Viața Sfântului Ierarh Grigorie Palama (7)
Fiind recent ales mitropolit al Tesalonicului, Sfântul Grigorie Palama nu e lăsat să intre în cetatea sa mitropolitană de un grup de credincioși extremist, însă unul dintre preoții orașului, încrezându-se în Sfântul Grigorie primește vindecarea copilei sale, „care avea toate membrele trupului paralizate de o boală grea și zăcea de 3 ani în casă (fiind) țintuită la pat” (559).
Se întoarce în Athos (560), pentru că zeloții extremiști, cf. Idem, p. 560, n. 75, în septembrie 1347 i-au închis porțile orașului și astfel a fost nevoit să stea în Athos până în primăvara lui 1348. Aici se va întâlni cu cneazul sârb Ștefan Dușan (561) căruia nu îi dă curs cererii de a se coaliza cu el.
În toamna lui 1348 revine în Tesalonic Sfântul Grigorie (562) dar e din nou alungat de aceeași partidă extremistă (563). E nevoit să meargă „în Lemnos cu votul Bisericii comune” (563). Aici îi vindecă pe oameni de ciuma neagră, cf. Idem, p. 564, p. 76, care se abătuse asupra lor (564).
E chemat la Tesalonic după alungarea împotrivitorilor săi (564-565). L-au primit cântându-i, în mod inspirat, imnele cântării Paștilor, deși nu era perioada praznicului celui mare (566). La 3 zile după instalarea sa a inițiat o procesiune solemnă în cetate (566). Îi iartă pe cei care s-au împotrivit intrării sale în Tesalonic (567).
La prima Sfânta Liturghie pe care o săvârșește în Tesalonic, ca mitropolit, în catedrala Sfânta Sofia de aici (cf. Idem, p. 567, n. 80), se vindecă un copil demonizat prin primirea Sfintei Euharistii de la Sfântul Grigorie Palama (568).
Îi învață pe slujitorii bisericești despre slujirea preoțească (568) dar și pe toți deopotrivă (570).
Participă la Sinodul de la 1351 de la Constantinopol (571), care a ținut între 28 mai și 9 iunie 1351 (573). Definiția sa teologică a fost aprobată de sinod „drept coloană a Ortodoxiei” (573). În toamna lui 1351 se întoarce pe mare și furtuna iscată pe mare e biruită de rugăciunile sale (575).
Dar împăratul Ioan al V-lea Paleologul îi interzice, la întoarcerea în Tesalonic, intrarea în cetate (575), fapt pentru care e nevoit să se reîntoarcă în Athos (576). Împărăteasa Ana îl readuce însă pe Sfântul Grigorie în Tesalonic (576-577).
Aici o vindecă pe monahia Eleodora de nevederea ochiului stâng (577-579). În 1353 Sfântul Grigorie se îmbolnăvește dar Domnul îl ridică din boală (579).
Dar pe 10 martie 1354 e luat captiv de către otomani și e dus în Asia (580). În captivitate are o discuție teologică cu Ismael, nepotul emirului Orhan (581). Și, deși Sfântul Grigorie îi spune acestuia adevăruri foarte grele despre islam și acela era unul „dintre cei mai cruzi și nebuni împotriva creștinilor” (582), el nu se răzbună pe Sfântul Grigorie ci vorbește cu acesta în mod pașnic.
La Niceea, Sfântul Grigorie are un dialog teologic „cu chionii, care apostaziaseră de la creștinism” (582). După propria sa mărturie, în timpul captivității, „străjerii ne-au lăsat liberi” (583), fapt pentru care a putut cunoaște viața ortodoxă de aici.
Prin tălmaci, îi întreabă pe turci despre ritualul lor de înmormântare, la care Sfântul Grigorie asistase din public (584). Are un dialog teologic și aici, descris între p. 584-588 ale Vieții sale, cf. ed. rom. a Arhidiac. Prof. Dr. Ioan I. Ică jr., pe care o analizăm acum. Discuția cu chionii de care aminteam a avut loc în iulie 1354 (589-598), în urma căruia demnitarii turci îl respectă, pe când unul dintre chioni îl ia la palme pe Sfântul Grigorie (598).
Captivitatea sa a durat între primăvara lui 1354 și primăvara lui 1355 (599). În primăvara lui 1355 se întoarce la Constantinopol și editează, în două cărți (600), tratatele despre purcederea Sfântului Duh împotriva romano-catolicilor, cf. Idem, p. 600, n. 102.
Preotul Porfirie e vindecat de durerea la coasta stângă de către Sfântul Grigorie (601-602) și tot pe el îl vindecă și de sufocare (602-603). Vindecă și pe o copilă demonizată, căruia demonul îi producea defecarea în timpul somnului (603-604). Vindecă apoi un copil de 5 ani, care suferea, de 15 luni, de curgere a sângelui (604).
Predică dumnezeiește și vindecă de boli (605). Spune Sfântul autor al Vieții sale, că Sfântul Grigorie Palama „ajunsese la orice formă de virtute, atât a cuvântului, cât și a făptuirii” (606). Era blând și plin de o smerenie covârșitoare a sufletului (607). Nu primea cu ușurință cele spuse lui despre alții (607). Nu era lingușitor, avea multă răbdare, nu se lăsa doborât în încercări, nu ceda patimilor, era plin de liniște, seninătate, dulceață și grație a inimii (607).
Era admirat, pentru că îl vedeau „mereu concentrat, treaz și exersând străpungerea inimii” (607), prin continua umilire de sine. El era un „tezaur de smerenie” (608), însă pe vrăjmașii lui „îi aprindea, în fiecare zi, străină invidie, sfadă și luptă cu Dumnezeu” (609).
Binecuvântați Părinte! Când citești așa ceva și vezi cât de tracasați erau Sfinții înțelegi mai bine cât de mult se luptă dracii cu ei ca să nu aibă niciun pic de liniște. Te apucă groaza când vezi câte inventează demonii numai ca să nu îi lase să îi lumineze pe oameni ci să îi țină sub obroc. Probail că mulți, văzând pătimirile oamenilor duhovnicești, atât în cărți cât și în viața contemporană, tocmai de aceea fac pact cu lumea, ca să nu mai aibă atâtea necazuri și suferințe.
Mulțumim pentru toată nevoința pe care o puneți în slujba lui Dumnezeu și a noastră, păcătoșii! Domnul să vă ajute și să vă întărească!
Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă bucure întru toate, domnule Andrei! Da, demonii se luptă cu oamenii duhovnicești în chip și fel în mod continuu. Tocmai de aceea nu avem în nicio viață de Sfânt toate durerile, ispitele, amărăciunile lui, pentru că e greu să vorbești despre toate. Pe unele le uiți, sunt multe și nu ai timp să le discuți, despre multe ei nu vor să vorbească cuiva. Așa că ceea ce știm noi, în materie de ispite, necazuri, greutăți ale Sfinților e foarte infim pe lângă adevăratele lor probleme.
Vă mulțumesc pentru încredere și pentru rugăciune! Și sinceritatea dumneavoastră e demnă de apreciat. Toată binecuvântarea din partea mea. Multă sănătate și pace!