Seara, Realitatea TV, 20 martie 2010: o discuție foarte interesantă despre filmul românesc, premiat la Berlin: Eu când vreau să fluier, fluier!

Unul dintre vorbitori: Cristian Tudor Popescu.

Acesta va spune la un moment dat: „Tuturor ne era frică să nu fie ceva temporar, o flamă (premiile pentru filmele românești de după anul 2000)…cum noi, românii…o ducem…Sutem specializați în astfel de flame, de focuri de paie…Fără isprăvire…”.

Cred că e o scanare corectă a realității. Ne place să ne aprindem, credem că putem să facem lucruri mari și ne lăsăm pe tânjală foarte repede.

Vârfurile noastre nu sunt multe, nu sunt de masă…ci sunt unicate aproape inexplicabile în marea de marasm…

De ce facem doar flame, doar lucruri mici?! Aceasta e întrebarea…

De ce ne place să fim, mai întotdeauna, la coada vacii a istoriei?

Did you like this? Share it: