O cupă cu îmbătare (vol. 2) [3]
*
se cosea liniștea de pe câmp…
strugurii storceau zâmbetul zorilor
frumusețea nu e decât o golire de vis
frumusețea e ca o lună
într-o noapte diurnă
*
fericit cel ce plânge
cel ce pune lacrimilor sânge
cel ce mănâncă poezie cu toc
cel ce se naște ca să atârne
de inima vieții
când plopii își varsă ugerele
în valea seacă
*
eu merg în mersul tău
pe când ninsoarea ne luminează fețele
niciodată n-am iubit
pantomima oglinzii
pe un cer cu stele reci
mergeau doi berbeci
și două cântărețe singure
*
un înger clavecin
sunând din aripi
se cobora pe frunza
unui gând disperat
susurându-i
o nouă identitate a vieții
înmânându-i un buletin
pe care scria
că ochii tăi ziua sunt tril
și ierni nasc în april
*
focalizam idealul
pe când un om vedea furnalul
și poate că și o iarbă verde
cu timpane mari
ne urmărea atentă
mersul lejer din eprubetă
fețele îndoliate de somn
gândul făcut covrig
de frig
sub un soare mare
aton
*
ești ca flacăra
de toamnă târzie
aceea care aprinde totul
vino de mână cu viața
și amintește-mi că s-a făcut dimineață
*
de ce-ai străpuns, tristețe
arama mea de platină?
de ce din viața mea
ți-ai făcut datină?
inima paște la groapă
și noi atârnăm lacrimi la ferestre
*
Dumnezeu e liniște îmbrățișând
toate neliniștile
întunericul a postit
și a răsărit soarele
pasărea care își sărută zborul
nu iubește lumina
și iarba cosită
e afânată pe rug
*
știi să clipești
și să ascunzi liniștea
înțelepciunea
cu care mă privești
eu știu să mă înnoptez
dar tu nu te mai îndoiești
*
aș vrea să vă înmormântez în mine
iubiții mei
să nu mai suferiți niciodată
de moarte
să vă fac inima mea raclă
lacrimă înrămată
să nu mai suferiți niciodată
de este sete sau foame
de este întuneric
eu stau sub stele
ca sub umbrelă
și din materia viselor mele
îndoliată de dor alb
aș face un mormânt nesfârșit
să încapă izvorul stelelor
cu tot universul lor
aș face o lumină lungă
să ajungă
sau o lacrimă
de care să atârne vidul
*
pe treptele inimii
cobori în cripta abisului
îmbălsămate cripte
prinse în norul de vapori
mie-dor
mi-e dor
de dorul lui Dumnezeu de mine
care se-aude cu suspine
sferice inimi
asferice-n chinuri
despletesc ochii îngăimați
în zorii timpului