Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 5 martie, 2010

De când totul va fi altfel

Conținutul surprizei de astăzi e acesta:

pentru că

Teologie pentru azi

a

devenit

un brand  al Ortodoxiei românești,

platforma noastră se va muta, in integrum, aici:

http://www.teologiepentruazi.ro/

*

După 4 ani de WordPress gratuit, unde am făcut misiune ortodoxă de prim rang, cu minimum de spațiu și de resurse… și cu maximum de eficiență, arătăm așa:

Teologie pentru azi = 5289 articole

Sinaxis = 700 articole

Biblioteca Teologică = 799 articole

A vedea și a fi văzut = 36 articole

+

pagini paralele

+

cărțile noastre…

+

câteva portofolii de imagine, video și audio

+

câteva spații de comunicare online

+

resurse gratuite

Toate la vedere…

Toate pentru dv. și a meritat din plin…

De aici încolo toate acestea vor deveni una…

Viitorul?!

Teologie pentru azi = http://www.teologiepentruazi.ro/

Sperăm să ne urmați acolo…pentru ca să trecem la nivelul al 2-lea al platformei noastre.

Pentru că nimic nu va mai fi la fel…ci cu mult mai bun!

Vă mulțumim frumos tuturor!

Predica duminicii a 3-a din Postul Mare (2010)

Aici, pentru a asculta și a downloada.

Predica noastră are 46. 52 minute.

Despre Imnul Acatist al Rugului Aprins

Imnul Acatist al Rugului Aprins, scris de Părintele Ieroschimonah Daniil Sandu Tudor, închinat Maicii Domnului – simbolizată profetic de rugul aprins – este un imn isihast, în care Preasfânta Fecioară apare ca cea mai mare apărătoare a celor care se nevoiesc cu rugăciunea inimii, atât a celor lucrători , cât și a celor văzători (a celor contemplativi, văzători ai luminii dumnezeiești).

Imnul, ca tehnică poetică, este un melanj între tradițional și modern.

Pe de-o parte, Fer. Daniil a făcut un Acatist versificat, în pură tradiție bizantină, așa cum este, în greaca bizantină, primul Imn Acatist, introdus în cult în secolul al VII-lea, în Constantinopol, de Patriarhul Serghie. Pe de altă parte însă, recurge la mai multe tipuri de versficație, atât în ce privește rima, cât și – mai ales – picioarele metrice, procedeu la care apela odinioară și Sf. Dosoftei, în metrificarea Psaltirei. În acest fel, alternează metrul așa-zis popular, de 6-7 silabe, profund melodic și părut accesibil, cu cel lung, cezurat, mai complex atât din punct de vedere tehnic, cât și al imaginilor simbolic-poetice pe care le presupune.

Un alt nivel în care se remarcă o simbioză între stilul tradițional și poetica modernă este cel lingvistic, unde termeni vechi ca simboale, polata (cămara), voroavă (vorbă) și alții stau alături de neologisme – fără ca autorul să facă abuz de ele – în contextul unei limbi destul de acurat moderne și accesibile unui lector contemporan obișnuit. Balanța înclină puțin spre arhaisme și spre înțelesuri vechi ale cuvintelor, dar este echilibrată în schimb de utilizarea acestora cu valențe metaforice în interiorul unei simbolistici confundabile (intenționat) cu cea care este proprie poeticii moderniste.

Și aici am ajuns la cel de-al treilea nivel de sinteză poetică a Imnului, și care este și cel mai subtil, între expresia și simbolistica mistică veche și metafora simbolică modernă. Pentru noi este absolut esențial de remarcat că s-a putut concepe această simbioză, de către un ieroschimonah fost literat, care n-a resimțit aceasta ca pe o erezie, fapt care ne determină să credem că am avut dreptate când am interpretat poezia modernă așa cum am făcut-o în articolele noastre.

Și mai este și un al patrulea nivel al Acatistului: pe lângă chintesența mistic-duhovnicească, prin care se recapitulează, în mod tradițional, istoria sfântă și simbolurile profetice și care constituie subiectul dogmatic al Imnului, Fer. Daniil a încercat – și reușit – o sinteză cultă a poeziei românești, de la Dosoftei până la Eminescu și la poezia modernă interbelică, reprezentată de Arghezi, Barbu, Blaga sau Voiculescu care sunt inserați, ca sonuri poetice, în versurile Imnului, alături de exprimări tipice pentru acest gen liturgic.

Cu alte cuvinte, Acatistul Rugului Aprins este o experiență poetică dificilă, cultă, și care nu poate fi gustat ca atare în necunoștință de cauză. Autorul lui recondiționează liturgic-eclesial simbolurile și limbajul fracturat al poeziei moderne, refăcând în sens invers drumul parcurs de la mistică la poezie de poeții moderni, ca Arghezi, sau Barbu, care într-un fel sau altul, mai mult sau mai puțin, au avut tangențe cu teologia și literatura religioasă.

De exemplu, vedem mozaicuri din Sf. Dosoftei, Cantemir, Eminescu, Arghezi (din destul), Barbu, Voiculescu, Blaga, Pillat și alții:

Tu ai spart cercul robirii, cerc de moarte, cerc de somn,
biruind blestemul firii, greul vieții noastre domn,
prin puterea curăției, pentru care pururea
Celui ce ni Te-a dat să-I rostim înflăcărat: Aliluia!
(Condacul II)

Aprinsă floare a necovârșitei Văpăi,
De Dumnezeu Născătoare,
Tu chip al păcii văzut în foc, într-un ocol de răcoare,
apleacă-te, acum, Preabună peste noi,
și sub blânda ta îndurare
darnic ne dă să putem afla,
darul cel rar, al Sfântului Fior,
răsuflul cel larg al odihnitului zbor
din pieptul Porumbiței de argint,
pe care și împăratul prooroc o vedea
pe culmile Vasanului plutind. /…/

Și ne pune pe buzele noastre întinate
măsura pâlpâirii celei curate
ca să putem învăpăiați a-ți cânta: /…/

Bucură-te, zare arcuită cu heruvice aripe;
Bucură-te, vecie oprită în încăperea unei clipe;
Bucură-te, vâslă uriașă întru suișul cel ales;
Bucură-te, sorbire a cerului, cu subțiatic înțeles;
Bucură-te, fântână acoperită cu unduiri de Apă Vie;
Bucură-te, căldură iscusită crescută din Filocalie;…
(Icos IV)

Ea [viața] e a Minții de dincolo de gând și de loc,
de dincolo de șirul clipelor dăinuirii.
Este vădirea unui cer lăuntric de foc,
peste fântânile inimii și-nfăptuirii.
(Condac VI)

Fecioară și Maica nosatră Preacurată
Tu ești într-adevăr trezia,
voința frunții, în mir adunată,
ochiul cel din lăuntru deschis
în rotundul zărilor toate,
inima cu centrul învins,
de străvezimea stărilor curate. /…/

Bucură-te, cruce a înflăcărării și agerimii alesului;
Bucură-te, osia cerului, cu luceafărul înțelesului;
Bucură-te, spargerea gândurilor cu al lor zadarnic stup;
Bucură-te, oglindirea cea nevăzută, de dincolo de trup; /…/
Bucur-te, psaltirion al inimii, sub arcuș de gând;
Bucură-te, strigăt de cinci strune, tot una zicând;…
(Icos VI)

Rugăciunea ca un ornic al gândului și al cerului
curge la lăuntrul Tău,
și se-ngeamănă cu limpedea
ectenie a misterului
lângă dragostea lui Dumnezeu.
(Condac VIII)

Către tine venim rușinați și scăzuți
cu sufletul apus și genunchii frânți.
Că de atâta pacoste de păcat,
inima ni s-a învârtoșat
cum este steiul cremenii albastre,
mohorâtă nespus. /…/
Ne atârnă prin pâclă gândul răpus…
(Icos VIII)

Către Tine [Doamne] mă aplec cu fruntea
și mâna mi-o pun ca Toma în locul cel sfânt.
Strâns, adunat în mine, așezat fără cuvânt
aștept ca orbul puntea
„Luminii din adânc, cea fără de înserare
și care-i pusă-n om, ca un lăuntric soare
să lumineze întreagă, în încăperea ființei”.
Cum nu te văd de noaptea grosimii de păcate,
Te pipăi cu sfială,
cu degetul nădejdii, cu degetul credinței,
cu deget de bănuială, cu deget de dorire și chiar de îndoială.
Și neajuns aș pune încă și cealaltă mână;
dar inima străpunsă de fulger de arsură,
îndurerat de dulce, cu răsuflarea-ngână
chemarea Ta întreagă și fără voia mea
bătaia rugăciunii aleragă spre lumină într-un: Aliluia!
(Condac IX)

Primejdia și ispita sunt doară spre încercare,
și prin chemările cele fără de încetare
ale prea-luminosului Nume de putere,
simțurile și voia inimii mele
au intrat în praguri de tăcere.
Slobod de ele
[de tirania simțurilor și a voii pătimașe]
aștept să mă năpădească
auzul, văzul și graiul cel dumnezeiesc.
În mine de-acum doar acestea să se rostească.
Și Iubitul meu Însuși, Iisusul ceresc
să vadă, să vorbească și să înțeleagă
prin chiar văzul, auzul și voia mea întreagă.
Hristos să viețuiască așa
prin toată vlaga mea.
(Condac XI)

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén