Îți dai seama de importanța lor, la modul propriu, când îți inventariezi trecutul. Când începi să îți scanezi fotografiile, caietele de la școală, scrisorile, diverse acte și documente, manuscrise personale, înțelegi că tu ești, pentu alții, numai conform cu aceste date inventariate, stocate digital.

Și de aici se dezvoltă interesul viu pentru trecut și pentru prezent în același timp. Pentru că, dacă recuperarea trecutului, mai recent sau mai îndepărtat, cu precădere, înseamnă o cunoaștere a surselor pregătite de către alții, prezentul nostru, păstrat cu grijă, e munca noastră de conștiință pentru viitor.

Însă recuperările istorice (date, obiecte, imagini, filme etc.) trebuie să fie mai mult decât un hobby egoist, în care strângem obiecte numai pentru noi.

Recuperările istorice trebuie să aibă conștiința folosului larg, a binelui comun, fapt pentru care trebuie să se constituie într-o muncă de cercetare onestă și profundă, în care să prezentăm și altora rodul elaborărilor noastre vizavi de o anume problemă.

Am trăit momente de fascinație și de candoare ori de câte ori mi-am privit sutele de foi manuscriptice, cu creațiile, însemnările, desenele, căutările mele febrile. Acele foi sunt niște fotografii ale sufletului meu, tot la fel de precise ca și fotografiile ca atare.

Față în fața cu manuscrisele redescoperi oamenii care le-au scris, le cunoști bucuriile și tristețile, dorul de comuniune, dorul de împlinire…și cine/ ce s-a interpus în fața bucuriei lor în mod samavolnic.

Și fără aceste date suntem, în mod dureros, rupți de trecut și nu avem rădăcini adânci în prezent. Viitorul e privit cu calmitate și încredere, dacă suntem deschiși cunoașterii trecutului nostru, dar și prezentului, oricât de nefavorabile ne-ar fi amândouă.

Did you like this? Share it: