Caietul al 13-lea

Dorin Streinu, Despre mine însumi

(pagini de jurnal)

*

11 octombrie 1998. M-am întâlnit cu pictorița în gară. M-a salutat…însă nu am vrut să îi dau adresa. Mi-a plăcut tapetul pe care picta. Mi-a fost greu cu bagajul, pentru că mamaia mi-a preparat o curcă pentru frigider. Am luat telefonul Marietei. Sunt transpirat și încă în tren.

*

12 octombrie 1998. M-am trezit la ora două în această dimineața și asta din cauza stomacului. Toate mi se par pe dos. O zi cu soare…și e luni. Trebuie să caut ceva ca să citesc…conform cu starea pe care o am. Am nevoie de lucruri care să mă inspire.

Lista cu „cei mai buni”. Rumoare multă și chipuri noi. Am visat-o pe M. …și părinții ei și-au cerut iertare față de mine.

De această dată am fost dat afară de la curs, pentru că nu aveam carte de muzică. Trebuie să îmi cumpăr…adică să i-o cumpăr părintelui profesor Moldoveanu.

Mă duc la Dora (Gianina n.n.). Trebuie să găsesc lucruri noi de făcut.

*

13 octombrie 1998. Peste tot Îl caut numai pe Dumnezeu. Pe El Îl caut și fără să-mi dau seama.

Trebuie să-mi vând cărți din bibliotecă la bișnițarii de cărți de la Universitate, pentru ca să îmi cumpăr culori. Dar și rame.

Slăbesc și la propriu și la figurat. Sunt extenuat…

Doamne, nu pot să scriu mai nimic! Parcă aș fi mort…Unde m-a adus oboseala?!!!…

Astăzi am să citesc un jurnal genial.

M-a enervat modul miorlăit în care se cântă la strană la Sfânta Ecaterina. Îmi pare rău că și aici prostia e venerată și că mitocănia e șefă. O, Doamne, ce vremuri dubioase!

*

Ora 20. Gianina mi-a dat 50.000 de lei. Odilon a avut aceeași atracție către negru ca și mine. Jurnalul lui a fost acela pe care l-am citit astăzi.  Am mâncat trei mici în grabă, poate și cu poftă…și acum îmi vine să-i vomit.

Doamna de Latină mi-a ridicat moralul fără să o știe. Numai prin felul ei delicat de a vorbi și de a ne privi…O simt ca o a doua doamnă Cosac. Am simțit acest lucru de când a intrat, înainte de a spune vreun cuvânt.

Mâine nu se fac cursuri. Am să citesc toată ziua, pentru că aici nu prea am avut timp pentru citit serios.

Incertitudinile mă bulversează. Mă simt al nimănui…deși nu e așa! Sunt foarte iubit de cei care mă cunosc…

Îmi pare rău că nu mai pot să scriu, punctual, zi de zi, ceea ce gândesc peste zi, despre lucrurile de care mă ocup, ce aș vrea, ce îmi place, ce nu suport…După cum vezi acum scriu numai despre ceea ce trăiesc.

Scriu pe scurt. Nu mai pot fi liniștit și asta mă exasperează. Pictez, scriu, gândesc, stau la cursuri…toate în mare grabă.

Esențialistul însă nu trebuie să tragă două tușe la fel și nici să gândească trei ani o frază.

Dacă știi să gândești, ajungi repede la esențial, la lucrul care trebuie exprimat. Mai scurt sau prolix.

Dacă trăiești cu adevărat ceva anume atunci știi să explici ceea ce trăiești cu toată ființa ta.

L-am citit și pe Papini…dar  mai mult printre rânduri și mi-am dat seama de ipocrizia diletanților. Papini e o ființă ratată, ale cărui cărți sunt bune să fie citite de către  ratați. Pe cine a vrut acesta să mintă? Pe mine nu m-a putut minți și nu mă va minți unul ca el, care vorbește despre lucruri pe care nu le-a trăit.

Cine nu-ți sare în ochi fără cuvinte nu e un om mare.

Creația e dragoste, dăruire, pasiune…Dacă nu are un sens real, nu rămâne nimic. Adevărul geniului este lipsa oricărei ipocrizii, chiar și închipuite, din ființa lui.

Mâine sper să merg la uniune (la fondul artiștilor plastici n.n.), ca să văd ce mai e nou (în materie de culori n.n.).

Vreau să mor frumos și sfânt.

*

Ce vreau acum?! Vreau să văd un tablou, care, la contactul cu suprafața lui să simt că mă pătrunde până în cea mai luminată și întunecată fibră a ființei mele. Că mă exprimă adică. Nu am găsit niciunul…așa că eu cred că pot să fac unul. Trebuie să fac unul care să mă prezinte din străfunduri spre afară.

Nimeni în afară de Dora mea (Gianina, viitoarea soție n.n.) nu mă întreabă aici despre cât de greu și de urât mă simt. Doar ea îmi știe inima…

Mi se cere absolutul… Eu plâng. Eu sufăr. Eu fac tot ceea ce pot. Se pare că absolutul înseamnă: mai mult decât pot.

*

Cărțile mă bucură, dar viața mă transfigurează.

*

14 octombrie 1998. Acum câteva zile am găsit visele lui Swedenborg. Am visat lucruri ciudate, mai ales politice. Anca a început să scrie poezie. Am luat apărarea unei femei nedreptățite…

Nu am ascultat marele spici.

O zi încețoșată. Miercuri. Sfânta Parascheva.

Sunt obosit și cu mintea goală. Cred că voi citi puțin din cursuri…și apoi mă duc la atelier (un loc unde se expunea pictură tânără). Însă expozițiile de pictură de ieri m-au lăsat rece. Am vrut să îi arăt unui pictoraș manifestul esențialist dar am renunțat…Vorbea cu o tipă „avidă de cultură”, adică de sex.  Și îi stătea mintea la pictură ajungă. De aceea l-am și lăsat în ifosele lui.

Nici azi nu se fac cursuri. Nu am fost mințit de cel care îmi spusese… Se practică mult chiulul de la ore și…nesimțirea…De fapt rămâi cu ceea ce ești și faci.

Montaigne mi-a generat bucurii mici dar molipsitoare prin maximele lui.  Calea de mijloc, preferată de el, se simte. Însă eu vreau, prin arta mea, să stârnesc patimi și sentimente, vijelie și lumină mai înainte de a-l clarifica pe om, de a-l face să își caute de unul singur liniștea lui, calea lui spre Dumnezeu. Nu poți să mergi la El fără clarificare de sine și fără mult, mult chin.

*

Sunt un vulcan mocnit…întotdeauna însă viu.

*

Urăsc repetiția, lipsa dreptului la replică, discuțiile care nu fac pui, colocviile sclerozate, pierderea timpului oricum.

*

Lumina cerului va oglindi întotdeauna fața mea.

*

Observ faptul că încep să gândesc din ce în ce mai profund. Mă opresc asupra subiectului ca să îl judec, să mă familiarizez cu el din multe puncte de vedere. Mă atașez de lucrurile în care cred și lor le găsesc mii de fațete. De aceea pot să mă declar un filosof al acțiunii și al clipei de har.

Ah, fără momentele unice nu aș fi nimic!

*

Nu am sunat-o pe Georgiana ca să o întreb despre Valentin. Ce fac, Valentin, cuvintele noastre? Unde sunt îmbrățișările prieteniei tale, gândurile noastre lungi și nopțile boeme? Oare a putut să strice o femeie în tine, ceea ce noi doi iubeam cel mai mult: libertatea interioară?

Eu nu cred asta. Și cred că ai nevoie de mine, cum și eu am de tine. De înțelegerea reciprocă.

Aș fi vrut să îmi scrie…Mi-ar fi fost mai bine.

*

Slăbesc continuu. Vreau să văd noi și noi colțuri din acest oraș. Ah, dacă aș putea să cunosc toate gândurile celor care locuiesc aici lângă mine, ca niște străini!

Aș vrea să vorbesc cu fiecare locuitor al pământului în parte. Cu fiecare locuitor al Raiului și al Iadului. Aș vrea să vorbesc cu toți, atât de intim și de liber, cum vorbesc cu Dumnezeul meu. De ce nu s-ar putea?!

Aspirațiile mele sunt la fel cu cele ale Ortodoxiei mele: în mod natural bune. Tot ceea ce eu fac vine de la sine, fără să mă forțez, fie că e vorba să scriu, să citesc, să merg, să iubesc, să merg la Biserică, să fac ceva anume.

Concentrarea creatoare sau munca creatoare nu este pentru mine o încrâncenare spirituală ci o alergare după ceea ce văd, după ceea ce îmi stă înainte. În genialitatea mea nu sunt tendințe diverse. Nu cred că acestea apar în ființa omului de geniu, ci în modul său de a se raporta la societate.

Eu văd în mine multă unitate…și faptul că opera mea e unitară.

Aceste lucruri i le-am scris, pentru că nu am putut să i le spun lui B. Conversația sau, mai degrabă, cearta cu el, mi-a provocat aceste limpeziri.

Asta am învățat-o de mult: după discuții pro sau contra deliberez. Mereu aflu nu lucruri, în mod neapărat, cu totul noi despre mine, ci părți din mine pe care încă nu le-am conștientizat, nu le-am studiat cu atenție.

De aceea, pentru mine bucuria găsirii e jubilarea înțelepciunii și o mai mare încredere în mine însumi.

*

Ora 22. Verdele și maronul m-au costat 25.000 de lei. Chestiunea țigareta a fost un fiasco. Am pierdut 50.000 de lei pe mai nimic. L-am găsit la Dora pe rusul muzicant…și încă un Chopin. Încă o întâlnire nereușită cu Georgiana.

Mâine mă duc la gazdă, undeva aproape de cimitirul Bellu. S-ar părea că am să stau acolo.

Nu am fost la prezentarea de modă, unde trebuia să fiu. Însă am fost la câteva expoziții de pictură și sculptură. Câteodată vreau să desenez dintr-o răsuflare a mâinii…Într-o expoziție m-a fascinat un câine de metal.

Am făcut cunoștință cu veceul de la ASE și pentru că mă durea stomacul am citit, stând cu picioarele pe colacul de la veceu, acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina. Și m-am simțit înălțat sufletește, chiar dacă unii cred că veceul e numai pentru altceva…

Am primit vopsea albă de la nevasta șefului RATB-ist iar acatistul Sfântului Mina l-am primit drept mulțumire de la o doamnă în vârstă, pe care am ajutat-o, împreună cu Silviu, ca să se mute. Când a auzit că sunt student la Teologie mi-a dat acatistul Sfântului Mina, spunându-mi că pe ea a ajutat-o foarte mult, când s-a rugat Sfântului Mina. Am crezut-o! Era o femeie foarte liniștită.

Fratele femeii cu acatistul lucrează la Direcția pașapoartelor…și am cărat lucrurile într-o furgonetă.

Dora mă iubește foarte mult, mai mult decât aș putea să spun.

Cei care mă atacă pe nedrept îmi produc repulsie. Am vorbit cu tatăl lui Valentin la telefon. Mi-a spus că el nu s-a supărat pe mine pentru că nu am venit la nuntă. În curând se va preoți și va fi la parohie.

Dacă așa vrea Dumnezeu nu mă pot împotrivi. Mihaela e studentă la Suceava.

L-am găsit, în sfârșit, pe Strindberg. De fapt ce doream eu din cărțile lui. Nu pot însă să învăț nimic. Nu am chef azi. Cred însă că îmi voi găsi liniștea în curând și am să muncesc ca un titan.

*

Eu scriu mult prea mult în jurnal, iar alții nu au scris mai deloc. Iar eu le cumpăr micile jurnale…Mă oftică măgăria asta.

*

Voi picta, în curând, cum se cuvine. Nu am găsit însă culoarea violet și îmi pare rău. Violetul pe care l-am avut, în concentrație mică, era spălăcit…Treaba începea cu concentrația mai mare.

Vreau să termin pe Montaigne până adorm.

*

Vă rog din inimă: să aveți mare grijă de proprii voștri copii! Ei sunt șansa pe care noi nu o avem. Noapte bună veșnică!

*

15 octombrie 1998. Iar m-am enervat la ora de muzică psaltică. Se face o nedreaptă diferențiere între cei care merg la cor și între cei care nu merg. Eu nu sunt la cor…pentru că aș pierde dublu timpul decât până acum!

Patru covrigi calzi la masa de amiază. Atât!

Mă dor lucrurile pe care le văd pe stradă.

*

Câteva ore împreună cu fratele Alexandru (Mincă n.n.). Ochi care visează și gură care se bâlbâie: descris în două sintagme. Distant și în același timp afectat. Un naiv frumos, încă neafectat de rău.

Mă consolează prezența lui, chiar dacă ideile lui au o seriozitate meschină și o intransigență pe măsură. Pleacă în grabă și se face că uită. Însă oamenii care epatează nu se pot bucura de viață.

*

Nu poți căuta Raiul negândindu-te niciodată și nesuspinând pentru cei din Iad.

*

Să ai o inimă mare: aceasta e marea rugăciune a omului!

Did you like this? Share it: