Anul 1999. E unul dintre caietele mele de notițe, caietele unde se formau personajele, subiectele de nuvelă, roman, teatru. Adică unul dintre caietele mele de creație. O parte din bucătăria operei mele, deși multe lucruri de aici nu le-am mai folosit…pentru că am decis, deodată, să renunț la artă pentru viața cu Dumnezeu.

***

Motto:

Dacă sunt mai atent decât alții pot vedea Îngeri acolo unde cei mai mulți nu văd decât pietre răsturnate.

*

16 ianuarie 1999.

– Ce face?!…

– Cântă la pian, după cum se zice…

Un zâmbet vulgar, din partea lui.

Fi-sa se culcă cu toți. E o bucurie?!

Bărbatul îi dă ei telefonul iar ea țipă la fie-sa ca o maimuță în junglă. O întreabă, la un moment dat, după ce o drăcuise cu toate zilele ei de naștere (ar fi putut avea mai multe?!) și cu toți amanții, pe un ton dur: Vii încoace?…

I se răspunde…de dincolo de fir…

„Ai să vezi tu!”, o mai amenință odată, de parcă nu ar fi fost și așa destul.

Închise telefonul cu un pleosc amărât. Erau doar trei pași până la ușă…și amărăciunea mamei pentru fiică tot la fel de serioasă ca lătratul unui câine pe stradă…

*

De ce trebuie să țipi la telefon ca o maimuță?

*

Mă grăbesc. Personajele mele se grăbesc. Mi-e teamă să stau pe loc. Nu trebuie să pari un oarecare. Mi-e frică de unele cuvinte.

*

Ce impact are cuvântul în inima unei tinere, fie ea și parașuta cartierului?

*

Între doi inși. Bărbat și femeie. Se simt atrași unul de altul dar nu o recunosc. Nu pot să admită acest lucru. Nu vor să schițeze acest adevăr…deși îl trăiesc cu tot sufletul.

Situații personale foarte diferite.

Relație fără viitor.

Toți le stau împotrivă.

De la un moment dat vor vorbi. Vor vorbi în  continuu. Vorbe fără șir…N-au sens? Ba da!

Le e frică să tacă, pentru că dacă ar tăcea…ar trebui să recunoască că se doresc, că se iubesc foarte mult.

Inflație verbală.

Ce ar putea să spună tăcerea lor? Ar mai putea să iasă din tăcerea aceasta…în doi? Ce ar declanșa mecanismul interior? Cum să fac să îi pun în față, față în față, în așa fel încât sinceritatea dintre ei să nu fie brutală?

Toate semnalmentele celor doi sunt foarte brutale, evidente, prea evidente. Trebuie să decongestionăm  atracția sexuală dintre cei doi…și, în același timp, să construim o discuție, pe o temă comună, filosofică sau intimă (de ce nu religioasă?), prin care relația să nu ajungă în pat…ci la o cunoaștere reciprocă mult mai avansată, mai profundă.

De ce ar fi mai important sexul decât cunoașterea reciprocă? Poți să construiești o  relație numai pe libertinajul sexual?

El e necăsătorit. De fapt i-a murit soția în urmă cu un an.

Ea e căsătorită însă, dar soțul e un bețivan.

El pare ok doar în aparență, pentru că, de fapt, își ascunde viciile…acolo, în cadrul unde o întâlnește pe femeie, care și ea își ascunde adevărata drama familială.

De ce n-o iubește soțul? Pentru ce s-a apucat de băutură? Lipsă de iubire…sau de încredere în viață? El se teme de sine…sau de femeie?

De ce e o femeie periculoasă…pentru un soț alcoolic?

În acest punct trebuie să apară o descriere interioară a femeii. În primul rând: onestitatea ei. Dar aceasta se va bătea cap în cap, în aparență, cu tendința de a ieși din cuplu. De ce o femeie căsătorită și-ar dori un amant și nu încearcă să își recapete soțul?

Când și de ce s-a produs sciziunea internă a cuplului? A existat cuplul ca atare…sau a fost o fantezie, în mintea unuia dintre ei, în speța noastră soțul, că de aceea s-a apucat de băut? Ideea centrală: lipsa de dragoste…naște extreme. Care sunt lamentabile, fără doar și poate.

*

În ce constă taina personajului? E vorba de acțiunea romanului sau de profilul său intern, ca atare? Cred că ține și de una și de alta. Caracterul personajului se intercondiționează cu derularea evenimentelor.

*

Un personaj care face lucruri pe care nu și le poate explica. Sau nu în mod deplin.

Poți trăi fără să știi ceea ce se petrece cu tine?!

*

Neliniștea și păcatul. Păcatele nespovedite: sursa neliniștii personale.

*

De ce ne plictisim dacă ne privim, un timp, numai pe noi înșine?

*

Cred că nu știm sau am uitat să ne luăm în serios. Nu mai știm să ne iubim, să mai fim prieteni, să fim loiali.

*

Nu-mi dau seama cum e să mori. Nu cunosc disperarea. Nici ultima limită. Cred că un om simplu suferă de cele mai multe fobii, pentru că nu și le poate explica. El se simte de-a dreptul străpuns, exilat în deznădejde.

*

Atracția lui pentru curve. Se diminuează în mod constant. În ce constă fascinația: în a dori sau în a cunoaște? Asta explică și sinuciderile și omorurile. Mulți au vrut să vadă cum e să mori…și s-au sinucis prostește. Sadismul începe din momentul când dorești, când îți place să omori. Satanismul plăcerii…

*

Cum arată ura?

Ce verbalizăm/transmitem altora, când înjurăm sau drăcuim?

Ce s-ar întâmpla dacă un câine ar începe să vorbească?

Dacă ar începe să vorbească casa?, patul nostru?, mâna noastră?!!!!

Animalele tac. Ele nu pot să spună păcatele noastre…Până când însă păcatele noastre vor mai sta ascunse?!

*

De ce nu avem încredere în nimeni, ca în noi înșine?!

*

Date, noi date. Atenție la detalii! Prin detalii voi smulge oamenilor secretele lor.

Did you like this? Share it: