Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 6 aprilie 2010

Pentru cei care vor dedesubturi

Suntem generația nudității. Adică ne plac oamenii goi.

Însă cu cât femeile sunt mai goale și la fel și bărbații, cu cât consumăm și mai mult pornografie, cărți și reviste pleziriste, cu atât știm mai puține lucruri despre ce gândesc, simt, fac oamenii aceștia, care se dezgolesc…în afara scenei sau a fotografiilor.

Cine sunt dezgoliții…și cum ne dezbrăcăm noi (lucru esențial) de rușine?

Cei care simt nevoia să se masturbeze sau să se culce cu cineva, cred că problema lor de fond stă…în plăcere.

Nu!

Problema lor stă în dorința samavolnică de a poseda, indiferent dacă ceilalți îi vor sau nu.

Masturbarea stă, în primul rând, într-o exacerbare a mâniei și într-o viață lejeră, cu mâncare și lene din belșug.

Nevoia de sex e orgoliul nestăpânit de a te simți bine. De a dori să fii satisfăcut simțual imediat și deplin.

De aceea, dacă te umilești, dacă îți înfrângi dorința de a poseda pe altul, de a-ți arăta forța partenerului/partenerei de viață…îți scade și dorința de a face sex, care e contiguă cu mânia sau cu reliefarea ta, în forță, în fața partenerului tău de viață.

Sexul în forță = lipsă a dialogului.

Soțul și soția dialoghează în pat și prin cuvinte și prin gesturi amoroase.

A transforma plăcerea într-un scop în sine, a o egoiza, înseamnă a trăi în afara dialogului, care personalizează relația dintre soț și soție de la nivelul sufletului și până la cel al trupului.

Oamenii care se acoperă cu bun simț și cu pudoare…nu vor să se descopere în văzul tuturor.

De aceea intimitatea ta se întâlnește, în timpul spovedirii păcatelor, cu intimitatea preotului duhovnic și, în primul rând, cu cea a Domnului, Cel care ne umple de harul Său în locul greșelilor noastre celor multe. Și tocmai de aceea Spovedania, care e o vindecare a intimității  noastre profunde, acoperă sufletul cu delicatețe, îi păstrează taina lui, pentru ca cele rușinoase…să se piardă sub mantia cuviinței.

Necuviința păcatelor noastre…se afundă în marea iertării lui Dumnezeu, care e plină de cuviință.

Și noi, cei rușinați pentru păcatele noastre…ieșim din spălătorul Spovedaniei și curați și cu sentimentul că această curățire, prea cuviincioasă, trebuie păstrată cu grijă, oricâte slăbiciuni am avea sau oricâte păcate am face după. Contează să ții minte cum ai ieșit din apa Spovedaniei…și, mai ales, cum ai intrat acolo.

Pentru că lipsa de rușine din societatea postmodernă e consecința nespovedirii păcatelor, a necurățirii de urâciunile personale.

Și ne plac dedesubturile…pentru că nu știm ce pagubă ne aduc.

Și nu ne e scârbă de ele…pentru că suntem până la gât…în murdării desfundate, care miros foarte urât…

Suntem generația care ne arătăm chiloții murdari și avorturile și satanismul la vedere.

Suntem generația care nu ne mai rușinăm de noi înșine.

Și tocmai rușinea e cea care ne poate salva.

Despre cum împarți cu alții un articol

La noi pe blog e foarte simplu: apăsați pe butonul de sharing de aici:

Fiecare articol al nostru în parte are un astfel de buton…și acolo găsiți diverse moduri de comunicare, unde ne puteți publicita imediat un articol, dacă aveți cont la acel sistem de comunicare și sunteți deja logați la el.

Adică puteți trimite orice articol al nostru pe Twitter, Facebook, Yahoo Messenger, Digg, My Space, Netvibes…și pe alte zeci de medii de comunicare, ale căror butoane de sharing le găsiți acolo.

Apăsați pe butonul respectiv…și publicați lincul nostru pe orice sistem doriți.

De ce avem ispite puternice de sărbători?

Pentru că demonii sunt invidioși pe bucuria și fericirea noastră interioară, pe care ni le aduc, în ființa noastră și în casele noastre, preasfintele sărbători ale Bisericii.

Și tocmai de aceea și ei încearcă, din răsputeri, se străduiesc din greu, ca să ne aducă griji, necazuri, pe unul care să ne enerveze, pentru că sporul nostru interior îi enervează, în primul rând, pe ei.

Și demonii se bucură să ne vadă enervați, pentru că prin asta noi ne îndurerăm foarte mult pentru nefericirea noastră și nu mai lăsăm bucuria și pacea lui Dumnezeu să ne indunde.

Ce înseamnă: să mănânci Paștiul?

O bătrână m-a întrebat, cândva, dacă poate să bage Paștiul în casă?

– Dar mata ce face cu pâinea sfințită (Paștiul), amestecată cu vin, pe care o iei de la Biserică?

– O iau de la Biserică și o pun în marchiză și mănânc dimineața, din ea, pe nemâncate.

-Și de ce nu bagi Paștiul în casă?!…

-Pentru că nu pot să îl bag în casa unde dormim…vrând să îmi spună, cu alte cuvinte, să se consideră nevrednică să îl ducă în casa ei.

Însă Paștiul se duce în casă, se pune sub icoane, pentru că e pâinea sfințită de Paști, amestecată cu vin și se mănâncă dimineața, pe burta goală, dacă nu te împărtășești în acea zi.

Ce spune Liturghierul preotului despre Paștiul acesta, ca mâncare binecuvântată?

Cf. ediției BOR 2000, p. 376, Paștiul e pâinea binecuvântată și pregătită special în acest sens (tăiată în cuburi minuscule), sfințită de Paști, în timpul axionului, printr-o rugăciune și apoi prin stropirea ei cu Sfânta Agheasmă  (nu se spune dacă din cea mică sau din cea mare).

Rugăciunea de binecuvântare a pâinii (e rostită doar de episcop sau preot), care se numește în popor Paști, e următoarea:

„Dumnezeule, Cel atotputernic și Doamne, Atotțiitorule, Care ai poruncit robului Tău Moise, la ieșirea lui Israel din Egipt și la eliberarea poporului Tău din robia cea amară a lui Faraon, să junghie mielul, care închipuia, mai dinainte, Mielul cel ce de bunăvoie pentru noi a fost junghiat pe Cruce, luând asupra Sa păcatele a toată lumea, pe iubitul Tău Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, pe Tine și acum cu smerenie Te rugăm, caută spre pâinea aceasta și o binecuvintează și o sfințește pe ea.

Căci și noi, robii Tăi, pe aceasta am pus-o acum înaintea slavei Tale în această preastrălucită, preamărită și mântuitoare zi a Paștilor, spre cinstea și slava și spre aducerea aminte de slăvita înviere a Aceluiași Fiu al Tău, a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care, din veșnica robie a vrăjmașului și din legăturile nedezlegate ale Iadului, am aflat dezlegare, liberare și ieșire.

Deci, și pe noi, care am adus-o și o sărutăm și din ea vom gusta, fă-ne a fi părtași binecuvântării Tale celei cerești și alungă de la noi, cu puterea Ta, toată boala și neputința, dându-ne la toți sănătate.

Că Tu ești izvorul binecuvântării și dătătorul vindecărilor și Ție, Părintelui celui fără de început, slavă înălțăm, împreună și Unuia-Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”, cf. ***Liturghier, Ed. IBMBOR, București, 2000, p. 376-377.

Însă Paștiul acesta, adică pâinea sfințită, amestecată sau nu cu vin și astfel mâncată de către noi nu trebuie confundată cu Sfânta Împărtășanie, care e sfințenia prin excelență a Bisericii lui Hristos.

Paștiul e o binecuvântare dumnezeiască și o ridicare din boală și neputință pentru cei care îl primesc cu credință, după ce s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului dar nu îl locul împărtășirii cu Trupul și Sângele lui Hristos.

Asta pentru că se maximalizează, într-un mod nepermis, această anaforă specială, care e Paștiul, în detrimentul Sfintei Euharistii.

Ea e un corelativ, după cum spune rugăciunea, al mielului vechitestamentar, din care mâncau toți, miel care Îl închipuia pe Domnul, Care S-a răstignit pentru noi, pentru ca toți creștinii (dacă unii nu se pot împărtăși de Paști) să mănânce Paștile, adică această anaforă sfințită, adică pâine adusă înaintea Domnului și sfințită în cadrul Sfintei Liturghii, după ce s-au sfințit Cinstitele Daruri, care au devenit Trupul și Sângele Domnului.

Dacă mâncăm Paștiul, cum să îl lăsăm afară?, i-am spus eu bătrânei, care și-a dat imediat seama că nu percepuse, prea bine, respectul și atenția pe care trebuie să i le acordăm.

Cum a fost de Paștiul lui 2010?

Nespus de bine. Am trăit clipe de multă bucurie și curăție în întreaga mea ființă (răspunsul meu) sau, la antipod: multă plictiseală (răspunsul altora) sau ca într-o zi liberă (alt răspuns, al altor cetățeni…).

Depinde cine ești și pe cine întrebi.

Ceea ce s-a văzut în mod pregnant, mai peste tot: o tot mai mare comercializare a sărbătorii.

Acolo unde creștinii ortodocși s-au pregătit cu toată inima și cu toată casa a fost multă bucurie. Tristețea însă a domnit sau...lipsa de sens…acolo unde învierea Domnului a fost pusă sub semnul întrebării sau ridiculizată.

Însă numai Domnul ne știe tuturor inima…Și comoara noastră este bucuria noastră.

Bisericile, multe dintre ele, au fost neîncăpătoare în România iar dincolo de sărăcie și de diverse dureri…a țâșnit bucuria dumnezeiască.

Soarele de Paști…și lacrimile de ploaie ale Săptămânii Luminate.

Pentru că bucuria se naște din lacrimi sau e însoțită de lacrimi…

Mormintele care nu ne plac

E vorba, desigur, despre oamenii care nu ne plac nici măcar după moarte. Și cum mormântul tace…și tu ești viu…ți se pare că a te război cu mormintele…ca și cu oamenii e o chestiune…de demnitate…când ea e una subumană.

Nu pot să accept…pe cei care nu știu să accepte diversitatea, fie ea chiar incomodă.

Pentru că nu pot să-i suport, decât cu inimă îndurerată, pe cei care sunt mârșavi la inimă…

Nu suntem toți la fel iar, după moarte, a devasta mormântul cuiva (dictator, eretic, extremist, dușman al nostru etc.) nu înseamnă a arăta că ai inimă ci, dimpotrivă: că nu înțelegi că și tu vei avea un mormânt, care poate fi devastat oricând, de vreun sonat…și, dacă mai ești și ortodox, nu înțelegi că Dumnezeu l-a acceptat pe cel pe care tu nu îl suporți…chiar dacă acela s-a războit cu El pas cu pas…

Nu învățăm nimic, așadar, din tăcerea mormântului și din răbdarea lui Dumnezeu, când nu acceptăm existența unui om…nici măcar după moartea lui.

Cătălin Striblea ne aduce în față problema raportării la mormântul unui extremist, în cazul lui, a tatălui lui Zelea Codreanu. Articolul  (vă rog să îl citiți!) și fila video (integrată mai jos) pe care le-a creat la mormântul acestuia sunt foarte interesante…și el ne pune în fața faptului de a ne întreba despre etichetele mai mult sau mai puțin oficiale, care devin locuri comune ale istoriei.

Însă reala problemă e aceasta: nu mormintele sunt de vină sau trupurile care zac în ele, ci noi, cei care nu știm să iertăm și să ne asumăm istoria în mod realist.

Nu poți schimba istoria fărâmând mormântul celui care, la rândul lui, a făcut nespus de multe rele! Chiar dacă îl fărâmi…tu, cel care faci asta, suferi, tu te înnegrești…și nu celălalt, cel vizat de tine!

Istoria se îndreaptă prin neasimilarea răului ei și prin rugăciunea și durerea pentru ororile trecutului.

Între sus și jos

Sursa imaginii

Zilele acestea am trăit mai acut suspendarea între cer și pământ. Pe de-o parte, există realitatea de toate zilele,  realitatea palpabilă, care ne înconjoară, care ne lovește sau ne bucură. Cea pe care o vedem cu ochii și din cauza căreia ne vine, câteodată, să ne mutăm pe altă planetă.

Pe de altă parte, există o altă realitate, pe care o vezi numai cu ochii interiori, în care trăiești alternativ dar și concomitent cu cea cotidiană și vizibilă. Când se estompează una, e mai concretă cealaltă.

Viața între cele două vieți nu te face neapărat o ființă dihotomică, care nu mai înțelege nimic din această existență duală, în conformitate cu natura umană, materială și spirituală în același timp. Dimpotrivă, te echilibrează, atunci când avertismentele unei logici rudimentare te-ar fi putut face să crezi în dezechilibru.

Contingentul decepționant te trimite spre alte așteptări, care te dezlimitează de un orizont pe care trebuie să-l părăsești ca pe o haină sau o locuință veche.  În timp ce realitatea dură te învață că nu ești vultur…că nu ai unde să zbori, dacă ai vrea să te dematerializezi acum, dar că urmează alte evenimente, care te obișnuiesc cu ideea despărțirii de tine. Mereu te desparți de o nouă copilărie, de o altă vârstă a copilăriei tale.

Oamenii care cred că au ajuns la o maturitate definitivă nu se iau în serios. Ei cred că vârsta se atinge. Dar vârsta nu se atinge, ea se cucerește. O cucerești când vrei și mai ales când nu vrei, dar te lași dus dincolo de limitele în care ai acceptat până atunci să gândești și să fii.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno