La fel și bucuria de un altul, deschiderea în fața altuia, iertarea altuia…care nu sunt prescrise ca norme între angajați, ca locuri comune…Ele sunt excepții…și, tocmai de aceea, nu mulți le înțeleg semnificația curată, profundă, normală…

În mașină se privește pe geam, nu? Dacă cineva lovește o bătrână sau un copil…scrie undeva că trebuie să le iei apărarea? Unde scrie? Lăsați Scriptura, bunul simț, educația…Pe geam, pe fereastră, pe scaun nu scrie ce să faci în această situație…Tocmai de aceea a sări în ajutorul cuiva sau a returna portofelul găsit pe stradă…nu ține de capitalism…ci de conștiința creștină.

Locurile comune (nu călcați iarba!; depărtați-vă de uși!; loviți aici în caz de incendiu!; civism; maniere elegante) ne previn sau ne poziționează vizavi de alții…dar nu ne aduc un plus de bucurie, de frumusețe în viață. Un gest neașteptat și frumos, o discuție interesantă, o față zâmbitoare…sunt excepțiile pe care le așteptăm și care nu sunt prescrise într-un comportament standard al societății capitaliste.

Cu alte cuvinte simțim una și facem alta…sau așteptăm lucruri neprescrise, nepuse pe tapet. Pentru că semnificațiile nespuse, ci doar sugerate…sunt mai multe decât cele schițate, precizate, ștampilate.

Did you like this? Share it: