Noile fețe ale ziarelor românești
Îmi place vișiniul și iconul României libere, faptul că are videourile la mijloc și fondul alb-înnegurat pentru citit. Nu au însă arhiva la vedere…și la toate ziarele românești te căznești să cauți ceva…din trecut…
Noua față de la Gândul e bună pentru scrisul mare (după cum am mai spus deja), adică un punct forte pentru ochii obosiți…Imaginile mari: alt lucru bun. Fontul nu e bun nici la un ziar…nici la altul…și mă enervează nealinierea textului pe dreapta.
Sunt bune însă coloanele pentru scris. Articolul pe mai multe coloane, de preferință două sau trei…
Evenimentul zilei are cea mai inteligentă situare a vremii, a cursului euro și a RSS-urilor: prima linie neagră de sus.
Mă bucur că toate trei au ales albul înnegurat, semn că au înțeles că onlineul e de citit...nu de răsfoit.
***
De ce nu dați preț pe propria dv. arhivă?
La nivel oline arhiva platformei…e legimitarea primă și ultimă.
Mă interesează ceea ce ați scris…nu ceea ce credeți despre voi înșivă!
*
Niciunul dintre cele trei ziare nu au pluginul de navigare pe pagini…care ar duce spre arhivă, spre trecut.
Un ziar nu poate fi numai pentru prezent…
Ziarul trebuie să aibă memorie…
Acest lucru e năucitor pentru mine: cum de ziariștii nu vor să cultive memoria…când se ocupă de toate mărunțișurile cotidianității?
***
Una dintre calamitățile reale ale onlineului românesc a fost distrugerea arhivelor ziarelor care s-au închis sau a ziarelor care au renunțat la propriul lor trecut…dar sunt cotidiene naționale, ca spre exemplu Jurnalul Național, care și-a șters arhiva.