O bătrână m-a întrebat, cândva, dacă poate să bage Paștiul în casă?

– Dar mata ce face cu pâinea sfințită (Paștiul), amestecată cu vin, pe care o iei de la Biserică?

– O iau de la Biserică și o pun în marchiză și mănânc dimineața, din ea, pe nemâncate.

-Și de ce nu bagi Paștiul în casă?!…

-Pentru că nu pot să îl bag în casa unde dormim…vrând să îmi spună, cu alte cuvinte, să se consideră nevrednică să îl ducă în casa ei.

Însă Paștiul se duce în casă, se pune sub icoane, pentru că e pâinea sfințită de Paști, amestecată cu vin și se mănâncă dimineața, pe burta goală, dacă nu te împărtășești în acea zi.

Ce spune Liturghierul preotului despre Paștiul acesta, ca mâncare binecuvântată?

Cf. ediției BOR 2000, p. 376, Paștiul e pâinea binecuvântată și pregătită special în acest sens (tăiată în cuburi minuscule), sfințită de Paști, în timpul axionului, printr-o rugăciune și apoi prin stropirea ei cu Sfânta Agheasmă  (nu se spune dacă din cea mică sau din cea mare).

Rugăciunea de binecuvântare a pâinii (e rostită doar de episcop sau preot), care se numește în popor Paști, e următoarea:

„Dumnezeule, Cel atotputernic și Doamne, Atotțiitorule, Care ai poruncit robului Tău Moise, la ieșirea lui Israel din Egipt și la eliberarea poporului Tău din robia cea amară a lui Faraon, să junghie mielul, care închipuia, mai dinainte, Mielul cel ce de bunăvoie pentru noi a fost junghiat pe Cruce, luând asupra Sa păcatele a toată lumea, pe iubitul Tău Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, pe Tine și acum cu smerenie Te rugăm, caută spre pâinea aceasta și o binecuvintează și o sfințește pe ea.

Căci și noi, robii Tăi, pe aceasta am pus-o acum înaintea slavei Tale în această preastrălucită, preamărită și mântuitoare zi a Paștilor, spre cinstea și slava și spre aducerea aminte de slăvita înviere a Aceluiași Fiu al Tău, a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care, din veșnica robie a vrăjmașului și din legăturile nedezlegate ale Iadului, am aflat dezlegare, liberare și ieșire.

Deci, și pe noi, care am adus-o și o sărutăm și din ea vom gusta, fă-ne a fi părtași binecuvântării Tale celei cerești și alungă de la noi, cu puterea Ta, toată boala și neputința, dându-ne la toți sănătate.

Că Tu ești izvorul binecuvântării și dătătorul vindecărilor și Ție, Părintelui celui fără de început, slavă înălțăm, împreună și Unuia-Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”, cf. ***Liturghier, Ed. IBMBOR, București, 2000, p. 376-377.

Însă Paștiul acesta, adică pâinea sfințită, amestecată sau nu cu vin și astfel mâncată de către noi nu trebuie confundată cu Sfânta Împărtășanie, care e sfințenia prin excelență a Bisericii lui Hristos.

Paștiul e o binecuvântare dumnezeiască și o ridicare din boală și neputință pentru cei care îl primesc cu credință, după ce s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului dar nu îl locul împărtășirii cu Trupul și Sângele lui Hristos.

Asta pentru că se maximalizează, într-un mod nepermis, această anaforă specială, care e Paștiul, în detrimentul Sfintei Euharistii.

Ea e un corelativ, după cum spune rugăciunea, al mielului vechitestamentar, din care mâncau toți, miel care Îl închipuia pe Domnul, Care S-a răstignit pentru noi, pentru ca toți creștinii (dacă unii nu se pot împărtăși de Paști) să mănânce Paștile, adică această anaforă sfințită, adică pâine adusă înaintea Domnului și sfințită în cadrul Sfintei Liturghii, după ce s-au sfințit Cinstitele Daruri, care au devenit Trupul și Sângele Domnului.

Dacă mâncăm Paștiul, cum să îl lăsăm afară?, i-am spus eu bătrânei, care și-a dat imediat seama că nu percepuse, prea bine, respectul și atenția pe care trebuie să i le acordăm.

Did you like this? Share it: