Ion Bârlădeanu: un geniu doar pentru alții

Ion Bârlădeanu, în România: muritor de foame, cu talent de geniu pentru pictură și colaj…Pentru alții, citiți articolul acesta din Guardian

The guests were chic, the bordeaux was sipped with elegant restraint and the hostess was suitably glamorous in a ­canary yellow cocktail dress. To an outside observer who made it past the soirée privée sign on the door of the Anne de Villepoix gallery on Thursday night, it would have seemed the quintessential Parisian art viewing.

Yet that would been leaving one ­crucial factor out of the equation: the man whose creations the crowd had come to see. In his black cowboy hat and pressed white collar, Ion Barladeanu looked every inch the established artist as he showed guests around the exhibition. But until 2007 no one had ever seen his work, and until mid-2008 he was living in the rubbish tip of a Bucharest tower block.

Today, in the culmination of a dream for a Romanian who grew up adoring Gallic film stars and treasures a miniature Eiffel Tower he once found in a bin, ­Barladeanu will see his first French exhibition open to the general public.

Dozens of collages he created from scraps of discarded magazines during and after the Communist regime of Nicolae Ceausescu are on sale for more than €1,000 (£895) each. They are being hailed as politically brave and culturally irreverent.

For the 63-year-old artist, the journey from the streets of Bucharest to the galleries of Europe has finally granted him recognition. „I feel as if I have been born again,” he said, as some of France’s leading collectors and curators jostled for position to see his collages. „Now I feel like a prince. A pauper can become a prince. But he can go back to being a pauper too.”

That Barladeanu should remain stoical in the face of his sudden stardom is perhaps unsurprising. In 1989, he was one of many Romanians whose delight at Ceausescu’s fall turned to frustration when work dried up. For the next 20 years, he lived on a mattress amid sacks of rubbish in the garbage room of a block of flats, earning money from odd jobs and making collages in secret.

„This was a man living on the border of society and still retaining a sense of self,” said Alexander Nanau, a Bucharest-based director who has filmed a documentary on Barledeanu for HBO Central Europe. „He was lazy in a good way because that was the only way he could make his art – by hiding from a society he didn’t want to get involved with.”

Eventually, in 2007, Barladeanu showed his collages to an artist who happened to also be combing through the garbage. Amazed, the artist called a gallery owner. From that moment on, Barladeanu’s days in the dump were numbered.

„I instantly thought it was something very important, at least for Romania,” said Dan Popescu, whose H’Art gallery specialises in young, little-known contemporary artists. With badly decaying teeth and a face ravaged by over 60 Romanian winters, Barledeanu was not young, and his anonymity would not last long.

Within six months, he was given his first exhibition, a flat of his own and a brand new set of dentures. In 2009, he made his first trip overseas and showed some collages at the Basel art fair. This week, he jetted into Paris, saw the Eiffel Tower for real and had lunch with the actor and fan Angelina Jolie, in town for her next movie.

Barledeanu describes himself as a „director” of his own films and considers each collage to be a movie in itself. While many are light-hearted, others are darker, infused with black humour and often focusing on the man he calls his „greatest fear”. „I knew that if he knew about my work Ceausescu would not sleep in peace in his grave,” he said. „If people had found out about my work they could have chopped my head off … But this is my revenge”.

Many of the most explosive collages were made after 1989, but those that were made during the regime have already interested collectors. Antoine de Galbert of La Maison Rouge art foundation said he appreciated „the risk involved” in Barledeanu’s work, while Jérôme Neutres of the Grand Palais said the artist’s background lent the collages a unique appeal.

„Of course there is a fairytale aspect to his work, but that is not important to me. What I like is that he has been spared the usual artistic circles and his work is refreshing as a result”, he said.

Whatever the world thinks, Barladeanu says he will carry on working regardless. „It’s like eating pie or sandwiches. It fulfils me,” he said in his fast-paced Romanian slang. „If I were reincarnated in another life I would still be making collages, and if I could take them to the moon I would”.

Poate că ar trebuie să ne fie, mai mult decât suntem obișnuiți, rușine, atunci când nu ne vedem valorile…dar aflăm că alții le văd din plin și se bucură de ele.

În puii voștri…nu aveți voie să luați în râs însemnele religioase!

Există o Lege – auzi, Mihai Bendeac ?! – a Cultelor din România, adoptată recent, care interzice ofensa publică la adresa simbolurilor noastre religioase, recte: ea să se îmbrace în călugăriță…iar el, actorul, în reverendă, potcap și epitrahil…

Iată ce spune articolul 13 din Legea Cultelor, nr. 489/ 2006:

Art. 13. – (1) Raporturile dintre culte, precum şi cele dintre asociaţii şi  grupuri religioase se desfăşoară pe baza înţelegerii şi a respectului reciproc.
(2) În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase.
(3) Împiedicarea sau tulburarea libertăţii de exercitare a unei activităţi religioase, care se desfăşoară potrivit legii, se pedepseşte conform dispoziţiilor legii penale.

Dacă nimeni nu ia atitudine…asta nu înseamnă că trebuie să fiți prost crescuți și să faceți rating bătându-vă joc de preoți și monahi, pentru un caz izolat, despre care știți vorbe…

A murit de pe sticlă Florin Călinescu…și ați reinventat batjocura la lucrurile sfinte?

Când umorul devine blasfemie, puii voștri, emisiunea devine…prost gust

Droguri și femei

Sursa fotografiei.

Așa a fost ordinea știrilor la Pro Tv, de acu’ două minute: după drogul lichid, care nu poate fi detectat la vamă…s-a trecut, a doua știre, la ziua femeii de mâine…și la aeroplane…Da, nu știu unde…femeile au fost purtate în eufemisticul al nouălea cer…cu aeroplanul…

Iar în București s-a murit, pe capete, în ultimele zile, săptămâni, din cauza drogului lichid (drog pur)…ce nu s-a murit în ultimii ani niciodată…Medicul nu știu care a folosit expresia: farmacie ambulantă pentru unul care a decedat, pentru că el combina drogurile cu medicamentele…și a rezultat…moarte.

Însă nimeni nu vorbește despre moartea moarte și nici despre femeia femeie. Dacă știți că în Ferentari sau unde or mai fi ei, sunt cei care comercializează droguri…ce mai așteptați? Apare știrea, o auzi…și drogurile merg înainte…pentru că toate complicitățile, care au în spate droguri,  sunt profitabile.

Mama unui toxicoman, de 20 și ceva de ani…e televizată, în mod brulat la față…și spune despre cum i-a ieșit din mână copilul. Adică copilul s-a drogat…și acum e mort…

Cum arată ziua femeii…pentru această mamă?

Și pentru câte mame sau soții sau surori…lucrurile sunt tot pe roze?

Ca să respecți femeile…trebuie să le înțelegi. Și ca să le înțelegi…trebuie ca și femeile să îi înțeleagă pe bărbați. Iar familia (aici e lucrul important) e locul unde se învață iubirea și respectul reciproc pentru bărbat și femeie.

Mâine e ziua femeii numai pentru cei care le iubesc…pentru cei care se gândesc la ele…care le respectă…care sunt atenți cu ele…În rest e o zi oarecare, după care vine ziua Sfinților Muceniți ai Sevastiei, ca zi liturgică…când mâncăm mucenici/măcinici sau bradoși de pâine.

Însă și iubirea e o foame. Și foamea iubirii umple inima celor iubiți.

Imaginea interioară a plânsului

Sursa fotografiei…

O singură frază de geniu…a lui Marin Preda, pentru a spune că emoția interioară era irepresibilă:

Și zicând acestea Ilinca se duse să deschidă fereastra, fiindcă prea tare mirosea în odaie a plâns.

Citat cf. ediției: Marin Preda, Moromeții, vol. 2, Ed. Marin Preda, București, 1995, p. 145. Ediția de față, în două volume, reeditează ed. a IV-a, revăzută și adăugită, a romanului, apărută la Ed. Cartea Românească, București, 1975.

Puteți viziona aici întregul film…

Am zis: da!

Îmi plac dimensiunile mărite ale scrisului și ale fotografiilor de pe noul sait al ziarului Gândul, deși fontul nu este încă destul de atractiv pentru mine, ci butucănos, rudimentar…

Totodată îmi place ideea video chatului propusă de d-l Cristian Tudor Popescu, pentru că în astfel de discuții interactive se iese din schemele prestabilite și avem de-a face cu intercomunicarea de nivel online.

Cred că mai e nevoie (pentru și mai bine) de un header dinamic, cu toate articolele din ultima lună, să-i zicem, care să se miște non-stop prin fața publicului cititor de online. Să apară poza articolului și ceva scris…pentru ca cititorii să vadă cât de mare e arhiva ziarului. Mărime și…diversitate.

Cred că trebuie să se renunțe și la fonturile roșii, țipătoare, iar albastrul de acum, din titluri, poate fi întors spre mov-indigoul acela care apărea, odată, pe foaia tipărită…pentru că avea mai mult gust.

Nu trebuie să se aleagă culori pline, ci tușate, abia schițate, pentru că cele pline…stresează ochiul…

Îmi place saitul…adică e mai bun ca înainte…însă tot nu avem mai mulți scriitori ca și Cristian Tudor Popescu la acest ziar, așa că,  mergând pe tradiția proprie de până acum, și pe viitor, voi veni pe Gândul…doar pentru el…