Am zis: da!
Îmi plac dimensiunile mărite ale scrisului și ale fotografiilor de pe noul sait al ziarului Gândul, deși fontul nu este încă destul de atractiv pentru mine, ci butucănos, rudimentar…
Totodată îmi place ideea video chatului propusă de d-l Cristian Tudor Popescu, pentru că în astfel de discuții interactive se iese din schemele prestabilite și avem de-a face cu intercomunicarea de nivel online.
Cred că mai e nevoie (pentru și mai bine) de un header dinamic, cu toate articolele din ultima lună, să-i zicem, care să se miște non-stop prin fața publicului cititor de online. Să apară poza articolului și ceva scris…pentru ca cititorii să vadă cât de mare e arhiva ziarului. Mărime și…diversitate.
Cred că trebuie să se renunțe și la fonturile roșii, țipătoare, iar albastrul de acum, din titluri, poate fi întors spre mov-indigoul acela care apărea, odată, pe foaia tipărită…pentru că avea mai mult gust.
Nu trebuie să se aleagă culori pline, ci tușate, abia schițate, pentru că cele pline…stresează ochiul…
Îmi place saitul…adică e mai bun ca înainte…însă tot nu avem mai mulți scriitori ca și Cristian Tudor Popescu la acest ziar, așa că, mergând pe tradiția proprie de până acum, și pe viitor, voi veni pe Gândul…doar pentru el…
Da, intr-adevar, o noutate in peisajul mass-mediei online de la noi. Multa interactivitate, senzatia de dinamicitate in contrast cu hotnews.ro.
Sa speram ca vor fi si impartiali.
Chiar imi place!