Pentru cei care vor dedesubturi

Suntem generația nudității. Adică ne plac oamenii goi.

Însă cu cât femeile sunt mai goale și la fel și bărbații, cu cât consumăm și mai mult pornografie, cărți și reviste pleziriste, cu atât știm mai puține lucruri despre ce gândesc, simt, fac oamenii aceștia, care se dezgolesc…în afara scenei sau a fotografiilor.

Cine sunt dezgoliții…și cum ne dezbrăcăm noi (lucru esențial) de rușine?

Cei care simt nevoia să se masturbeze sau să se culce cu cineva, cred că problema lor de fond stă…în plăcere.

Nu!

Problema lor stă în dorința samavolnică de a poseda, indiferent dacă ceilalți îi vor sau nu.

Masturbarea stă, în primul rând, într-o exacerbare a mâniei și într-o viață lejeră, cu mâncare și lene din belșug.

Nevoia de sex e orgoliul nestăpânit de a te simți bine. De a dori să fii satisfăcut simțual imediat și deplin.

De aceea, dacă te umilești, dacă îți înfrângi dorința de a poseda pe altul, de a-ți arăta forța partenerului/partenerei de viață…îți scade și dorința de a face sex, care e contiguă cu mânia sau cu reliefarea ta, în forță, în fața partenerului tău de viață.

Sexul în forță = lipsă a dialogului.

Soțul și soția dialoghează în pat și prin cuvinte și prin gesturi amoroase.

A transforma plăcerea într-un scop în sine, a o egoiza, înseamnă a trăi în afara dialogului, care personalizează relația dintre soț și soție de la nivelul sufletului și până la cel al trupului.

Oamenii care se acoperă cu bun simț și cu pudoare…nu vor să se descopere în văzul tuturor.

De aceea intimitatea ta se întâlnește, în timpul spovedirii păcatelor, cu intimitatea Preotului Duhovnic și, în primul rând, cu cea a Domnului, Cel care ne umple de harul Său în locul greșelilor noastre celor multe. Și tocmai de aceea Spovedania, care e o vindecare a intimității  noastre profunde, acoperă sufletul cu delicatețe, îi păstrează taina lui, pentru ca cele rușinoase…să se piardă sub mantia cuviinței.

Necuviința păcatelor noastre…se afundă în marea iertării lui Dumnezeu, care e plină de cuviință.

Și noi, cei rușinați pentru păcatele noastre…ieșim din spălătorul Spovedaniei și curați, dar și cu sentimentul că această curățire prea cuviincioasă trebuie păstrată cu grijă, oricâte slăbiciuni am avea sau oricâte păcate am face după. Contează să ții minte cum ai ieșit din apa Spovedaniei…și, mai ales, cum ai intrat acolo.

Pentru că lipsa de rușine din societatea postmodernă e consecința nespovedirii păcatelor, a necurățirii de urâciunile personale.

Și ne plac dedesubturile…pentru că nu știm ce pagubă ne aduc.

Și nu ne e scârbă de ele…pentru că suntem până la gât…în murdării desfundate, care miros foarte urât…

Suntem generația care ne arătăm chiloții murdari și avorturile și satanismul la vedere.

Suntem generația care nu ne mai rușinăm de noi înșine.

Și tocmai rușinea e cea care ne poate salva.