Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 3 martie 2010

Cât costă: simply the best?

Da, cât costă să fii, pur și simplu, cel mai bun pentru cineva, de neînlocuit în inima lui/a ei? Ce trebuie să faci pentru ca nimeni, niciodată, să nu te înlocuie din inima lui/a ei? Dacă știți răspunsul la această întrebare…atunci sunteți de neînlocuit pentru cineva, pentru mai mulți…Dacă nu știți răspunsul la această întrebare, capitală, fundamentală, atunci nu știți nimic serios, pentru că nu ați iubit pe nimeni (și bineînțeles: nu ați fost iubiți de nimeni) la modul…irespirabil

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=rjpve1LoqiE]

Cântecul spune…și noi ne gândim ce intensitate ar avea realitatea interioară: i’m stuck on your heart = Sunt înfiptă/băgată/ intrată în inima ta iar tu, pur și simplu, ești cel mai bun lucru pentru mine = you’re simply the best. Nu vreau mai mult, nu îl vreau pe altul, nu vreau altceva, decât pe tine.

Ce te face de neînlocuit pentru cineva? Totala ta dăruire, transparența ta uluitoare, conștiința ta curată și actele tale de multă mărinimie, de grandioasă și desăvârșită revărsare spre altul.

Dacă cuvântul cade pe pământ bun, dacă fapta ta atinge inima lui/ a ei, nimic și nimeni nu poate să te scoată din ei, din cei care te iubesc.

Îmi aduc aminte de bunicul meu Marin, care asculta la radio, la radioul de la casetofonul lui vechi, fost al meu…muzică populară, știri, unele după altele. Și eu citeam în cealaltă cameră, în camera mea, de la țară și cu fața spre stradă (pe când el trăia) sau pictam sau compuneam diverse lucruri…și, deodată, mă pomeneam cu muzica dată la maximum…și cu el peste mine: Tataie, tataie, vino că la radio cântă cântecul tău!…Și cântecul meu…se cam cânta tot timpul…și el lăcrima la fiecare cântec în parte…

Adică venea cântăreața și cânta doruleț, măi… și, deodată, era cântecul meu și tataie, unicul din mine și eu unic pentru el…venea să îmi spună că, la radio…se cântă despre mine, adică despre Doru.

Mă duc la mamaia să o spovedesc și să o împărtășesc și o aud că îmi spune: Te-am visat acum trei zile…așa și așa…și știam că mata o să vii! Sau: Am vorbit cu Sfinția ta la telefon…și știam că mata o să vii la mine…și, după ce am vorbit noi amândoi…parcă ziceam că ești aici, la mine, în casă…și cu doamna preoteasă, cu amândoi…și am dormit bine, fără frică…

Adică ea, care e în mine și eu care sunt în ea…și nimeni nu ne poate scoate pe unul din altul, pentru că suntem înfipți, unul, în inima celuilalt, foarte profund…

Primul volum din Operele complete ale Dumnezeiescului Ilie le-am pregătit în mult har, în mult foc…de credeam că îmi crapă inima câteodată. Prea mult har și simțirea prezenței sale întru mine la cote insuportabile uneori…Aseară și astăzi…scriind și pregătind publicarea din jurul orei 15, de astăzi, au fost mai minunate ca oricând: am simțit lumina care ieșea din el, pe atunci, când stăteam de vorbă…și am știut și știu că e acum cu mine, pentru că e de…neînlocuit...și de nedislocat din mine…

Și iubirea reală nu stingherește o altă iubire din inima mea…și nici nu se calmează odată cu moartea celuilalt…ci mai mult se dezvoltă…și mai intens…și mai de nestăpânit…Și proba realității iubirii e că ea e vie în mine, că e iubirea lor…și nu o plasmă impersonală…pentru că e legătura cu ei…peste timp, peste moarte, dincolo de orice…

Nu, iubirea nu e delicată…ci preadelicată!

E plină de sfială, de frumusețe, de adevăr, de dumnezeire…

Iubirea e de neînlocuitul, de nefalsificatul…e ceea ce ne ține alături și ne unește timpul cu veșnicia și veșnicia cu timpul.

Cine își pune problema depărtării lui Dumnezeu de noi nu a iubit niciodată pe cineva și nu știe că depărtarea e intimitate pentru cei care se iubesc, că depărtarea nu există între doi iubiți.

Depărtarea nu există în relație, ci numai apropierea, numai interpenetrarea sufletelor noastre, care înțeleg și mai mult unele din altele, care se îmbrățișează unele pe altele, tocmai pentru că stau în harul lui Dumnezeu.

Și, da, nu poți iubi real…dacă nu iubești sfânt, prin și în Dumnezeu!

Sexul nu poate înlocui iubirea, cum nu poate înlocui aerul apa și nici mâncarea melodia preferată…Iubirea e dăruirea aceasta dumnezeiască, dezinteresată, prin adevăr, prin sinceritate, prin conștiință un altuia, pentru ca să fii al cuiva. Dacă ești numai al tău …nu ai nimic. Când ești, pur și simplu, respirarea altora, dorul lor, atunci ești și pentru tine și pentru ei, pentru că, în primul rând, tu ești al altoraîn relație cu alții, mai înainte de a fi al tău.

Stăteam ore întregi cu Fericitul Ilie și vorbeam despre Sfinți, despre păcatele noastre, despre politică, despre primăvară, despre medicamente, despre iubire, despre sinceritate, despre vedenii prea dumnezeiești, despre cum arată dracii, despre cum arată prietenii…și diferența dintre noi, era, întotdeauna, doar de…50 de ani de zile…

Pe fiecare zi el creștea în mine…

Creștea imens, ca Făt Frumos, care creștea în 3 zile…cinci veacuri…

De ce creștea?

Pentru că își pierdea timpul, la modul fundamental, cu trezirea spirituală a unui tânăr teolog, în formare, cu educarea lui, cu înduhovnicirea lui, cu umplerea lui de erudiție, care nu se găsește pe toate drumurile…Cu erudiție coborâtă din cer, dumnezeiască…

Într-un oraș de provincie, ca Turnu Măgurele, iarna și vara, în timp cât eram seminarist, apoi ca profesor de Religie, ca student, masterand, doctorand…se făcea o școală tăcută și amplă, profundă și simplă, dumnezeiască, între un Maestru și un ucenic, între un Părinte duhovnicesc și un fiu duhovnicesc, care își dă și își va da roadele ei.

Dacă există ceva profund…atunci poate fi probat, nu?

Dacă spui că ai un cal…îl arăți și altora, nu?!

Dacă spui că ai o carte sau că scrii o carte…le poți arăta, nu?!

Tot la fel, dacă spui că ai fost inițiat/ introdus în cele de taină ale lui Dumnezeu, în cele mistice, în cele sfinte ale Teologiei și ale vieții cu Dumnezeu, trebuie să vorbești despre ele, ca despre orice alt lucru pe care îl știi, l-ai văzut, l-ai mirosit, l-ai pipăit, nu?!…

Da, să vorbim cu smerenie…dar să vorbim, nu doar să ne facem că știm…lucruri de care, în fapt, nu aveam habar.

Urmează celelalte volume, formate din tot felul de explicații, probleme…poeme…dureri…așteptări…

Când eu, acum, mă pregătesc pentru a scrie…el era luat în pușcărie, pentru că, a fost văzut împreună cu doi, vorbind pe stradă…și unul dintre ei era legionar…L-am întrebat la un moment dat de motivul pentru care a fost închis și mi-a spus: Dumitale îți pot spune acum…dar 12 ani și jumătate de zile m-au chinuit în chip și fel…ca să îți spun ceea ce îți spun dumitale acum: Nu am fost legionar…dar am simpatizat cu ei…și am făcut pușcărie degeaba…Când mi-am dat seama că orice aș spune tot acolo voi intra…nu am vrut să le spun nimic…și mi-au inventat ce au vrut…

Adică 12, 6 ani de pușcărie…în condiții grele…și asta numai pentru că 1964 a fost o dată a eliberării pentru toți…că ar mai fi stat acolo…Chinuri și umilințe cumplite acolo, de nepovestit…și apoi umilințe peste umilințe afară, pentru el, care stătea în slava lui Dumnezeu zile în șir…de la niște oameni cu creierul atrofiat de prostie…adică de nelucrare a minții.

Și de la el, de la cel mai mare Sfânt mistic al Bisericii noastre contemporane am învățat lucruri fundamentale, pe care, încerc, cu slabe puteri, să le fac în viața mea și în viața altora, tot la fel de tăcut…de delicat…ca și el…

Nu, nu câștigă niciodată impostorii!

Niciodată gura mare și țânta mândră nu au câștig de cauză în fața lui Dumnezeu!

Dumnezeu iubește tăcerea inimii celor care Îl iubesc pe El, mai presus de cuvinte și fapte.

El aude tăcerea isihaștilor Lui…

El aude tăcerea, clocotul iubirii din inima celor care Îl iubesc pe El cu nesaț, fără sațiu…

Tocmai de aceea nimeni nu e confundat cu nimeni la Dumnezeu și oamenii…sunt ceea ce fac, cu Dumnezeu, din ei înșiși. Dacă faci din tine o minune a Lui…acum sau peste 3 veacuri…tu vei fi o frumusețe a Împărăției lui Dumnezeu.

Da, vor fi mari și tari alții, care nu au nicio valoare! Știu! În fața lui Dumnezeu însă valorile nu sunt erijările de sine…ci cei care sunt cu Dumnezeu, în Dumnezeu, tot timpul, pe care Dumnezeu îi ajută, îi ocrotește, îi învață, îi tămăduiește, îi sfințește, îi bucură, îi înmiresmează, din belșug, cu slava Sa.

Ochii lui blânzi și adânci, inconfundabili…mâinile Fericitului Ilie, slabe și bolnave de parkinson, băgate în ușă, strânse în ușă, strivite de ușă (de câte uși?!!!) în pușcărie, oasele slabe ale picioarelor lui, miile de pagini scrise de sine, cărțile lui însemnate cu culori, mirosul dumnezeiesc al hainelor lui, al cărților lui…gloanțele intrate în el pe front…apoi urmele de boală, de la multiplele boli din închisoare, de care a fost vindecat în mod dumnezeiește…zecile de minute, de ore cu el…cu el…sunt de neînlocuit…

El a intrat în mine cu totul. S-a scufundat în mine…fapt pentru care gândesc și scriu uneori cu sentimentul profund…că îl continui sau că el scrie în locul meu…pentru că e tot una…

Da, pur și simplu, el este cel mai bun pentru mine…El este cel mai bun…pentru că nu l-am privit și nu îl privesc egoist, posesiv, ci întru harul lui Dumnezeu, cu îmbrățișare sfântă, fără păcat, fără îndoială, fără fariseism…

Și el e viu! O, atât de viu și atât de prezent în viața noastră…lucruri despre care…a scrie despre ele…înseamnă să nu le mai termin!

De neînlocuitul e de neînlocuit…

Și doamna preoteasă, soția mea se comportă, ca toți trei (și ca tataie și ca mamaia și ca Fericitul Ilie, pentru că a învățat de la toți trei) cu mine…de viața îmi e…irespirabilă din pricina dragostei, a multei iubiri, care pur și simplu mă bulversează…

Nu, nimic și nimeni, nici drac, nici boală, nici om, nici moarte, nu îmi pot scoate din mine iubirile sfinte, credincioase, totale!

Din nimeni nu le poate scoate nimeni!

Și când trădezi definitiv, irevocabil…aceea e irevocabila moarte. Moartea începe cu uciderea dragostei…Atunci mori cu adevărat: când îți ucizi…de neînlocuitele iubiri.

Nu pizmuiesc vaca vecinului

http://ivanuska.files.wordpress.com/2009/02/picture-012.jpg

Părinte Ioan Usca,

da, paradoxal, nu îmi place când vaca vecinului e stearpă și, cel mai mult, nu îmi place când dă lapte sub cota ei normală.

Mie îmi place ca vaca vecinului să nască câte 10 viței pe an…dacă o duce capul  sau dacă o lasă inima…și, numai privind-o…mă bucur, darămite să îi mai citesc și cărțile, studiile, articolele online.

Nu, nu vă cred un dezaxat…ci un om care nu își ia în serios vocația tot timpul și care face mai puțin decât poate să facă, crezând că, dacă o să facă mai puțin…o să își găsească prieteni mai mulți, printre cei care taie frunză la câini…la nivel online…

Bineînțeles: un raționament defectuos și, când tragi linie, mâine…sau peste 10, 30 de ani…rămân lucrurile pe care…nu le-ai făcut la șto sau nu le-ai făcut cu minimum de efort…pentru minimum de eficiență.

Nu trebuie să aveți vreo îndoială, că nu v-am văzut comentariile la Sfânta Scriptură și că nu am înțeles nivelul lor. Ceea ce Sfinția voastră numiți comentariu scriptural eu numesc arheologizare de date patristice și de informații de dicționar și nu efort de înduhovnicire pentru a înțelege și a comenta Sfânta Scriptură. Adică ați comentat toată Sfânta Scriptură…și nici nu ați început această misiune sfântă…încă.

Iar eu înțeleg, că nu sunt fazan, puterea dv. scriitoricească, cunoștințele dv., ofurile și neîmplinirile, în mare parte comune (că ne învârtim în aceeași arie de slujire și de preocupări teologico-literare) dar nu vă înțeleg…pierderea timpului cu puerilisme.

Da, eu vă văd RSS-urile zilnic și pe ale dv. și la alți o mie…Trec peste ele…se înțelege…cu ochii…că nu stau să mă ocup acum, de fiecare, fir a păr…Și văd că pierdeți timpul cu lucruri care nu vă stau în caracter.

Da, literatura e un debușeu…dar nu e însăși respirația unui preot, dacă, acesta, are vaste și profunde cunoașteri teologice. Eu cred că e foarte logic, nu?! Și Sfinția voastră știți acest lucru…dar vă lăsați furat de valul unui fum de țigară, a unei miștocăreli cu gagiii de la radio sau de la editura aia unde funcționați adesea…și vă pierdeți în sordide lucruri non-caracteristice pentru dv.

Acum eu nu vă moralizez și nici nu vă trag la răspundere, ci vin în întâmpinarea comentariului dv., pentru ca să înțelegeți că nici nu sunteți străin de cotidianitatea mea (adică știu ce lucrați online) dar nici nu mă dau în vânt după ceea ce faceți…pentru că dați un litru de lapte la zi…și nu două vedre, cât vă e ugerul.

La fel stau și  alți ortodocși, ca Sfinția voastră, în ochii mei: logic de evidenți. Eu nu mă uit la ce dă omul din plisc, la ce se crede…ci la ce face. Iar judecata mea e pe ce face…nu pe ce crede el că face

În concluzie: vă privesc realist, tranșant și dureros. Mi-ar fi plăcut să mă îndrăgostesc de persoana Sfinției voastre, ca și de a altor confrați și nu numai, prin ceea ce emană din toți.

Adică pot să iubesc…dar iubesc numai evidențe…nu năluciri.

Vă doresc numai bine…și o să aflați, cu siguranță, dacă se va produce, în mine, vizavi de Sfinția voastră sau de persoanele altora, pentru că acelea au schimbat ceva în ele, o schimbare de optică!

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete (vol. 1)

[item image]

Read Online
(5.1 M)PDF
(267.0 K)EPUB
Kindle
Daisy
(590.4 K)Full Text
(3.5 M)DjVu

All Files: HTTP

 

***

Volumul de față are 377 de pagini în format integral, are 400 de note infrapaginale, e format din 78 de secțiuni, conține 1823 de versuri ale autorului în comentariul nostru și proză explicativă asupra experiențelor sale mistice și a modului cum, un nevoitor ortodox român, fără studii teologice, în închisorile comuniste, trece prin toate fazele curățirii de patimi, pentru a sta, zile întregi, în slava lui Dumnezeu.

E o carte care își așteaptă, de peste o jumătate de veac, cititorii, următorii, mințile luminate și pline de har, pe care să le ajute în drumul lor spre desăvârșire și o întâlnire fundamentală cu cel mai mare Sfânt mistic al secolului al XX-lea, aproape total necunoscut, căruia noi, dintr-o lucrarea a lui Dumnezeu mai presus de orice înțelegere, i-am fost ucenici și fii duhovnicești.

Cartea de față ar fi trebuit să fie începutul întregii noastre pledoarii teologice de la nivel online pentru că ea se constituie în piatra fundamentală a personalității noastre.

Însă cred că am făcut bine că, timp de 4 ani, am pregătit terenul teologic pentru întâlnirea cu Părintele nostru întru Domnul, Fericitul Ilie, văzătorul de Dumnezeu iar celelalte volume ale operei sale, nădăjduim, că vor explica mult mai bine, pentru cei care vor și au nevoie fundamentală,  ce înseamnă să fii om duhovnicesc.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno