Dorin Streinu, Despre mine însumi (jurnal de scriitor) [5]
Caietul al 13-lea
Dorin Streinu, Despre mine însumi
(pagini de jurnal)
*
16 octombrie 1998. E 6. 30 dimineața. M-am trezit dintr-un coșmar…din care nu mai rețin decât finalul: cineva îmi tăia cu fierăstrăul lada patului, în care eu îmi țin manuscrisele. L-am rugat să nu o facă…dar el a continuat. Avea niște ochi reci și răi mai ales… Era o persoană pe care o cunosc de la Biserică. Cineva pe care l-am văzut cântând la acordeon.
O ușă deschisă…un cui în perete, asupra căruia mă concentram și un bărbat dorea să se sinucidă atârnându-se în acel cui. A făcut gestul…am sărit ca ars…și când am pus mâna pe el mi-a cerut să îl dau jos de acolo. Însă, în loc de sânge, îi curgea din gură o substanță asemănătoare înghețatei de vanilie, atunci când se topește.
Un bărbat se urcă în autobuz, îi fac loc…și autobuzul pleacă lăsându-mă cu buza umflată.
Am văzut și un castel, care devenea Biserică…
*
Orice mi se întâmplă îmi fundamentează și mai mult esențialismul. Oamenii au nevoie de răspunsuri trăite…și nu imaginate.
*
Nu știu cum ajung să trăiesc asemenea coșmare, pentru că nu mă gândesc niciodată la lucrurile pe care le visez. Trăiesc nu ceea ce vreau, ci ceea ce mi se întâmplă să trăiesc. Mă plec mâinii lui Dumnezeu și atotștiinței Sale.
*
Sunt în Iad, dar de Rai nu mă depărtez, Dumnezeul meu! Cum aș putea să Te iubesc mai puțin, Iubitorule de oameni?! Te rog, înmulțește în mine dragostea mea pentru Tine!
*
Am fost distant de G. Nu am putut…să mă prefac că „toate sunt la fel”.
*
Cum de gunoaiele sunt peste tot în București, iar femeia bucureșteană nu suportă pe ea nici măcar o scamă?!
*
Femeile transpiră cumva…parfumat? Am trăit câteva scene de simandicoșeală extremă…care m-au lăsat cu gust amar în gură. Păcat că uită unde s-au născut…
*
E urâtă dar își pune pălărie. E mândră dar se împiedică în saboți. E doamnă…dar nu știe să vorbească…
*
Trăiesc o teamă ce mă bântuie: frica de a nu fi trăit totul.
*
Ieri am primit carnetul de student. Din nou în gară…la două săptămâni de facultate. Mi-e foame…și tot o să-mi fie până ajung acasă.
Am o vinere și mai liberă în orar. Aș vrea să mă înscriu la un curs fără plată, în paralel cu orele la facultate, dar nu știu dacă am timp pentru așa ceva.
Doamne, dă-mi să-i cunosc pe Sfinții Tăi până la epuizare! Tu știi că asta vreau să fac…după ce o termin cu arta mea.
Fă cu mine un lucru unic în toată istoria! Dacă nimeni nu a mai făcut asta până acum, împreună cu Tine, eu voi face acest lucru.
Ție Îți mulțumesc pentru tot acest chin frumos al creației și al învățării de zi cu zi! Însă știu, da, știu că nu se poate altfel fără acest chin…și fără această muncă pas cu pas pentru a mă creea și a creea.
Acum sufăr…dar știu că mă voi bucura întru Tine. Și nimeni nu îmi va lua bucuria de a mă bucura împreună cu Tine, Dumnezeul meu, Cel care mă scoți din adâncul fărădelegilor mele la lumina slavei Tale!
Uneori sunt prea slab…Da, știu asta!…
Dacă nu aș fi o trestie…nu aș putea să fiu un om care strigă în pustiu.
Fă să curgă prin mine adevărul, harul Tău, Iubite Doamne!
Fără harul Prea Sfântului Duh nu suntem nimic și fără lumina Ta, Prea Sfinte Doamne, trăim degeaba!
Cât de magnific ești Tu și toate nespusele Tale minuni!
Mă înfiori pentru că mă laud cu Tine și mă bucur pentru că împreună cu Tine înving întreaga lume și, în primul rând, pe mine însumi.
*
Dorin, trebuie să spui adevărul în gura mare și să nu te temi de nimeni! Vei vedea că ești o minune a lui Dumnezeu și asta va fi forța ta de neînvins. Tu ești darul milostivirilor Lui.
*
Ora 22. Doamnele au fost stimabile astăzi. Și-au luat revanșa și mi-au oferit un loc lângă ele. Numai că, o remarcă de-a mea, le-a stingherit…Însă eu nu am adevăruri de ciocolată, ci adevăruri dureroase.
*
17 octombrie 1998. M-am trezit dis de dimineață și am rescris 10 foi la o carte. Apoi am citit scrisorile lui Mihail [Eminescu n.n.] către Veronica [Micle n.n.]. Sunt în luptă cu timpul și scriu cum nimeresc. Nu mă uit unde creez, ci sunt atent numai la ceea ce creez.
Am început să alcătuiesc prima mea expoziție. Alături de ele 4 obiecte esențialiste și capul de mort. Orice început e mic, pare mic, dar nu și sfârșitul. Mie îmi plac sfârșiturile deși încep mereu începuturi.
Până spre seară voi citi din Hölderlin, apoi ce a scris Paul Valéry despre Degas și ceva din Strindberg, urmărind universul lui halucinant.
Însă mă voi și plimba astă seară. Simt nevoia.
*
De la 6 la 10 seara am fost în oraș și nu m-am mai simțit atât de bine de când am fost în Moldova. I-am scris o scrisoare L.
M-a copleșit sinceritatea vieții. Aerul curat și rece m-a umplut de viață.
Prietenia și adevărul sunt liniștirile mele.
Astă seară am început să simt cum mi se iau pietrele de pe inimă.
Am trăit o mare candoare în compania a două domnișoare.
M-a bucurat enorm faptul că am fost complimentat de către cineva, de la care nu așteptam un astfel de gest.
Mi-e revenit febra creației.
O, Doamne, mulțumesc tare mult că nu Ți-ai întors fața de la mine!
*
Am primit și ultimii bani de la școală: 254.500 de lei. Al 13-lea salariu. Nu mai îmi dau însă și restanțele…
*
Nu e oare liniștea o rugăciune?! Nu e sinceritatea o pace a sufletului?!
*
Totul a concordat astăzi. Mă simt fericit și mulțumitor întru toate lui Dumnezeu pentru această împlinire, bucurie interioară, acestui mare dar al Lui.Viața trebuie trăită numai pentru o zi ca aceasta. Așa îmi spunea și Florin.
A rămas a mea agenda lui Marius. De fapt a uitat-o la mine.
O, Doamne, dă-mi și mie liniștea muritorului!
*
Vreau să-mi simt inima caldă și sângele liniștit. Trebuie să mă umplu de dragoste și înțelegere. Transpunându-mă în actul creației de multe ori am trăit nu viața mea ci viața personajelor mele. De aici și aceste lucruri vijelioase, răceli sfâșietoare din inima mea…
*
Trebuie să ies din cadrul acestor experiențe extreme. Am trăit prea multe delicii fine în plan artistic…însă îmi trebuie mai mult decât atât.
*
(Finalul celui de al 13-lea caiet manuscriptic al jurnalului.)
