Frica de a nu părea prost…
naște texte prefabricate.
E un complex al unor oameni cu ceva carte, dar nu cu atât de multă încât să fie și gânditori și creatori în domeniul culturii de prim ordin. Și, pentru a nu cădea în ochii altora mai proști decât ei, însăilează discursuri și narațiuni „logice”…ei neavând atâta logică și nici atâta disponibilitate pentru dialog pe cât vor să arate.
Însă acest tip de logică narativă…e defectuos, pentru că nu e o logică interioară, firească, normală, a minții unui om care gândește asupra unui lucru…ci e o adunătură de fraze…făcute logice din afara lor și nu din lăuntrul lor.
Însă ce a vrut să ne spună vorbitorul/ scriitorul?
Dacă analizăm frazele pompoase, fără articulații interne, ne dăm seama că ideile sunt puține și că el a vrut să ne ia ochii.
Dacă dorea să fie înțeles…nu-i așa că făcea un discurs sau o carte clare, logice, dacă vrea să pară logic?
Însă, dacă nu știe să se exprime concis sau nu vrea…e ori prost ori diletant. Iar diletantul e de două ori prost. Pentru că a te da de o altă persoană, a te maximaliza, e mai urât…decât a face ceva pe măsura ta.
Însă scriitorul diletant vrea să ia ochii unor oameni mai proști decât el.
Cu asta și rămâne…în cele din urmă…