Tu ești nespus de frumoasă pentru mine
Nespus de frumoasă…înseamnă: de necuprins în cuvintele inimii mele…
Zi: 20 martie 2010
Între vrăjeală și adevăr sau…Bryane, tată, mănâncă mai bine!
Bryan Adams aici e ca Fernando de la Caransebeș pe lângă Paula Seling…
Adică nu e bine să te dai cocoș…pe lângă imensități uluitoare…
Viața Sfântului Ierarh Grigorie Palama (6)
Sfântul Grigorie Palama participă la Sinodul din 10 iunie 1341 de la Sfânta Sofia din Constantinopol (535). Varlaam de Calabria e demascat ca eretic aici și, nemaigăsind altă scăpare, spune Sfântul Filotei, autorul Vieții Sfântului Grigorie Palama, „a simulat ipocrit regretul și mărturisirea adevărului” (535). Varlaam se întoarce „la latini” (535), adică la romano-catolici, pe când Sfântul Grigorie e aplaudat și lăudat de către ortodocși (535).
Împăratul, marii funcționari imperiali și rudele Sfântului Grigorie încep să îl aprecieze foarte mult pe Sfântul Grigorie Palama (536). Însă după plecarea lui Varlaam ereticul, vine „sucitul Akindynos”(536), un alt eretic, care continuă erezia lui Varlaam (536). Sfântul Grigorie demască erezia lui Akindynos și acesta și-o retrage de ochii lumii (537). Împotriva lui Akindynos, care își dă pe față erezia la scurt timp, se face Sinodul din iulie 1341.
Însă la nici două luni după sinodul din iulie 1341, patriarhul ecumenic Ioan al XIV-lea îi devine ostil Sfântului Grigorie Palama (538). Dacă patriarhul îi dezbina pe ortodocși, Sfântul Grigorie „pleda și îndemna în permanență la pace și înțelegere între toți” (539).
Patriarhul caută să se răzbune pe Sfântul Grigorie (539). Dându-și seama de starea de lucruri din Biserica Constantinopolului, Sfântul Grigorie se retrage în isihie, ieșind din oraș și, cf. Idem, p. 540, n. 58, locuiește lângă Sfânta Mănăstire Mihail, la câțiva kilometrii de capitala imperiului romeic.
Patriarhul ecumenic îl recomandă pe ereticul Akindynos în locul Sfântului Grigorie Palama (541). Ba, mai mult, Sfântul Grigorie Palama e acuzat de patriarh de „delicte publice, pentru conspirație sau rebeliune” (541).
Cf. Idem, p. 541, n. 60, într-un sinod din iunie 1342, făcut împotriva Sfântului Grigorie Palama, s-a dat sentința de a se arde scrierile sale, pentru ca în septembrie 1342, cf. Idem, p. 541, n. 62, Sfântul Grigorie să fie arestat și internat în Mănăstiri din Constantinopol. Conform ultimei note citate, între primăvara lui 1343 și luna februarie a anului 1347, Sfântul Grigorie Palama, pentru vini imaginare, va trăi în arestul palatului imperial.
Va fi întemnițat împreună cu „preabunul său ucenic și prieten Dorotei [Vlatis]” (542). Pe când Sfântul Grigorie era închis, cf. Idem, p. 542, n. 63, patriarhul Ioan al XIV-lea al Constantinopolului îl hirotonește pe Akindynos diacon, apoi preot și dorea să îl facă mitropolit al Tesalonicului.
Împărăteasa Ana îl atenționează pe patriarh că nu e drept ce face cu ereticul Akindynos (545), în detrimentul Sfântului Grigorie Palama, fapt pentru ea însăși îl alungă din Biserică pe Akindynos (545).
Sfântul Filotei redă un fragment din scrisoarea Sfântului Grigorie Palama către fratele său Macarie, din anul 1355 ( cf. Idem, p. 546, n. 67) și aici autorul nostru își exprima durerea că a fost tratat de împărați ca un dușman și ca un rebel (547). Tot aici, Sfântul Grigorie numește sinoadele patriarhale îndreptate împotriva lui drept „aparențe de sinoade” (547), pentru că cele făcute împotriva lui au fost făcute din răutate (548).
Unul dintre adepții lui Akindynos, care primise scrierile eretice ale aceluia, e convertit de o vedenie dumnezeiască (549-551). Această vedenie determină curmarea celor 4 ani de arest ai Sfântului Grigorie (552-553).
Iese bolnav și slăbit din carceră și cu nevoie continuă de medicamentație, dar și cu râvna imensă pentru apărarea dreptei credințe (553). Cf. Idem, p. 555, n. 71, în cei 4 ani de arest, Sfântul Grigorie Palama a scris cele 7 antiretice împotriva lui Akindynos, adică cea mai amplă colecție teologică a sa.
Numai că, după ieșirea Sfântului Grigorie Palama din arest, împăratul romeic Ioan XIV Calecas îl votează mitropolit de Tesalonic pe Iachint Cipriotul, ucenicul lui Akindynos (555 și Idem, p. 555, n. 72). Însă datorită împărătesei Ana ereticii sunt dezbrăcați de preoție și scoși afară din Biserică (556-557).
Cu voia lui Dumnezeu și cu încuviințarea Bisericii și a familiei imperiale, ajunge patriarh de Constantinopol Isidor, în luna mai a anului 1347 iar Sfântul Grigorie Palama ajunge mitropolitul Tesalonicului (558).
Îmi era frică să nu fie doar o flamă
Seara, Realitatea TV, 20 martie 2010: o discuție foarte interesantă despre filmul românesc, premiat la Berlin: Eu când vreau să fluier, fluier!
Unul dintre vorbitori: Cristian Tudor Popescu.
Acesta va spune la un moment dat: „Tuturor ne era frică să nu fie ceva temporar, o flamă (premiile pentru filmele românești de după anul 2000)…cum noi, românii…o ducem…Sutem specializați în astfel de flame, de focuri de paie…Fără isprăvire…”.
Cred că e o scanare corectă a realității. Ne place să ne aprindem, credem că putem să facem lucruri mari și ne lăsăm pe tânjală foarte repede.
Vârfurile noastre nu sunt multe, nu sunt de masă…ci sunt unicate aproape inexplicabile în marea de marasm…
De ce facem doar flame, doar lucruri mici?! Aceasta e întrebarea…
De ce ne place să fim, mai întotdeauna, la coada vacii a istoriei?
Iconuri Tpa (20 martie 2010)
Poate fi jurnalul personal o bârfă?
Da…și anume când jurnalul nu e văzut ca un compendiu al experienței…și ca o sumă de însemnări revanșarde.
Detest jurnalele revanșarde și pe cele ipocrite.
Detest să citesc ceva, care, în cele din urmă, se dovedește o compilație de minciuni incomestibile.
Însă, pentru ce ar crea cineva, cu obstinație, un jurnal, numai ca să calomnieze o persoană sau mai multe persoane? Ce l-ar determina să plăsmuiască o istorie…pe care să o vândă drept veridică?
Unul dintre motive ar fi micimea de suflet. Numai un om mic de suflet, fără caracter, vrea să lase în urmă minciuni înșirate pe băț.
Un al doilea motiv: frica. Frica de a nu fi găsit vinovat de oportunism, de prostie, de indiferență.
Jurnalul se dorește o mărturie despre atenția și bogăția ta interioară. Dacă ele există sunt fascinante. Dar dacă nu există nimic autentic, ci autorul a dorit doar să fie și un creator de jurnal…atunci nu merită să îi tratăm opera cu atenție.
Citesc cu multă atenție și fervoare viețile oamenilor potrivit jurnalelor lor…atunci când sunt narate lucruri cu conștiința că experiența trebuie lăsată moștenire. Cele câteva mii de pagini de jurnal ale mele sunt create cu această conștiință: trebuie să lași moștenire experiența ta, bucuria și nefericirea ta. Trebuie să te faci explicit.
Însă bârfirea altora, denigrarea lor, falsificarea vieții lor nu înseamnă…transmitere de experiență…ci transmitere de lipsă de caracter.
Postumele și jurnalul sunt ultimul glas al autorului.
Ele trebuie să fie și mai veridice.
A edita, post mortem, niște lucruri lipsite de importanță de la un autor sau niște lucruri care ne descoperă o față hâdă a lui…înseamnă a afla, tocmai la sfârșit, că am urmărit pe cineva…care ne-a vândut o imagine falsă despre sine.