Folclor românesc (2)

Prima parte…

*

Dorul meu pe unde pleacă

Dorul meu pe unde pleacă
Nu-i pasăre să-l întreacă,
E mai repede ca vântul,
ca fulgerul și ca gândul.

Până ce clipește-o dată,
Înconjură lumea toată;
Pân’ clipești de două ori,
A zburat mai sus de nori!

(din Ardeal)

*

Frunză verde de mărar

Frunză verde de mărar
Mi-am pus doru’ la cântar,
Și l-am pus c-un sac de sare
Și tot doru’-o tras mai tare
Și l-am pus c-un sac de lut
Și tot doru’-o tras mai mult.

(din Suceava)

*

Of, amar, amar îi doru’!

Of, amar, amar îi doru’
Că tare usucă omul!
Te usucă pe picioare
Ca iarba vara la soare;
Și te usuci pe pământ
Ca iarba vara la vânt;
Și de-ți intră doru’-n sân
Te prefaci ca iarba-n fân,
Din tânăr ajungi bătrân
Ca iarba te veștejești
Repegior îmbătrânești.

(din Suceava)

*

Când s-ar face dealu’ șes

Când s-ar face dealu’ șes
Și valea bună de mers,
Eu pe deal aș semăna
Doru’ și cu dragostea,
L-eaș îngriji cu mândra.

Și pe vale aș mai pune
Doru’ și vorbele bune.

Doru’ și țara străină
Mi-o făcut fața bătrână
Și capu’ caier de lână;
Doru’ și vorbele rele
Mi-o mâncat zilele mele.

(din Suceava)

*

Cine fluieră și cântă

Cine fluieră și cântă
Nu i-o fi lumea urâtă
Și fața posomorâtă;
Cu amar de-l bate vântu’
El mai uită cu cuvântu’;
Jalea drumul de i-l trece
El o fluieră și-i trece,
Cât de mare jale-ar crește
Cântecu’ o potolește,
Fluieratu’-o domolește
Omu’ uită și trăiește.

*
Jelui-m-aș brazilor

Jelui-m-aș brazilor
De doruțul fraților;
Jelui-m-aș munților
De dorul părinților;
Jelui-m-aș florilor
De dorul surorilor;
Jelui-m-aș și n-am cui,
Jelui-m-aș codrului,
Codrului frumosului,
Codrului umbrosului;
Codru-i jalnic ca și mine,
Vara trece, toamna vine,
Pică-i frunza toată bine
Cu crengi veștede rămâne!
Maică, măiculeana mea,
Auzi-mi tu jalea mea?

(din Ardeal)

*

Mândru-i condru’ și-nfrunzit

Mândru-i codru’ și-nfrunzit
Și-a mea parte-a veștejit,
C-am trăit tot cu urât.

Mândru-i codru’ și-ndăngat
Și-a mea parte s-o uscat,
Că-mi trăiesc tot supărat.

Cine nu-i mâncat de rele
Nu horea horele mele;
Cine nu-i mâncat de rău
Nu horea ce horesc eu.

(din Transilvania)

*

Frunzuliță de negară

Frunzuliță de negară
Cine-a adus doina-n țară,
Ierte-i Dumnezeu păcatu’,
Mult bine-a făcut săracu’!

Căci doina noastră română
Multe dureri ne alină;
Doina noastră românească
Dumnezeu s-o ocrotească!

Căci românul necăjit
Tot cu doina a trăit.

*

„Doină, doină, cântec dulce,
De la mine când te-i duce?”

(din: Doină știu și doină zic)

*