Ăsta e mesajul pe care l-am înțeles eu, în aceste zile, și nu se-ndreaptă către Marte, ci către profesori. Se face circ mare cu salariile profesorilor,  tocmai pentru că educația, școala și cultura nu mai interesează pe nimeni, pentru că nu sunt profitabile.

N-avem nevoie de profesori care nu „produc” nimic, ci doar de niște angajați docili, ne spun, cu multă degajare, cei care își dublează și triplează loruși salariile și pe care școala sau mai ales spuma de școală, pe mulți, i-a pus în posturi cheie.

S-au întors înapoi anii nefericiți în care intelectualitatea era tratată ca un rebut al societății, când societatea ar trebui să mulțumească, în primul rând, educatorilor și profesorilor ei, care i-a învățat carte și educat.

Domnul Pieleanu a reușit astăzi pe la prânz, prezent la Antena 3, să mă sidereze, remarcând (printre alte sesizări, tot la fel de obiective) că profesorii universitari au salarii prea mari (e clar că cineva salivează – poate a terminat doamna Udrea banii de la turism) în comparație cu restul profesorilor și că ei ar trebui „să-și asume o condiție materială umilă”, din start, dacă vor să facă academism.

De ce nu-și asumă această condiție președintele țării? De ce nu guvernanții? De ce nu parlamentarii? De ce nu se jertfesc dânșii pentru popor?

De ce nu faceți, domnilor, asemenea apeluri umanitare către propriile conștiințe? Sugerați, cu atâta generozitate ipocrită altora o moralitate impecabilă și dumneavoastră nu simțiți câtuși de puțin tentația de a gusta din virtute și din cununa nemuririi ei?

Deci mai lăsați-ne cu școala și cultura!

Uitați-vă ce bine a ajuns Elena Băsescu!

Tocmai de aceea nu avem respect de sine: ne credem prea proști ca să fim oameni.

Did you like this? Share it: