Slujba de înmormântare a Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Popescu și alocuțiunile aferente (13 martie 2010)

Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Popescu

Prima parte

PFP Prof. Acad. Dr. Daniel Ciobotea

A doua parte

Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu

Aici, pentru a asculta și a downloada.

A treia parte

La cimitirul Șerban Vodă (Bellu)

Aici, pentru a asculta și a downloada.

Înmormântarea Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Popescu (13 martie 2010)

Conf. Dr. Cristinel Ioja

UN TEOLOG CREATOR DE SINTEZE ŞI PROMOTOR AL DIALOGULUI
Acad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu (1929-2010)

„Am aflat cu profundă durere în suflet de trecerea din această viaţă a Părintelui Academician Profesor Dr. Dumitru Popescu, teolog remarcabil, distins om de cultură şi de înaltă ţinută morală.

Dumnezeu a rânduit să-l cheme la Sine în această perioadă de urcuş spre Înviere, poate tocmai pentru că viaţa sa, dăruită cu pasiune şi jertfelnicie slujirii învăţământului teologic şi semenilor, devenise ea însăşi un urcuş al teologhisirii în lumina Crucii şi a Învierii lui Hristos.

Dorim să omagiem personalitatea regretatului Părinte Academician Dumitru Popescu, binecunoscută şi apreciată atât în mediul teologic universitar românesc, cât şi peste hotare.

Preocupat de evidenţierea legăturii dintre teologie şi cultură, care are o importanţă esenţială pentru misiunea Bisericii în lumea contemporană, în gândirea sa teologică Părintele Profesor Dumitru Popescu îmbină fidelitatea faţă de contribuţiile predecesorilor săi şi faţă de experienţa eclesială ortodoxă, cu înnoirea permanentă a abordărilor sale teologice, fiind atent la viaţa actuală a Bisericii şi la provocările venite din partea culturii şi ştiinţei din timpul nostru. Larga sa deschidere spre teologiile altor Biserici, uneori într-o manieră critică, alteori într-una irenică, a contribuit la avansarea dialogurilor teologice intercreştine şi în acelaşi timp la afirmarea specificului Ortodoxiei universale şi româneşti.

Ceea ce particularizează în mod deosebit activitatea didactică şi opera teologică a părintelui Dumitru Popescu este dimensiunea interdisciplinară sau pluridisciplinară a abordării tematice. Între temele dogmatice predilecte se numără învăţătura despre Sfânta Treime, care este relaţionată permanent cu eclesiologia, cosmologia, antropologia şi cu învăţătura despre Sfintele Taine.

A doua temă dogmatică preferată este cea hristologică, fapt demonstrat nu doar prin numeroasele lucrări de specialitate, ci şi prin aceea că tratatul său de dogmatică, apărut în anul 2005, a fost intitulat Iisus Hristos Pantocratorul. În domeniul hristologiei contribuţia părintelui profesor Dumitru Popescu poate fi sintetizată şi definită prin dezvoltarea unei teologii despre Hristos-Logosul divin creator, ceea ce-i va permite să relaţioneze într-o manieră nouă capitolul hristologic cu cel cosmologic şi cel antropologic.

Contribuţia substanţială în domeniul teologiei dogmatice a părintelui profesor Dumitru Popescu este dublată de cea în domeniul teologiei fundamentale sau apologeticii. Prin faptul că a fost cel dintâi teolog care după 1990 a elaborat studii valoroase privind raportul dintre religie şi cultură, religie şi filozofie, religie şi ştiinţă, religie şi artă, a iniţiat şi dezvoltat un curent înnoitor în teologia românească, apreciat deodată în Biserică şi în societate. Cel mai concludent argument în această privinţă este faptul că mai întâi volumul Teologie şi cultură a primit premiul Academiei Române pe anul 1993, iar ulterior autorul a fost primit ca membru de onoare al Academiei Române.

Prin viaţa şi opera sa, Părintele Profesor Dumitru Popescu va rămâne un model de fidelitate şi slujire a Mântuitorului Hristos şi a Bisericii Sale, un model luminos şi inspirator pentru generaţia tânără, prin competenţa sa academică, prin tenacitatea sa, prin nobleţea sa sufletească şi prin modul în care a reuşit, cu înţelepciune şi multă dragoste, să îndrume şi să formeze generaţii de studenţi, astăzi slujitori ai sfintelor altare sau ai catedrelor de teologie.

Pasiunea sa pentru sinteze teologice actuale, competenţa sa ştiinţifică şi vocaţia sa de preot vrednic şi dascăl emerit au făcut din el o coloană de lumină a teologiei româneşti, şi o pildă demnă de admiraţie.

Rugăm pe Hristos Domnul Cel înviat din morţi să odihnească sufletul robului Său, Părintele Profesor Dumitru Popescu, în lumina cea neînserată a Împărăţiei Sale unde drepţii ca luminătorii strălucesc, să mângâie familia îndoliată şi pe toţi cei care azi sunt întristaţi de plecarea sa dintre noi”.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

†DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Conf. Dr. Adrian Lemeni
(Evocare, audio: aici, pentru a asculta și a downloada)

Dorin Streinu, O carte pentru un singur cititor (partea întâi) [vol. 14 de poeme, 1997] [11]

Un fragment din fotografia sursă

***

Fum de sticlă

Nu știu de ce
mor.

Am învățat
de la alții frica.

Eu nu am născut,
cu mine, această frică.

Nu știu de ce
sper.

Inima mea iubește
și dacă știu acest lucru
nu mai trebuie
să am speranțe.

Nu poezia minte
ci lacrima!

Când nu mai știi
ce se vrea a se știi,
cum mai poți să știi ce nu știi?

Inteligența nu e un folos
ci o pierdere.

Cine e mare nu e
fericit.

El vede întotdeauna
imperfecțiunile
mai mari ca minunile.

El aruncă lucrul bun
pentru lucrul murdar.

Toți știm că greșim,
dar nu știm toți
să ne îndreptăm
cum se cuvine.

Toți ne mâzgălim
dar plângem
prea mult degeaba.

Dacă te privești
îți spui că
nimic nu e sincer.

Cine mai știe dreptatea,
când ea este numai
un concept
pentru tablouri?

A face filosofie
nu e degeaba
și nu duce la nimic.

Cuvintele nu se ajută
de cuvinte.

Ele se ajută de fapte.

Nu știu cum mai pot scrie
fără concluzii.

O aripă nu e o concluzie
și nicio scară nu e frumoasă.

Poate că, doamnă,
frumusețea zilelor noastre
este stranie și metalică,
urâtă și perversă!

Poate că ea s-a modificat
din lipsa de bucurie
acordată
momentului.

Stai la masă
și aștepți să fii servit.

Nu faci nimic
decât să aștepți.

Cred că mi s-au atrofiat
mușchii și creierul…
pentru că simt că mi s-a
încetinit
viteza gândurilor
cât și a inimii…

Ca să fii prezent
trebuie
să apelezi
la toată arta.

Nu trebuie să scapi
nimic din vedere,
niciun detaliu
oricât de minor…

Gustul pentru viață cuprinde totul,
tot ce există și nu există.

Am mai stat puțin în parc.

Lacul era umbrit
de sălcii
și o bărcuță sfâșia stingher
liniștea valurilor.

Am stat citind prin cărți
despre prietenii mei.

M-am bucurat de cei care treceau,
chiar și de cei mai meschini
dintre ei,
care mă priveau cu ochi
deocheați.

Însă nu sunt de acord
cu răutatea gratuită
și cu modul de a fi parșiv,
cu luciditatea nimfomană,
care ne taie buna
dispoziție.

Eu cred că
cel care moare
trebuie să știe
că a lăsat ceva etern
în urmă.