Viața Sfântului Ierarh Grigorie Palama (3)

*

Prima și a doua parte…

***

Sfântul Grigorie Palama primește preoția în Tesalonic la cererea monahilor veniți dimpreună cu el (487). Însă, înainte ca să primească preoția, a deschis Apostolul, căutând un semn de la Dumnezeu și deschizând la Gal. 1, 1…s-a încredințat că e chemat de Dumnezeu spre ea (487). Cf. Idem, p. 488, n. 18, mitropolitul Tesalonicului, Ieremia (1315-1327) a fost cel care l-a hirotonit preot, în 1326, pe Sfântul Grigorie Palama, pe când acesta împlinea vârsta de 30 de ani.

Sfântul Grigorie începe să se nevoiască într-un munte din apropierea Veriei, împreună cu alți 10 monahi, 5 zile pe săptămână ducând viață anahoretică iar sâmbăta și duminica venind la cei 10 pentru Sfânta Liturghie și convorbiri duhovnicești (488).

Sfântul Filotei scrie, că atunci când Sfântul Grigorie Palama a primit preoția  avea „un trup sănătos” (488), fapt pentru care s-a dedat la și mai mari nevoințe, „topindu-și trupul cu postiri și privegheri lungi” (488). Practica rugăciunea isihastă (488) și îi uimea pe cei din împrejurimi nu numai cu „înălțimea făptuirii”  sale, adică a nevoinței sale, ci  și cu cuvântul său, prin predicile sale (489).

El, cel plin de lacrimi și de rugăciune, producea admirație în inima celor care îl vedeau și când tăcea, numai privindu-l (489).

La scurt timp după hirotonirea sa întru preot află că mama sa, monahie acum, a adormit întru Domnul (489). Surorile lui, și ele monahii, îl roagă, printr-o scrisoare, ca să le viziteze (489). Sfântul Grigorie pleacă, împreună cu cei 10 monahi ai săi la Constantinopol și se bucură de nevoința surorilor lui (489). La plecarea lor, cele două surori urmează corului de monahi al Sfântului Grigorie  și pe ele le lasă în Veria iar ei se întorc la asceza lor din munte (490).

Prima soră a Sfântului Grigorie, care adoarme întru Domnul, e monahia Epiharis (490). Ea își prezisese cu 10 zile mai înainte adormirea, a prezis și moartea celui de al doilea frate al lor, Teodosie și faptul că Sfântul Grigorie Palama, împreună cu fratele său Macarie, se vor întoarce la Athos, vor avea multe încercări, dar totul se va termina cu bine (490-491). Toate s-au petrecut după cum a prorocit Sfânta Epiharis (491).

Sfântul Grigorie Palama are o discuție cu monahul Iov, care era „sârguitor în conduită, simplu la fire…(și) strălucind prin blândețe, bunătate și toate cele bune” (491). Pentru că era totuși om simplu, monahul Iov, auzindu-l pe Sfântul Grigorie vorbind despre rugăciunea neîncetată și isihie nu i-a dat dreptate (491-492). Însă, printr-un Înger, Domnul l-a povățuit pe Iov și i-a spus acestuia ca să îl asculte pe Sfântul Grigorie în ceea ce privește rugăciunea isihastă și să nu i se mai împotrivească (492).

Monahul Iov își cere iertare de la Sfântul Grigorie în urma vedeniei avute și devine un om nedespărțit de Marele Grigorie Palama și adoarme la scurt timp, bucuros că a învățat multe de la el (492-493).

După 5 ani de nevoință în acest munte, în 1331, invazia albanezilor în acel ținut îl obligă pe Sfântul Grigorie să revină în Athos (493). E primit bine de monahii din  Marea Lavră însă alege să se nevoiască în schitul Sfântului Sava, venind în mănăstirea mare numai pentru Sfânta Liturghie și celelalte Sfinte Taine (493). Tot restul zilelor însă le trăia „într-o isihie extremă, singur cu el însuși și cu Dumnezeu” (493).

Iar isihia sa o făcea în colibă, din care nu ieșea și nici „nu venea să vorbească și să vadă pe absolut nimeni”, fiind ajutat în tot acest timp de cineva care îi slujea cu strictul necesar al vieții (493). Dar sâmbăta și duminica venea în mănăstirea mare și era „văzut și abordat și de ceilalți” (493).

În partea făptuitoare, spune sfântul său biograf, Sfântul Grigorie „era aproape desăvârșit și rivaliza…cu cei mari și sârguitori” (494), fiind un „exemplu minunat de simplitate și de neatașare extremă, de post și umilință și de orice fel de înfrânare, retragere, plâns și tăcere” și de toate virtuțile asemenea (494-495).

Dar, în același timp, în partea contemplativă, era un văzător al celor dumnezeiești, lucru care se vede din belșug din tratatele  scrise de sine contra ereticilor catolicizanți, care nu aveau experiență mistică personală ci știau numai basme și neadevăruri despre vederea lui Dumnezeu (495). Și Sfântul Filotei dă un citat extins (496-500) din teologia Sfântului Grigorie, ca să arate cunoașterea sa contemplativă, mistică, în urma căruia conchide: „ele (cuvintele teologice ale Sfântului Grigorie Palama n.n.) sunt în acord, întru toate, cu scrierile și cuvintele Bărbaților purtători de Dumnezeu și sunt incontestabile și sigure în toate” cele scrise (500).

Într-o zi de Joi Mari, pe când era la slujba de seară, în Biserica Marii Lavre, a avut o vedere extatică, în cadrul căreia l-a văzut pe Macarie, care stătea lângă el, în veșmânt arhieresc, lucru care se va petrece peste 11 ani, când acesta va deveni mitropolit al Tesalonicului (502). Cf. Idem, p. 502, n. 31, Macarie, cel văzut în vedenie de Sfântul Grigorie, a fost mitropolitul Tesalonicului între 1343 și 1345 iar vedenia avută de Sfântul Grigorie a fost trăită de el în 1332.

Într-un vis a avut parte de o vedenie dumnezeiască, pentru că a văzut-o pe Maica lui Dumnezeu, cum a spus Sfinților care o urmau să fie ajutători permanenți ai Sfântului Grigorie (502).

După 2 ani petrecuți la schitul Sfântului Sava, în al 3-lea an de sihăstrie acolo, în anii 1333-1334, are o altă vedenie, tot în somn, în care primește harisma cuvântului și a scrisului (503). E îndemnat în vedenie să împartă învățătura sa și altora, indiferent dacă există sau nu cei care o caută cu vrednicie (503), adică cu dorința de a se mântui și nu de formă.

Și această vedenie i-a fost confesată tot lui Dorotei Vlatis (503). Ascultă de voia Domnului Sfântul Grigorie Palama și începe să vorbească tututor, „fără invidie, din Duhul tras de sus, aducând cuvinte ale lui Dumnezeu” (504).Toți din Athos, mai ales cei în vârstă, „socoteau că acela era un lucru dumnezeiesc și suprafiresc și erau uimiți peste măsură de comoara harului ascunsă în el” (504).

Și prima lucrare scrisă de Sfântul Grigorie, după primirea harismei Teologiei, a fost viața Sfântului Petru Athonitul (505), pe care părintele profesor Ică jr. a tradus-o în vol. al 2-lea al operelor Sfântului Grigorie Palama, după care a scris tratatul teologic despre viața Maicii lui Dumnezeu (505), în ediție românească fiind cuprins  tot în vol. al 2-lea din integrala gregoriană.