*

Prima parte, a doua, a treia și a patra

***

Sfânta Teodota, sora Sfântului Grigorie Palama era grav bolnavă…aștepta să își dea duhul…însă a dorit ca el să vină și să-i spună ultimele cuvinte (525). Sfântul Grigorie prezice faptul că el va merge acolo, înainte ca ea să adormă…lucru care se împlinește (526).

Deși toți așteptau ca Sfânta Teodota să moară…într-un mod mai presus de fire, timp de 8 zile a trăit „fără hrană, fără somn, fără dureri și fără să vorbească, încredințând faptul că era vie numai prin respirația scurtă și prin ochi, așteptând venirea fratelui potrivit prezicerii” (526).

Cine poate explica o asemenea iubire și o asemenea încredere în sfințenia fratelui său, a Sfântului Grigorie Palama?

După 8 zile, seara, Sfântul Grigorie a venit la Sfânta Teodota, sora lui, „a stat la căpătâiul ei și i-a vorbit; iar ea simțind aceasta, ridicându-și spre el ochii, deodată, și rostind cu sufletul și cu mintea: Slavă Ție, Doamne!, după puțin timp, l-a trimis în chip slăvit la Dumnezeu” (256).

Și când Sfânta Teodota și-a dat sufletul, „fața ei a fost slăvită în chip minunat de lumina dumnezeiască, care a zugrăvit, și pentru cei din afară, sfânta și nespusa ei strălucire” (526). La prohodirea ei, „unii dintre cei prezenți și însuși Marele Grigorie au simțit o asemenea bunămireasmă, încât, din pricina mărimii ei, n-au putut-o tâlcui” (526-527).

Când era singur, Sfântul Grigorie Palama avea următoarea formă de viață: era atent „la isihie, trezvie, rugăciune și arătările (extazele / vedeniile n.n.) dumnezeiești” (527).

Varlaam din Calabria era, din octombrie 1339, la Constantinopol, și se juca cu  cele dumnezeiești ca la jocul de zaruri sau ca și când ar fi la pariurile de la cursele de cai (527). Ocupația de căpetenie a ereticului Varlaam era „prefăcătoria și impietatea” (527), scriind teologie tocmai pentru ca să o facă harcea-parcea (527).

Și, zice Sfântul Patriarh Filotei, autorul Vieții Sfântului Grigorie Palama, după cum „iudeii, mai înainte, împotriva lui Hristos, așa și el l-a introdus pe Beelzebul  (pe dracu n.n.) în locul harului Duhului [cf. Mat. 3, 22], numindu-i rătăciți pe cei deiformi (pe cei îndumnezeiți n.n.), acuzându-i pe Sfinți de erezie și numindu-i blasfemiatori, înșelați și cacodocși (adică rău credincioși n.n.), el, reaua vistierie a cacodoxiei și instrumentul exact (deplin n.n.) al blasfemiei și amăgirii (introducerii în eroare, în erezie n.n.)” (527).

Adică, mai actualizat, Varlaam din Calabria era  un romano catolic, un luteran, un greco catolic, un adventist, un baptist, un mormon etc….care se cred mai ortodocși decât toți Sfinții Ortodoxiei la un loc.

Și Varlaam corupe spre erezie pe cei din jurul patriarhului de Constantinopol (528) și „i-a convins pe toți să abjure închinarea riguroasă, potrivit bunei cinstiri/dreptei credințe și să voteze împotriva ei” (528).

Patriarhul Constantinopolului trece de partea ereticului Varlaam, fapt pentru care patriarhul îl cheamă pe „Sfințitul Grigorie și pe cei dimpreună cu el ca pe niște vinovați” (528). Sfântul Grigorie Palama vine „îndată, fără șovăire și fără întârziere” la patriarhul Constantinopolului, având drept companioni „pe Isidor [Buchir] și pe Marcu [Vlatis], prietenii săi de căpetenie, și pe bunul Dorotei [Vlatis]” (528).

Când ajunge Sfântul Grigorie Palama la Constantinopol mai găsește ortodocși doar „unul sau doi dintre cei mai buni” (529), adică dintre cei care mai cunoșteau teologie și nu dintre cei oarecare, fără cunoștință.

Ce reușește acolo Sfântul Grigorie Palama? Ca, prin propovăduirea sa dumnezeiască, pe toți de acolo, împreună cu patriarhul și Sfântul Sinod al Constantinopolului, să îi învețe să creadă drept (529). Adică unul…îi învață pe toți. Doar unul

Și astfel, după ceva timp, cei de la Constantinopol, când „au ajuns la oceanul tratatelor lui (ale Sfântului Grigorie  Palama n.n.), discutând zile și nopți întregi, ascultând minunatele lui cuvinte împotriva lui Varlaam și a glăsuirilor lui deșarte, și găsind, în chip asemănător, glăsuirile lui din scrieri și tratate drept glăsuiri ale lui Dumnezeu, toți, împreună, l-au mărturisit, în chip răspicat, minte sfântă” (529), pe Sfântul Grigorie Palama.

Patriarhul începe să îi datoreze recunoștință, cât și cei din jur (529-530), pentru că i-a luminat în problema vederii lui Dumnezeu și a harului necreat.

Se întrunește un sinod la Constantinopol, ținut în primăvara lui 1341, când, cf. Idem, p. 530, n. 51, împăratul romeic, al Constantinopolului, Andronic III Paleologul, s-a întors dintr-o campanie militară, victorioasă, în Epir și Acarnania.

Isihastul Dionisie (viețuitor în Paroria, cf. Idem, p. 532, n. 54) îl va vedea pe Sfântul Grigorie Palama într-o vedenie, cum devine ierarh, dar și pe omuleții cu „față urâtă și neagră”, adică pe Varlaam și Akindynos, ereticii (532-533).

Did you like this? Share it: