Sursa imaginii

Zilele acestea am trăit mai acut suspendarea între cer și pământ. Pe de-o parte, există realitatea de toate zilele,  realitatea palpabilă, care ne înconjoară, care ne lovește sau ne bucură. Cea pe care o vedem cu ochii și din cauza căreia ne vine, câteodată, să ne mutăm pe altă planetă.

Pe de altă parte, există o altă realitate, pe care o vezi numai cu ochii interiori, în care trăiești alternativ dar și concomitent cu cea cotidiană și vizibilă. Când se estompează una, e mai concretă cealaltă.

Viața între cele două vieți nu te face neapărat o ființă dihotomică, care nu mai înțelege nimic din această existență duală, în conformitate cu natura umană, materială și spirituală în același timp. Dimpotrivă, te echilibrează, atunci când avertismentele unei logici rudimentare te-ar fi putut face să crezi în dezechilibru.

Contingentul decepționant te trimite spre alte așteptări, care te dezlimitează de un orizont pe care trebuie să-l părăsești ca pe o haină sau o locuință veche.  În timp ce realitatea dură te învață că nu ești vultur…că nu ai unde să zbori, dacă ai vrea să te dematerializezi acum, dar că urmează alte evenimente, care te obișnuiesc cu ideea despărțirii de tine. Mereu te desparți de o nouă copilărie, de o altă vârstă a copilăriei tale.

Oamenii care cred că au ajuns la o maturitate definitivă nu se iau în serios. Ei cred că vârsta se atinge. Dar vârsta nu se atinge, ea se cucerește. O cucerești când vrei și mai ales când nu vrei, dar te lași dus dincolo de limitele în care ai acceptat până atunci să gândești și să fii.

Did you like this? Share it: