I-am luat interviul de față lui Grigore Vieru imediat după ce i s-a înmânat premiul al II-lea pentru poezie (Marin Sorescu a luat premiul I atunci) la Festivalul Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”, în rândul întâi de scaune al Filarmonicii de la Ploiești.

Deși a fost totul pe fugă…a consimțit să îmi răspundă la 3 întrebări. Singurul interviu dat în acea zi, în locația unde a primit premiul…

*

Dorin Streinu: Cum vă simțiți domnule Grigore Vieru, după ce, în această zi de naștere a lui Nichita Stănescu, ați primit premiul Nichita Stănescu?

Grigore Vieru: Mă simt fericit! (și îmi zâmbește larg, cu multă candoare).  Fericit că am luat un premiu care poartă numele unuia dintre cei mai mari poeți români: Nichita Stănescu. Acest premiu poartă numele lui, poartă numele poetului și prietenul meu Nichita Stănescu și din această cauză sunt fericit. Și să știți că primul elogiu, aici, în sală și prima încuviințare scrisă a fost făcută de Nichita Stănescu.

Dorin Streinu: Ce înseamnă domnule Grigore Vieru pentru dumneavoastră poezia română? Și dacă ați putea să-mi dați o mică definiție a ei, acum, pe loc…

Grigore Vieru: Poezia română este…ca să mă folosesc de niște cuvinte, ca să citez minunatele cuvinte ale lui Nichita Stănescu: „poezia română este steaua care mă păstrează”.

Dorin Streinu: Ce sfat ați da tinerilor poeți, în plină afirmare sau pe cale să se afirme în această zi fericită pentru dumneavoastră dar și pentru mine?

Grigore Vieru: Acela că un tânăr poet trebuie să fie ca Nichita, și ca Eminescu, și ca Blaga, și ca Arghezi, adică să sufere. Să sufere…pentru că azi cred că nu avem mai puțină suferință. Românul nostru de azi nu are mai puțină suferință ca altădată. Atât le-aș cere noilor poeți. Atât…pentru că sunt talentați, dăruiți cu har de la Dumnezeu…și nu le-ar strica mai multă suferință

Dorin Streinu: Vă mulțumesc mult!

Grigore Vieru: Și eu vă mulțumesc!

*

Am vorbit vreo 5-6 minute, era foarte bucuros (abia coborâse de pe scenă, unde primise premiul și spusese câteva cuvinte, alături de Marin Sorescu și Adam Puslojici și alții)…și îl aștepta mașina să plece. Și, cu toate acestea, la rugămintea unei cunoscute a sa…a spus să fie așteptat și a vorbit cu mine puțin.

Calm, liniștit, profund, cu vorbe cumpănite, bucuros…

Did you like this? Share it: