Probleme de perspectivă
Optica este un lucru foarte interesant, după cum ochiul este un organ foarte complex. Și nu spun ochiul uman, pentru că și ochii animalelor, ai păsărilor sau ai insectelor sunt de-a dreptul fascinanți, ca structură.
În funcție de distanță, de mediu, de calitatea vederii, obiectele din realitate sunt mai mici sau mai mari, mai aproape sau mai departe, mai drepte sau mai curbe, mai limpezi sau mai tremurate, etc. Însă, între vedere și aprecierile noastre definitive mai există un ecran optic, cel al… standardelor contemporane. Între frumusețe și diformitate e o delimitare pe care nu o rezolvă doar funcția vizuală a ochiului. Vedem cu ochii dar vedem și cu… mentalitatea. Și mentalitatea aceasta nu e întotdeauna o lentilă corectoare, ci, din păcate, de nenumărate ori, una deformatoare.
Altfel spus însă, vedem cu ochii, dar absolut niciodată nu vedem numai cu ochii, ci și cu sufletul. Gândim, iubim, apreciem cu sufletul, chiar dacă în manualele de biologie sau de anatomie scrie clar că vedem cu ochii, gândim cu mintea, gustăm cu limba și mirosim cu nasul. Niciuna din aceste operații nu exclude sufletul. Dar includerea sufletului nu presupune automat, după cum spuneam, o îmbogățire a perspectivei însoțită de o dimensiune spiritual-morală pozitivă. Depinde de suflet.
Depinde de ochii sufletului. Capacitatea noastră vizuală nu se reduce numai la lumea fizică. Distanțele pe care le avem de parcurs cu vederea nu sunt doar spațiale, deși, din păcate, mulți se opresc la acest nivel de vizualitate, plus ceva exerciții de optică psihologică…instinctivă, experimentală, puțin conștientizată.
Istoria, spre exemplu, ar putea să-i învețe distanțarea… de lume, de obiecte, de timp. Pentru că… istoria se repetă, iar concluzia ei este: deșertăciunea deșertăciunilor.
Chiar în contextul literaturii medievale, la noi s-a spus mereu că istoriografia românească, letopisețele au însemnat un pas semnificativ spre laicizarea mentalităților și un tip de scriitură care se distanța de literatura religioasă. Însă cronicile românești s-au desprins din cronografele bizantine și au tins apoi mereu, prin Cantemir, Constantin Cantacuzino sau Nicolae Costin, să se întoarcă înapoi, în oceanul istoriei universale din care se născuseră.
Istoria nu era privită fragmentar, chiar și atunci când era… scrisă fragmentar. Miron Costin precizează cel mai bine acest fragmentarism neopțional, delimitat abuziv de valurile vremii.
O privire corectă asupra timpurilor nu este posibilă fără o perspectivă de ansamblu a timpului. E ca și când ai vrea să traversezi, dar n-ai vrea să vezi decât strada. Sau ai fi în oraș și nu ai dori să vezi, la propriu, decât o singură persoană sau un obiect. Pare aberant, pentru că vezi tot ceea ce ochiul poate cuprinde cu privirea și nu-i poți scoate afară din ochiul tău pe cei care nu te interesează. Ei sunt acolo și te influențează.
La fel de aberant e să vrei să faci abstracție de ceea ce există și tu nu vezi sau de ceea ce a existat vreodată, dar tu nu ai fost de față. Lumea e o realitate care te implică și te obligă. Nu doar o realitate fizică, ci o realitate extrem de complexă, în toate dimensiunile ei.
Văzută de aproape, lumea nu e decât miere și plăcere, așa după cum o mobilă sau o mașină nouă sunt strălucitoare. Nu te gândești cum vor arăta la gunoi sau la fier vechi? N-ai mai văzut lucruri aruncate la gunoi sau mașini date la fier vechi? Și m-am uitat în mormânt și am văzut oase goale și am zis: Oare ale cui sunt? Ale bogatului sau ale săracului? Ale dreptului sau ale păcătosului? Și dacă ai văzut toate acestea, cu ce ochi le-ai văzut, încât să mai crezi că ești etern, că lumea e doar ce se vede?
Dacă ai văzut pământul că se învârte, istoria că se repetă, lumea că se umple de ambiții și de răutate degeaba, nu te-ai dat la o parte din calea valului care te duce unde vrea el, fără să mai gândești? Dacă vezi mașina pe stradă și te ferești, ca să nu te lovească, nu vezi forța de țunami a timpului și a istoriei care mătură vanitățile umane și tot vrei, încă mai vrei, să-ți faci o gaură de furnică în această lume în care să te simți ca un rege în palat pentru câteva clipe?
Nu sunt acestea… timpul, istoria, moartea… lucruri care se văd cu ochiul liber? Sau poate doar cu… ochiul liber.